Să fie doar o coincidenţă? Două filme din competiţie, Broken Flowers de Jim Jarmusch şi Don't Come Knocking de Wim Wenders tratează despre acelaşi lucru - drama unui bărbat nu foarte tînăr, nu foarte realizat, care descoperă că are un copil pe undeva. Carierele celor doi cineaşti s-au mai intersectat pînă acum, deci nu ar fi de mirare o "convergenţă" ori a forţei, ori a hazardului. Însă filmul lui Wenders, faţă de claritatea şi emoţia celuilalt, pare de o mare stîngăcie şi uscăciune. Tandemul Wenders-Sam Shepard, revelat odată cu Paris, Texas (care a luat Palme d'Or-ul), nu mai merge uns, deşi prietenia celor doi a evoluat de-a lungul timpului. Evoluînd după propriul scenariu, Sam Shepard nu dă o interpretare convingătoare actorului ratat care fuge de pe platoul de filmare pentru a-şi vizita mama (Eve Marie Saint) şi pentru a ajunge în orăşelul unde o iubită de odinioară (Jessica Lange) îşi duce zilele alături de fiul lor. Aproape totul - de la poveste pînă la locaţii (clădiri vechi, înalte şi parcă părăsite) dă mai degrabă o senzaţie de dezolare şi jamais retrouve care dăunează filmului. Acordurile country îl fac şi mai nedigerabil.
La fel de modest (cu cîteva scăpări foarte bune ale actriţei Hanna Laslo) a fost şi filmul lui Amos Gitai, Free Zone, scris special pentru Natalie Portman (ocazie cu care am aflat că ea s-a născut la Ierusalim, din părinţi evrei). Road movie cu trei femei de etnii diferite, ca într-un banc - o americancă, o israeliană şi o palestiniană, filmul lui Gitai (despre care am înţeles ca n-a fost bine primit acasă reproşîndu-i-se că nu e suficient de politic) se opreşte la zona liberă din Iordania de est, unde nu există nici vamă, nici taxe. Cineastul îl vede ca pe un no man's land unde există o pace totală. Fără intenţie, Gitai face la final o glumă: americanca le lasă pe colegele de drum să se certe pentru banii pe care şi i-au disputat tot drumul, îşi ia lucrurile şi pleacă. Morala posibilă? Într-un final, americanii o să plece şi o să-i lase pe israelieni şi palestinieni să se descurce singuri.
O extrem de plăcută surpriză a venit însă dinspre un newcomer în ale regiei - actorul Tommy Lee Jones, care cu The Three Burials of Melchiades Estrada ameninţă, sper, palmaresul. Realizat după scenariul lui Guillermo Arriaga (autorul lui Amores perros şi 21 grams), filmul este o poveste despre prietenie şi loialitate, desfăşurată la graniţa SUA cu Mexicul, unde un mexican e ucis iar prietenul său american luptă să-l afle pe ucigaş şi să-şi ducă prietenul mort în ţara de origine. Tommy Lee Jones (prietenul mortului) şi Barry Pepper (soldatul care l-a ucis pe mexican) fac o pereche interesantă, amîndoi pun carne pe nişte personaje puternice amintind de westernuri, dar filmul cochetează şi cu ideea de film iniţiatic, deoarece soldatul răpit, pus să dezgroape mortul, să-l îmbrace, să-l care etc, traversează drumul răscumpărării păcatelor şi al propriei salvări. Cu excepţia unor pasaje unde regizorul Jones forţează nota din spaima că nu ar fi suficient de expresiv, filmul stă foarte bine pe picioare.
Festivalul e pe sfîrşite. Mai aşteptăm premiile. Ultimele sondaje, realizate printre festivalieri, plasează ca principal favorit la Palme d'Or filmul lui David Cronenberg A History of Violence, urmat de Broken Flowers de Jim Jarmusch şi Cache de Michael Haneke. Personal, dacă m-ar întreba cineva, aş spune Last Days de Gus Van Sant ori Broken Flowers. Dar nu mă întreabă nimeni. Să nu ne hazardăm. Ne putem aştepta la orice de la un juriu al cărui şef, Emir Kusturica, îşi invită colegii la discuţii zilnice, dar el însuşi nu se arată niciodată.
Cît despre filmul lui Cristi Puiu, Moartea domnului Lăzărescu, a mai avut o cronică bună în ediţia de festival a revistei The Hollywood Reporter, iar un articol din cotidianul Le Monde îl consideră "o experienţă impresionantă despre durata planurilor şi secvenţelor, dar şi un contrapunct la toate serialele cu spitale de urgenţă", (...), arătînd inspirat "suferinţa unui singur pacient al cărui corp îşi pierde, de-a lungul orelor, orice calitate umană, pentru a se vedea în final redus la starea de obiect."
În următoarea corespondenţă voi reveni cu palmaresul ediţiei, şi aşa mai departe.