Welcome to the freaks show - Copilul îngropat

În ciuda titlului, Copilul îngropat este o piesă foarte apreciată de opinia critică şi nu numai. Extralăudată şi megapremiată. Cu Pulitzer chiar. Autorul ei, Sam Shepard, este un reputat dramaturg, actor şi regizor american cu texte montate şi ecranizate cu distribuţii de succes. Una care merită menţionată este montarea din 1996 a Teatrului Bulandra în regia Cătălinei Buzoianu, avându-i ca interpreţi principali pe Mariana Mihuţ în rolul lui Halie, respectiv Victor Rebengiuc în rolul lui Dodge.
 
Copilul îngropat este un text care la prima vedere pare dacă nu sinistru atunci cel puţin incomod. Este evident că nu o sa fie norişori de vată şi acadele roz în jurul unui copil îngropat. Asta nu înseamnă că nu se râde... dar în doze optime. Că doar nu suntem la circ: avem pretenţii de gândire carteziană. Sau venim la teatru doar ca să râdem sau să fim îngroziţi? De ce nu? În fond, comicul şi grotescul sunt categorii estetice pe care se bazează zilnic judecăţile noastre în artă şi nu numai.
 
Nu doar dramaturgic dar şi la nivel de spectacol, Copilul îngropat este un text greu de urmărit, deoarece presupune trei generaţii conflictuale: cea a bunicilor cu înclinaţii schizoide, cea a copiilor ciudaţi şi uşor autişti şi cea a nepotului hipiot şi libertin care încearcă să-şi regăsească familia după o absenţă de şase ani. Contextul aduce din punct de vedere estetic cu Familia Adams: un conglomerat de straniu, comic şi macabru. Iar o propunere regizorală foarte curajoasă a Teodorei Petre (an III Regie) completează tot universul acesta de bizarerie cu elemente poetice şi cinematografice. Finalul este sugestiv în acest sens: o ploaie de frunze şi boabe de porumb, un simbol foarte frumos, ce oferă un deznodământ subtil.
 
Scenografia, semnată de Raluca Alexandrescu (an III Scenografie), propune un decor realist de casă dărăpănată, cu ferestre care în loc de geamuri au ziare şi cu un tavan care a trecut demult de stadiul 'stă să cadă', deja a căzut. Tot ce a rămas din el sunt câteva scânduri ramolite şi betege, ca bunicul Dodge care bea whisky şi se scapă pe el. O scenografie plastică şi bine realizată deşi neclară la început. Momentul de deschidere a spectacolului, cu umbra lui Halie care dansează - în contrast cu bolnăviciosul ei soţ care stă prăbuşit în canapea tuşind ca ultimul tebecist. Este o reuşită idee regizorală, însă din punct de vedere vizual-scenografic este neclar dacă Halie se află în aceeaşi casă sau este vecina de alături. Dacă nu ar fi menţionat în text că este o casă cu două etaje, spaţiul scenic nu o lămureşte. Până a te dumiri ce şi cum, te întrebi constant cum de plouă afară iar în casa fără tavan nici măcar nu picură.
 
În ciuda minorelor inadvertenţe, acest examen de licenţă regie se remarcă prin construcţia personajelor, în special cel al lui Dodge, interpretat de Daniel Drăgan şi ale copiilor Tilden şi Bradley, în rolurile cărora joacă Alex Konyar, respectiv Eranio Petruşka. Aceştia se remarcă prin faptul că realizează cele mai clare personaje (din punct de vedere al vârstei şi scopului personajului) şi totodată cele mai credibile în raport cu situaţia dată de autor - foarte dificilă de altfel. Dodge nu numai că este un bătrân ramolit şi obosit de viaţă care tuşeşte şi face pe el, dar este şi un criminal care şi-a omorât propriul copil. Este, pe de altă parte, şi personajul cel mai captivant din spectacol, reuşind o serie de momente comice, care stârnesc nu de puţine ori râsul. Incredibil este însă că spectatorul empatizează cel mai mult cu el, ajungând chiar să-l îndrăgească, deşi este personajul negativ din piesă, "ăla rău". De asemenea, Alex Konyar - în rolul lui Tilden - realizează o compoziţie bună, un personaj sensibil, firesc şi expresiv corporal. Rămânând la capitolul copii "ciudăţei", Eranio Petruşka - în rolul lui Bradley - este ilar numai apărând pe scenă şi se evidenţiază chiar dacă e un personaj episodic.
 
În concluzie, ce poate rezulta dintr-un copil îngropat şi o familie Adams? Comedie macabră sau dramă psihologică? Râdem... sau plângem în faţa morţii?
 
Producţie UNATC "I. L. Caragiale"
Copilul îngropat de Sam Shepard. Spectacol de licenţă regie teatru. Clasa prof. Mihai Manolescu.
Regia: Teodora Petre
Scenografie: Raluca Alexandrescu
Light design: Valeriu Mărăscu / Radu Barbu
Sunet: Radu Barbu / Lavinia Şerban
Asistenţă regie: Lavinia Şerban
Distribuţie: Daniel Drăgan (Dodge), Anamaria Olaş (Halie), Alex Konyar (Tilden), Eranio Petruşka (Bradley), Liviu Popa (Vince),Theodora Popa (Shelly), Mihnea Nicolau (Dewis).