Dacă alaltăieri nu găsisem nici un articol despre Moartea domnului Lăzărescu, filmul cu care Cristi Puiu participă la a 58-a ediţie a Festivalului de la Cannes în secţiunea Un certain regard, ziua de ieri ne-a răzbunat. Şi revistele Variety şi Screen International, precum şi cotidianul Liberation salută filmul compatriotului nostru, anunţîndu-l ca pe o adevărată surpriză. Articolul din Variety debutează cu ceea ce ar fi putut fi un handicap pentru spectator - cele două ore şi aproape jumătate cît ţine filmul - dar continuă pe o notă absolut pozitivă, evidenţiind umorul negru al situaţiilor şi dialogurile verosimile care împreună cu subiectul, dezumanizarea sistemului medical, nu îl dezamăgesc pe spectatorul care nu s-a speriat de durată. În acelaşi articol mai scrie că Puiu a lucrat cu un buget redus şi că a repetat trei săptămîni cu actorii înainte de filmare (de unde excelenta performanţă a întregii echipe). Semnatarul articolului din Variety compară stilul naturalist al filmului cu cel al lui Mike Leigh (în secvenţele din apartamentului lui Dante Remus Lăzărescu), în vreme ce secvenţele din spital îi amintesc acestuia de Cassavetes, trecînd totuşi şi prin serialul Spitalul de urgenţă.
Articolul din cealaltă revistă cu ediţii zilnice despre festival, Screen International, deşi îl botează pe Puiu Piui, remarcă încă din titlu potenţialul filmului, pentru a lăuda în interior atît performanţa actorilor, felul în care autorul simpatizează atît cu eroul cît şi cu personalul medical, umorul inteligent al filmului, dar şi stilul în care a fost filmat şi lumina & sunetul care îl apropie de o producţie Dogma. Autorul articolului mărturiseşte că aşteaptă cu nerăbdare partea a doua a seriei de şase filme despre dragoste promise de tandemul de scenarişti Cristi Puiu-Răzvan Rădulescu, că de fapt speră să le vadă într-o zi pe toate şase, ca pe o versiune personală a lui Star Wars. "Cei care au văzut filmul la Cannes au tot vorbit despre el după", mai scrie autorul articolului, Lee Marshall, care remarcă şi cele două puncte forte ale filmului - recrearea realităţii, a gesturilor şi reacţiilor aproape în timp real, precum şi talentul de a ascunde o puternică odisee morală în spatele unor aparent inconsecvenţe secvenţe de evenimente, la fel cum făcea Kieslowski.
Articolul din cotidianul Liberation titrează "România fără anestezie" şi, deşi începe în , să zicem aşa, nota obişnuită, spunînd că e vorba de un film românesc de două ore şi jumătate, fără actori cunoscuţi etc, schimbă repede macazul, pentru a remarca:"Filmul e nemilos faţă de sistemul spitalicesc din România (...), dar e în acelaşi timp subtil, încărcat cu mii de detalii care fac fiecare situaţie verosimilă, amuzantă şi patetică." Articolul semnat de Didier Peron mai remarcă capacitatea filmului de a arăta izolarea progresivă a bolnavului, jocurile de putere, seducţie şi dezinvoltură ale medicilor repliaţi în splendoarea cunoştinţelor lor medicale. La final, autorul dă Cezarului ce i se şi cuvine, spunînd că după filmul lui François Ozon, Ce qui reste (din aceeaşi secţiune, unde era vorba tot despre cineva care moare, dar într-o notă mult mai "romantică"), Puiu ne aduce cu picioarele pe pămînt, la întretăierea organicului cu socialul, acolo unde murim lipsiţi de glorie. Cristi Puiu şi-a amînat întoarcerea în România şi va rămîne pînă la sfîrşitul festivalului. Sperăm că nu degeaba.
Notă: Regizorul Cristi Puiu a obţinut marele premiu al Festivalului de la Cannes la secţiunea "Un certain regard" consacrat tinerilor regizori. După trofeul Ursul de aur de la Berlinala din 2004 pentru scurtmetrajul Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea Cristi Puiu obţine acum - în competiţie cu alte 21 de filme din ţări precum Africa de Sud, Australia, Brazilia, Coreea de Sud, Franţa, Germania şi Iran - premiul unuia din cele mai prestigioase festivaluri de film din lume. După Cannes, filmul lui Cristi Puiu participă la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în secţiunea competitivă.