În Leviatan sunt doar două-trei linii de dialog, în rest filmul e construit dintr-o înşiruire de imagini excelent montate şi puse cap la cap, unde ceea ce contează nu e decriptarea poveştii sau latura analitică a acesteia, ci starea indusă spectatorului. Acest experiment nu permite o dezbatere lungă, lucrurile stau destul de simplu: îţi place sau nu-ţi place, te-a prins sau nu te-a prins. În orice caz, producţia semnată de Lucien Castaing-Taylor si Verona Paravel este o experienţă care merită încercată, măcar pentru a lua parte la un nou tip de cinema.
Documentarul autobiografic al lui Şerban Oliver Tătaru are mari şanse la premiile Astra (şi a şi primit Premiul Astra pentru cel mai bun documentar, competiţia Central & Eastern Europe). Filmul funcţionează ca o căutare a identităţii raportată la neînţelegerile dintre părinţi şi copii. Şerban Tătaru "sapă" în trecutul copilăriei lui, în Epoca de aur, şi îşi intervievează părinţii pentru a afla de ce au fugit din ţară, cu puţin timp înainte de începerea revoluţiei. The Anatomy of a Departure reuşeşte să treacă peste clişeele unui documentar de acest tip, construit din mărturii, şi din acest punct de vedere devine un film curajos. Spun asta pentru că actul de a te expune pe tine, regizor, în mod direct în faţa unui public e destul de riscant şi sunt puţini cei care şi-l asumă până la capăt. Şerban Tătaru face lucrul acesta, fără niciun fel de reţineri, şi îl face bine. Încercarea lui de a înţelege care au fost mai precis motivele ce i-au determinat pe părinţi să părăsească ţara în contextul în care el nu-şi dorea acest lucru devine încercarea noastră, a tuturora, de a înţelege perioada ceauşistă, revoluţia şi deciziile absurde pe care oamenii le iau forţaţi de anumite conjuncturi. Recomand filmul în primul rând pentru îndrăzneala de care dă dovadă regizorul şi, în al doilea rând, pentru ingeniozitatea şi asumarea unei voci puternice, autobiografice.
Producţia olandeză semnată de Marc Schmidt, Matthew's Law (care a câştigat Marele Premiu Astra Film), e un documentar prea bun ca să fie real. Matthew este un autist, pasionat de numere, care trăieşte în lumea fabricată de mintea lui, unde totul se desfăşoară după nişte reguli clare, stabilite de el. Tot ce nu are tangenţe cu aceste legi e anulat sau devine absurd.
Documentarul îl portretizează pe prietenul regizorului (filmul începe cu această mărturie în care trebuie să credem că e de găsit premisa prieteniei dintre protagonist şi realizator), un personaj fascinant, care pe toată durata filmului m-a trimis involuntar la Pi al lui Darren Aronofsky. Matthew's Law e captivant, însă există ceva îmi ridică mari semne de întrebare şi nu pot să trec cu vederea anumite aspecte problematice ale filmului. În primul rând, aşa-zisa prietenie dintre cei doi e falsă din punctul meu de vedere. Nu spun că Marc Schmidt nu-l cunoştea din vreme pe cel care avea să-i devină personaj principal, însă mi-e greu să cred că intre ei poate fi vorba de o relaţie de prietenie; mai degrabă cred că e vorba despre un interes regizoral. Totodată, mi-e imposibil să nu neglijez partea ce ţine de etică, cu atât mai mult cu cât, la final, Matthew ia o decizie capitală, un semn de întrebare important. În acest context, documentarul are toate ingredientele necesare unui arc narativ excelent construit, a unui film bun... de ficţiune.
E greu să fii atât de norocos încât să surprinzi în lumea reală ceea ce a reuşit Marc Schmidt aici, de aceea am mari îndoieli legate de felul în care regizorul şi-a expus personajul, care suferă de o boală psihică. Cred că a mers prea departe cu acest film şi oricât de bine ar fi făcut, rămân la părerea ca nu poţi "călca peste cadavre" doar pentru a-ţi servi scopurile artistice sau de orice altă natură. Spre deosebire de filmul de ficţiune, unde acceptăm cu uşurinţă convenţia că tot ce se vede e fabricat, într-un documentar avem de-a face cu vieţile unor personaje reale şi acest gând nu trebuie ignorant niciodată! Ca cineaşti suntem responsabili de ce se întâmplă în jurul nostru, cu oamenii a căror poveste dorim să o facem cunoscută şi ar trebui să fim datori faţă de ei, ar trebui să nu ne permitem să-i folosim.
Descarcă broşura Astra Film Festival, 2013, aici..