Corespondenţă de la Berlinală, 2014: Primele premii şi capodopera lui Linklater - Boyhood

Berlin, 15 februarie 2014: Vineri seara, în data de 14 februarie 2014, s-au decernat primele premii importante pentru filmele din selecţia de anul acesta a Berlinalei. Juriul FIPRESCI, al criticilor, a acordat trei premii (pentru Competiţie, pentru secţiunea Panorama şi pentru secţiunea Forum). Din competiţia principală, criticii s-au oprit asupra filmului Aimer, boire et chanter (cu titlul internaţional Life of Riley), regizat de veteranul cineast francez Alain Resnais (92 de ani în iunie, dintre care vreo 68 de activitate). A treia adaptare a lui Resnais după o piesă a britanicului Alan Ayckbourn (primele două fiind Smoking/No Smoking şi Cœurs) este un film deopotrivă original şi împlinit, în opinia preşedintelui Juriului FIPRESCI, director al revistei Positif.

Premiul FIPRESCI pentru un film din Panorama a revenit producţiei braziliene The Way He Looks  / Hoje eu quero voltar sozinho, scrisă şi regizată de debutantul în lungmetraj Daniel Ribeiro. Iar distincţia pentru un film din Forum a fost acordată producţiei japoneze Forma de Ayumi Sakamoto (şi ea debutantă), film despre care am scris pe larg într-o corespondenţă anterioară.

Premiul Label Europa Cinemas, destinat unui film european din cadrul secţiunii Panorama, a revenit coproducţiei norvegiano-olandeze Blind, primul lungmetraj al regizorului-scenarist norvegian Eskil Vogt, care a colaborat la mai multe filme de Joachim Trier (inclusiv Oslo, 31 august, distribuit şi la noi). Premiul Caligari a fost decernat documentarului austriac, din Forum, The Great Museum (Das Große Museum) de Johannes Holzhausen, un film despre faţa nevăzută a Muzeului de Istorie din Viena.

În această seară se acordă Ursul de Aur şi Urşii de Argint pentru filmele din Competiţie. Nu ştiu cine va cîştiga, dar ştiu că din palmares nu ar trebui să lipsească noul film al cineastului american Richard Linklater. Cu premiera mondială la Festivalul de la Sundance din ianuarie 2014, Boyhood este pur şi simplu o capodoperă.

Închipuiţi-vă că, în locul trilogiei Before, Linklater i-ar fi filmat pe Ethan Hawke şi Julie Delpy, interpretîndu-şi personajele Jesse şi Céline, nu din nouă în nouă ani, ci timp de cîteva zile în fiecare an. Am fi putut urmări, aşadar, viaţa celor două personaje (şi evoluţia celor doi actori) nu cu pauze foarte lungi, ci cu schimbările importante care se petrec în fiecare an. Cam acesta este conceptul din spatele lui Boyhood, pentru care regizorul-scenarist a reunit, pentru o scurtă perioadă în fiecare dintre ultimii 12 ani, acelaşi grup de actori.

Protagonist este Mason (jucat de Ellar Coltrane), care la început de-abia a început şcoala primară în Austin, iar la sfîrşit intră la colegiu. Părinţii săi divorţaţi, fiecare imatur în felul său, sînt interpretaţi de Ethan Hawke, actorul-fetiş al lui Linklater, şi Patricia Arquette, amîndoi realizînd aici unele dintre cele mai bune roluri din carieră. Li se adaugă Lorelei Linklater, nimeni alta decît fiica regizorului, în rolul sorei lui Mason, Samantha.

Experienţa cinematografică oferită de Boyhood, pe parcursul a trei ore fără un sfert (în care stai permanent cu ochii lipiţi de ecran), este greu de egalat. Îţi rememorezi viaţa, identificîndu-te cu personajele (ceea ce nu-i dificil, căci situaţiile şi dialogurile create de Linklater respiră autenticitate), şi le urmăreşti aventurile deloc extraordinare, sesizînd în acelaşi semnele pe care timpul le lasă pe chipurile actorilor. Este Cinema la cel mai înalt nivel, ficţiune şi document(ar) totodată.

