Filmul şi Revoluţia - Corespondenţă de la Berlinală, 2014

Berlin, 13 februarie 2014:  În cadrul secţiunii "Forum" a Berlinalei au fost prezentate şi două lungmetraje documentare despre Revoluţia începută în Egipt în urmă cu trei ani - un subiect, se pare, departe de a fi epuizat. Cel mai recent dintre ele, Arij / Scent of a Revolution (Egipt-Germania, 2014) de Viola Shafik, abordează Revoluţia indirect, secvenţele cu protestele şi reprimarea lor violentă fiind inserate sporadic printre mărturii. Încercînd să detecteze intangibilul şi efemerul "miros al Revoluţiei", regizoarea a discutat, între 2010-2013, cu patru persoane care şi-au povestit experienţe lor de viaţă în Egipt. Mai întîi, este vorba de posesorul celei mai mari colecţii de negative fotografice din ţară, care trăieşte în Luxor, unde cineasta a ajuns prima dată, pe urmele unei fotografii vechi. De altfel, ea şi mărturiseşte, din off, la început: "Acesta nu este filmul pe care voiam să-l fac, nici povestea pe care voiam s-o spun". A doua persoană este un activist politic, tot din Luxor, reprezentant al copţilor (egiptenii creştini, cea mai mare minoritate religioasă a ţării). Mutîndu-ne în Cairo, urmează un scriitor socialist vîrstnic, care a reflectat metaforic, în nuvelele scrise de-a lungul cîtorva decenii, schimbările politice şi sociale prin care a trecut ţara sa (pornind de la discursul său şi recursul său la memorie, regizoarea trece în revistă şi evenimente politice importante din a doua jumătate a secolului trecut). În fine, ultima este o femeie tînără, care a ţinut să monteze un film despre Revoluţie cu imagini de pe social media şi care a iniţiat o campanie turistică în mediul virtual (Second Life), numită "A Taste of Beautiful Life in Egypt". Aceşti oameni, reprezentînd mai multe generaţii şi clase sociale, ne vorbesc despre corupţia care a distrus ţara sau despre schimbările care nu sînt atît de mari sau atît de bune pe cît se credea în euforia de acum trei ani.

O abordare mai puţin inedită, dar totodată mai eficientă, are o altă cineastă, Jehane Noujaim în The Square / Al midan (SUA-Egipt, 2013), documentar cu un palmares deja bogat şi nominalizat la Oscar. Piaţa din titlu este, desigur, Piaţa Tahrir din Cairo, simbolul Revoluţiei. Regizoarea, stabilită în SUA, a revenit în Cairo în ianuarie 2011, simţind că, după 30 de ani de stagnare, lucrurile se schimbă rapid. Ea a rămas şi a filmat în oraşul natal timp de vreo doi ani şi jumătate, urmărind mai ales trei activişti implicaţi în Revoluţie pe parcursul evenimentelor dramatice care s-au succedat în Egipt; concentrarea pe destinele diferite celor trei reprezintă, în opinia mea, marele atú al filmului. Primul personaj principal este tînărul Ahmed, reprezentant al clasei muncitoare, care a trebuit să lucreze pe străzi de la opt ani şi care acum este unul dintre cei mai hotărîţi şi înflăcăraţi revoluţionari. Al doilea este actorul Khalid Abdalla, născut în Scoţia şi cunoscut din filme precum United 93, The Kite Runner sau Green Zone. El provine dintr-o familie care s-a luptat pentru democraţie în Egipt de cîteva generaţii şi urmează cu convingere aceeaşi cale. Al treilea, cazul cel mai dramatic, este Magdy Ahour, membru al Frăţiei Musulmane care a fost arestat şi torturat în timpul lui Mubarak, iar în Piaţa Trahir şi-a făcut mulţi prieteni, dar şi duşmani - atunci cînd taberele s-au despărţit, iar revoluţionarii au început s-au simţit trădaţi de "Fraţi", care s-au aliat cu armate pentru a veni la putere. Povestea lor este şi povestea unei ţări care a revenit la viaţă datorită Revoluţiei (acum spiritul revoluţionar este normal de la cele mai fragede vîrste), dar care, după entuziasmul general generat de căderea lui Hosni Mubarak, a descoperit că poate avea un preşedinte, altfel "ales democratic" (dintre două rele), cu puteri chiar şi mai mari decît fostul dictator (Mohamed Morsi, lider al Frăţiei Musulmane, înlăturat în iulie 2013, prin voinţa poporului). The Square este un documentar remarcabil, cu un impact puternic asupra spectatorului, despre o Revoluţie care a uimit întreaga lume.