octombrie 2013
Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2013
Luni, 14 octombrie 2013, începe Astra Film Festival Sibiu, ediţia aniversară de 20 de ani. În deschidere, de la ora 19:00 va fi proiectat, în premieră în România, filmul Google şi creierul mondial, în prezenţa regizorului Ben Lewis, o privire în detaliu asupra modului necunoscut în care funcţionează cea mai puternică corporaţie din mediul online. Filmul vorbeşte despre ambiţiosul proiect Google Books, care se doreşte a deveni cea mai mare bibliotecă virtuală din lume, şi despre cum sunt încălcate drepturile de autor. Proiecţia va fi urmată de o sesiune Q&A cu regizorul, iar după discuţii, publicul este aşteptat în foaierul Casei de Cultură unde va concerta una dintre cele mai nonconformiste artiste din peisajul autohton, Ada Milea.


Spectacolul lumii pe ecrane la AFF

Cele 110 filme ale ediţiei aniversare ţintesc subiecte de actualitate de o mare diversitate care nu se regăsesc pe agenda televiziunilor din România. De la teme controversate din mediul online, Internetul se închide (premieră absolută) şi Nebunia Facebook care prezintă efectele neaşteptate la care ne supunem atunci când share-uim în mod public un simplu gând de moment sau o fotografie, până la Drill Baby Drill care asistă protestele anticorporatiste împotriva exploatării gazelor de şist din Polonia şi SUA, o realitate surprinsă de regizorul Lech Kowalski, care va fi prezent la festival. În premieră în România, va fi proiectat documentarul Sindromul Veneţia, un portret al unuia dintre cele mai frumoase oraşe din lume surprins în mijlocul unui proces de autodistrugere.

Afacerea Tănase. Leapşa pe murite, este un documentar de invetigaţie prezentat în premieră absolută la AFF în prezenţa regizorului, Ionuţ Teianu, despre faţa ascunsă a României ceauşiste şi mijloacele criminale la care Securitatea dorea să-i reducă la tăcere pe Virgil Tănase şi Paul Goma, doi disidenţi opozanţi stabiliţi la Paris. The Act of Killing / Actul de a ucide, cel mai premiat şi titrat documentar din 2013, numit "cel mai convingător film din toate timpurile" de către The Guardian, reconstituie metodele prin care gangsterii din Indonezia anilor '60 au torturat şi ucis peste un milion de comunişti. Multe teme ale prezentului, mărturii intime, idei revoluţionare sau revoltătoare încing ecranele la ediţia din 2013 a Astra Film Festival.

Un juriu de prim rang

Nume consacrate pe plan internaţional, Sergei Loznitsa, Nicolas Phillibert, Lucien Castaing Taylor şi Verena Paravel, Wang Bing sau Nikolaus Geyrhalter, dar şi regizori emergenţi îşi dau întâlnire la Sibiu. Cele mai aşteptate şi apreciate filme ale momentului, produse în România şi în lume, vor fi evaluate de cineaşti şi specialişti de top: Gaby Babic (GER), director goEst Festival; Cristi Puiu (RO), regizor; Lesedi Oluko Moche (Africa de Sud), director Encounters Doc Fest; Pawel Kloc (POL), regizor; Hussain Currimbhoy (UK), director artistic Sheffield Doc IFF; Elena Danilko (RUS), director artistic Moscow IFF on Visual Anthropology; Petr Lom (CAN), regizor; Michael Stewart (UK), director London Open City IFF; Cristian Niţulescu (RO), producător TV; Grit Lemke (GER), director artistic DocLeipzig.

Concerte live în fiecare seară

În afara proiecţiilor de film, ediţia aniversară găzduieşte o serie de concerte care vor încânta audienţa în fiecare seară după ora 21 în foaierul Casei de Cultură: Bucium (marţi, 15 oct. 2013), Peste Pădure, o trupă de folclor vechi din Sibiu (miercuri, 16 oct), Mircea Florian (joi, 17 oct. 2013), Raul Kusak & Adrian Naidin (un concert extraordinar intitulat Cântice'n Cerc şi care include şi melodii din repertoriul Mariei Tănase - vineri, 18 oct. 2013), Szilvasi Gipsy Folk Band din Budapesta şi Electric Brother (sâmbătă, 19 oct. 2013).

O ediţie fără precedent

Ediţia aniversară AFF din 2013 va fi una fără precedent: un număr record de 1.350 de filme din peste 70 de ţări de pe toate cele 6 continente ale lumii au fost înscrise în acest an; sute de autori şi profesionişti din domeniu sunt aşteptaţi la Sibiu în perioada festivalului; 10.000 de oameni vor umple în fiecare zi sălile de cinema. Ediţia din 2013 îşi va face simţită prezenţa încă de joi, 10 octombrie 2013, când tinerii sibieni vor face un tur inedit pe biciclete cu pornire din Piaţa Mică Sibiu ora 17:00 şi vor anunţa cu mare fast începerea ediţiei aniversare de 20 de ani. Se anunţă o săptămână cinematografică extrem de fierbinte în plină toamnă, între 14 şi 20 octombrie 2013, Sibiu devine capitala internaţională a filmului documentar.
 
Astra Film Festival 2013, Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Sibiu este organizat de Astra Film - CNM ASTRA şi Fundaţia Astra Film.
Cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, Centrului Naţional al Cinematografiei, Ministerul Culturii.
Parteneri: Institutul Cultural Român, Consulatul General German Sibiu, Fundaţia pentru parteneriat, Teatrul Naţional Radu Stanca, Formula AS
Acţiune cofinanţată de Consiliul local Sibiu prin Primăria Sibiu şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu
Parteneri media: HBO, TV5 Monde, Discovery Channel, TVR1, TVR2, TVR Cluj, TVR Internaţional, Digi 24, Digi Film, Radio România Cultural, RFI România, Radio Cluj, Antena 1 Sibiu, Magic FM, HotNews.ro, România Liberă, Academia Caţavencu, EVZ, Port.ro, Dilema Veche, The One, Caţavencii, Art Act Magazine, LiterNet.ro, CinemaRX.ro, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Tribuna, Zile şi Nopţi, FilmReporter.ro, GingerGroup.ro, CineFan.ro, BeWhere!, Lapunkt.ro, TOTB.ro
Sponsori: HBO, Takata (sponsor principal), Marquardt, Flaro, Sinecon, Generali, Empire Video Production, Ibis, TESS


Descarcă broşura Astra Film Festival, 2013, aici..


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus