Închide ochii şi priveşte - Morrison. Poeme pe întuneric la FNTi, 2013

Doamne Dumnezeule cât de mult am alergat aseară! După ce m-am rătăcit şi răsrătăcit pe străzi, bulevarde, căi labirint şi străduţe, am ajuns la Teatrul din Sufragerie (trecusem pe lângă el de vreo două ori fără să îl observ). Şi "bine am ajuns" îmi ura teatrul. Deşi termenul de "teatru" - instituţie, este impropriu folosit când vine vorba de sus menţionatul. Însă teatrul poate fi şi este oriunde. Scena nu este ca orice scenă, culisele nu sunt în spatele unor pânze, cortina nu se ridică, iar ştăngile nu sunt ştăngi. În cele două camere scaunele de teatru sunt înlocuite cu saltele şi perne. Reflectoarele sunt lămpi şi lumânări. Muzica este de la casetofon. În acest loc intim a avut loc vineri seară (8 noiembrie 2013) spectacolul Morrison. Poeme pe întuneric.

La intrarea în teatru primeşti papuci de casă şi eşti invitat să te simţi cât mai comod. În sufragerie găseşti ceai cald şi felii de mere. Şi te simţi bine. Atmosfera, atât de caldă, se construieşte pe parcursul unei ore întregi, cât timp publicul-spectator intră în sală (aşa poate ajunge înainte de spectacol orice străin de punctualitate). Pe fundal se aude The Doors, iar sufletul se linişteşte. Pe hol, un copil saltă, fuge de colo-acolo şi se joacă. E un fel de Jim Morrison în copilărie, blond şi cu plete, care a venit din timp la propriul spectacol. Ce chestie...

Înainte de începerea spectacolului ni se spune că vom lua parte la un altfel de spectacol decât cele cu care suntem obişnuiţi. Morrison. Poeme pe întuneric este un spectacol al simţurilor care nu trebuie văzut cu ochii, ci trebuie privit din interior. Drept urmare, fiecare spectator primeşte o eşarfă pentru a se lega la ochi. Ni se atrage atenţia că trebuie să stăm cât mai comod, sprijiniţi pe cât mai multe perne şi că ar trebui să ne lăsăm purtaţi.

Odată ce ai acceptat convenţia, vei călători peste mări şi ţări. Privarea de văz înteţeşte celelalte simţuri, care ajung să fie manipulate de actori. Bineînţeles că cel mai mare pericol este acela al somnului, care te ameninţă din toate ungherele. Este cald, stai întins pe perne, eşti legat la ochi şi ţi se spun poezii. La rândul meu, m-am luptat cât am putut, dar tot am avut momente în care gândurile ajungeau pe alte meleaguri. Cu tot cu trucurile actorilor de a ţine spectatorul treaz (sună foarte urât scos din context), simţurile acestuia vor aluneca în amorţire. Este posibil ca această relaxare şi detaşare a "privitorului" să fie un scop al spectacolului în sine.

Vocile Medei Victor, a lui Bogdan Nechifor şi Răzvan Ropotan te poartă în această frumoasă călătorie. Admiraţia personală faţă de Jim Morrison este întipărită în mine de ani buni. Îi cunoşteam şi textele şi melodiile, însă această formă artistică de manifestare potenţează frumuseţea lor. The End încheie spectacolul iar o voce îţi şopteşte "Deschide ochii. Ai ajuns acasă!". Am zâmbit, am deschis ochii şi am revenit în această lume. Mai odihnit şi mai plin sufleteşte. Morrison. Poeme pe întuneric este un spectacol construit într-o manieră cu totul nouă pentru mine şi pot spune că este un experiment reuşit.

Mai este puţin de tot din Festivalul Naţional de Teatru Independent 2013, iar tinerii mai au multe, foarte multe de spus pe scenă. Haideţi să îi ascultăm!