Un alt film din competiţie (care anul acesta a fost mai dominată ca niciodată de producţii şi coproducţii germane) este Praia do Futuro (Brazilia-Germania), scris şi regizat de brazilianul Karim Aïnouz, artist şi cineast ajuns pentru prima dată în lupta pentru Ursul de Aur. Cred că filmul a fost selecţionat din două motive: subiectul gay şi filmările din Germania (în cea mai mare parte, chiar în Berlin). Altminteri, filmul nu iese din şabloane, iar accentele melodramatice nu îl ajută deloc. Karim Aïnouz nu pierde timpul: într-una dintre primele secvenţe salvamarul Donato (care activează pe plaja care dă şi sugestivul titlu al filmului) îl anunţă pe biker-ul Konrad că prietenul şi tovărăşul său de călătorie a murit înecat, în secvenţa următoare îi vezi pe cei doi făcînd sex. Donato ajunge să-şi părăsească familia pentru a-l urma pe Konrad la Berlin, unde duce lipsa unei mări, dar găseşte un substitut. Din păcate, povestea, împărţită în trei capitole, între care sînt elipse, nu reuşeşte să convingă, oricît s-ar strădui actorii.

Mult mai interesant este al treilea lungmetraj de ficţiune al cineastei argentiniene Celina Murga, La Tercera orilla / The Third Side of the River, Argentina-Germania-Olanda), al cărui generic se deschide cu Martin Scorsese presents (fără îndoială, numele marelui cineast american a ajutat-o mult pe regizoare). Un alt film de maturizare (protagonist este Nicolás, care trăieşte într-un orăşel din provincia argentiniană Entre Ríos şi ai cărui părinţi sînt şi ei despărţiţi), La Tercera orilla acoperă o perioadă scurtă din viaţa eroului adolescent, în care acesta ajunge să ia o decizie majoră, care îi va marca toată viaţa. Accentul este pus pe relaţia dintre Nicolás şi tatăl său, un medic foarte înstărit, care îşi împarte timpul între două familii, spital, ranch, afaceri şi distracţiile din cluburi. În absenţa tatălui, Nicolás joacă rolul de bărbat al familiei sale, avînd grijă chiar şi de fratele său vitreg. Însă, atunci cînd tatăl său îi impune să-i calce pe urme şi îl pasează mai toate responsabilităţile sale, Nicolás se revoltă. Plot-ul este veridic, regizoarea studiază atent psihologia personajelor, culoarea locală este excelent capturată, iar actorul principal, junele Alián Devetac, face faţă cu brio rolului dificil.

Un alt film reuşit din Competiţie este primul în limba engleză al Claudiei Llosa (nepoata celebrului Mario Vargas), Aloft. Cineasta peruană a primit Ursul de Aur pentru lungmetrajul ei anterior (al doilea din filmografie), La Testa asustada / The Milk of Sorrow (2009), şi un zvon care circula printre ziariştii de la Berlinală o dădea ca sigură cîştigătoare a unui nou trofeu, ceea ce nu mi se pare exclus. Noul ei film, o coproducţie Spania-Canada-Franţa, beneficiază de interpretările a trei actori cunoscuţi şi înzestraţi (Jennifer Connelly, Cillian Murphy şi Mélanie Laurent) şi de o construcţie dramaturgică inteligentă (scenariul este semnat de regizoare), cu două planuri temporale dezvoltate în paralel, păstrînd tensiunea ridicată. Cu atmosferă de SF postapocaliptic (la care contribuie mult şi imaginea canadianului Nicolas Bolduc), Aloft are momente foarte intense şi emoţionante (climaxul este reîntîlnirea, printre gheţuri, dintre mama cu presupuse puteri tămăduitoare şi fiul abandonat în copilărie). Un film care confirmă o cineastă cu imens potenţial, Aloft are mari şanse să intre în palmaresul Berlinalei.