Din primele minute ale filmului Drill baby drill / Forează, prietene, forează aflăm de la un locuitor din Pennsylvania că fracturarea hidraulică e "grozavă; e cel mai bun lucru de la inventarea pâinii feliate". În statul lui sunt deja 9.000 de sonde care extrag gazul de şist şi fiecare sondă necesită pentru funcţionare milioane de litri de apă, ne spune filmul. În caz că nu sunteţi familiarizaţi cu extragerea gazelor de şist, vă pot indica explicaţiile aflate pe site-ul românesc al uneia dintre companiile de profil, în fapt, exact cea care apare ca actor principal şi în documentar. E vorba de pomparea prin sondă, sub presiune, a unui amestec de apă, nisip şi aditivi pentru a disloca gazul din straturile argiloase. Din dialogul altor locuitori ai aceluiaşi stat aflăm însă că apa potabilă nu mai poate fi utilizată: "a mea nu e maronie, e spumoasă, precum clăbucii de săpun". Aflăm repede şi că fermierii americani se cam tem să vorbească.
Filmul ne aduce apoi în Polonia, care se află la începuturile exploatării gazelor de şist. O mică localitate agricolă e direct vizată de prospecţiunile geologice ale firmei Chevron, care intenţionează să instaleze o sondă de gaz pe unul dintre terenurile din apropierea satului. Fermierii de aici, în frunte cu primarul-fermier, nu sunt la fel de pasivi cum par cei din SUA: se organizează şi pornesc direct spre uşa administratorului de judeţ, oficialul guvernamental care, speră ei, va opri lucrurile înainte să înceapă. Dar, spre dezolarea lor, ajutorul le e refuzat. "Polonezii se luptă de secole", ne spune Lech Kowalski la sesiunea de întrebări de după proiecţie. Asta arată şi filmul: fermierii polonezi, odată cu venirea primului utilaj pe terenul vizat, blochează drumul şi nu îl eliberează decât la venirea reprezentanţilor statului, care, tardiv şi ezitant, opresc continuarea lucrărilor, pentru un detaliu legal care amână începerea exploatării (era sezon de împerechere pentru câteva specii de păsări protejate de lege).
Va urma un fel de tangou argentinian în trei al fermierilor, cu reprezentanţii Chevron şi cei ai statului polonez. Dacă vă întrebaţi cum e acela un tangou în trei şi cine îl conduce, filmul vă va desluşi cel mai bine. Dar cred că vă e limpede că nu e deloc un dans de salon, ci o lungă luptă, în care al treilea partener ar trebui să fie arbitrul eleganţei, dar nu reuşeşte decât să calce pe picioare pe toată lumea, să oprească dansul prin lungi tăceri stânjenitoare la întrebările disperate ale fermierilor, să tărăgăneze mişcările dorite corecte şi să strice atmosfera pajiştii agriculturii sustenabile cu răspunsuri din care izul de lemn putred al limbajului politicianist poate fi cu greu aerisit.
"E foarte dificil să te lupţi cu corporaţiile, pentru că se ascund în spatele regulilor şi legilor numite democraţie. Corporaţiile cer permisiunea birocraţilor, nu a oamenilor", spune Lech Kowalski, care i-a contactat pe cei de Chevron şi de la companiile subcontractante pentru a le pune câteva întrebări. Dar nimeni nu a răspuns. Filmul e presărat din plin cu piperul îngrijorării că regulile şi legile sunt făcute doar în beneficiul corporaţiilor. Se vorbeşte despre Act 13 (legea 13), care, printre altele, cere medicilor din Pennsylvania să semneze contracte de confidenţialitate în cazul în care, pentru a pune un diagnostic sau a trata un pacient, le sunt furnizate informaţii cu privire la substanţele chimice utilizate la fracturarea hidraulică, ceea ce înseamnă că nu le pot furniza nici măcar pacientului. Directorul programului privind legile sănătăţii de la Universitatea Drexel din Philadelphia, Barry Furrow, îşi exprima îngrijorarea, într-un interviu acordat în 2012 postului public de radio din SUA, NPR: "Dacă Halliburton decide să dea în judecată un doctor, e destul de terifiant. E o companie foarte mare, probabil destul de agresivă, având în vedere istoria sa.". Acelaşi NPR aducea şi părerea decanului Şcolii de Sănătate Publică a Universităţii din Washington, profesor la departamentul de sănătate ocupaţională şi a mediului: "În peste două decenii de practică în medicina muncii, să vă spun cât de des am fost în stare să pun diagnosticul şi să tratez corespunzător, atunci când nu ştiam la ce au fost expuşi pacienţii: de zero ori.".
În Polonia, problemele fermierilor sunt departe de a se fi încheiat. Ca în orice confruntare corectă şi sănătoasă, una dintre fermierele din film, cea mai vocală, e acuzată că ar fi agentul secret al Gazpromului rusesc, care, bineînţeles, nu ar fi deloc amuzat de dorinţa de independenţă energetică a ţării vecine şi (în funcţie de vremuri) prietene. Apar acuzaţii similare şi faţă de primar şi de ceilalţi fermieri, pentru că, nu-i aşa, de unde ar avea bani nişte fermieri amărâţi să-şi facă panouri de protest şi să piardă zile de muncă blocând şoselele patriei lui Lech Wałęsa şi a Solidarność.
Tangoul în trei continuă şi azi, la un an după filmarea conflictului. Din fericire, ştim deja că "polonezii se luptă de secole". Mica societate civilă a fermierilor polonezi din documentar va avea cu siguranţă de înfruntat lungul drum râpos a litigiului. Dacă micile comunităţi similare vor ridica o voce comună, s-ar putea să convingă zeii cei noi şi cei vechi ai jocurilor politico-economice să le asculte şi să le ia în seamă. Dacă nu vor reuşi, vor ajunge la vorbele unui cunoscut serial de ficţiune: "winter is almost upon us" (iarna stă să vină peste noi). Şi nu va fi suficient doar câte un răzleţ erou Jon Snow, primar-fermier polonez, să o oprească. Lech Kowalski ştie asta. Şi a făcut acest film ca s-o povestească.
Descarcă broşura Astra Film Festival, 2013, aici..