Numele care sună a ghiocel e de fapt al unui tren care face ocolul pământului îngheţat, un fel de Titanic pe uscat căci gheţarii sunt la tot pasul, cu un număr de supravieţuitori ai unei catastrofe, fireşte ecologice, mai oropsiţi sau mai privilegiaţi - obsesia fiecărui băieţel fiind, indiferent unde s-ar fi născut, să aibă măcar o locomotivă în miniatură, ceea ce ia proporţii suprarealiste la Bong Joon-ho, secondat de producătorul Park Chan-wook (Oldboy, Sympathy for Mr.Vengence)
Într-un amestec de alte înspăimântătoare SF-uri de gen: 1984 sau Soylent Green, sau poate mai puţin sinistrul Vrăjitorul din Oz şi o posibilă Arca a lui Noe, pe calea ferată, cu ceva Kubrick şi Koncealowski, ei bine, există nişte năpăstuiţi, care se revoltă şi o încasează, cam ca în Piaţa Universităţii, şi care se înghesuie mai ceva spectatorii în sală la o hrană care aduce cu feliile de marmeladă de după război, şi vă scutesc să vă spun din ce e compusă substanţa... hrănitoare! (trebuie să recunosc că am avut un mare noroc, nu numai că şi în 2014 Silva Dark mi-a sponsorizat călătoria la Festival, ci şi că la locurile rămase la Cubix, unde era oficial sold out, să fiu printre puţinii aleşi, ca la filmele neorealiste când se caută de lucru, deşi, iniţial, la argumentele mele că joacă un actor român şi vreau să pot povesti cinefililor de la noi, răspunsul a fost identic cu o replica ulterioară din scenariu: "Fără ordine s-ar instala haosul") Există, normal, un lider... anormal, tiranic şi megaloman şi până la un punct nevăzut, acţionând prin cozile sale de topor, două femei, dintre care una este întruchiparea coşmarului absolut, fizic şi psihic, cu o dantură falsă şi incompletă, gingii la înaintare, o gură băloasă, un portret robot de baba cloanţa, cu apucături şi zbierete de Ana Pauker. (La conferinţa de presă cu The Grand Budapest Hotel, unde personajul era iar mai slut decât orice închipuire, Tilda, întrebată fiind, relativ delicat, dacă nu mai are răbdare să îmbătrânească, a răspuns, cu umor şi isteţime, că de fapt aşa arată dacă nu e fardată şi că aşteaptă un prequel ca s-o descoperim cum a fost odată - deşi, după părerea mea, încă de la Vrăjitoarea din Narnia, era castingul ideal, uneori în realitate fiind mai reuşită, dar nu pe covorul roşu, când îşi face un titlu de glorie din a şoca!) O secondează un călău cu talent de torţionar şi caftitor, şi de o duritate subtilă şi cutremurătoare, lingurarul (nu are conotaţii discriminatorii apelativul), fostul şi veşnicul Domn Bebe: Vlad Ivanov, care apare la cadru alături de Tilda şi John Hurt, iar pe generic înainte de Ed Harris!
Finalul, pe care n-am să-l povestesc - dar în care apare şi un urs polar, despre care deducem din precizarea din datele tehnice că a fost luat dintr-o scenă deja existentă -, a părut prea inteligent pentru americani, care ar fi avut nevoie şi de o voce din off, ca să le explice! (O remarcă incorectă politic care l-a costat pe marele distribuitor Weinstein). Surprinzător e că cenzura lor acerbă n-a reacţionat la reclama, mai în glumă mai în serios, dar subliminal extrem de eficace, la ţigările Marlboro light...
Sigur că am prefera nişte poveşti mai puţin sumbre, chiar dacă există şi momente estetice înălţătoare şi o coregrafie tipic asiatică, dar cine s-ar bate pe locuri la o aventură cu Pif şi Hercule?