Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Filth

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Câteodată e aşa de murdar, că nu mai poate fi curăţat - Filth la BIFF, 2014


martie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filth este un Trainspotting minus finalul (aparent) înălţător. Dacă în Trainspotting rămânea loc şi pentru speranţă, în Filth destinul tragic este inevitabil. Scoţia lui Irvine Welsh este un tărâm al cruzimii generalizate, al valorilor umane masacrate, un spaţiu în care jocurile sunt murdare, iar jucătorii par condamnaţi să le joace până când acestea îi vor înghite complet.

Dacă vezi trailerul, nu o să înţelegi prea bine despre ce este vorba şi sunt şanse mari să nu mergi să îl vezi sau să mergi să îl vezi din motive greşite. Filth are, într-adevăr, unul dintre cele mai dezaxate tipuri de umor pe care le-am întâlnit în ultimii ani într-un film, dar dezaxarea comicului nu este gratuită şi nu reprezintă un scop în sine. Comicul din Filth e doar ecranul tolerabil în spatele căreia se ascunde tragicul.

Deşi l-am văzut de multe ori pe James McAvoy jucând bine, nu mă aşteptam să dea filmului atâta greutate prin jocul său. Creează un personaj multidimensional, memorabil, aproape palpabil prin ecran. Îţi arată mai întâi o răutate şi un spirit acid şi cinic de care nu l-ai fi suspectat niciodată, pentru ca, ulterior, pe măsură ce atât vina, cât şi esenţa umană a personajului ies la suprafaţă, să te cucerească complet. Zâmbetul şmecher care însoţeşte farsele elaborate şi pe care îl direcţionează uneori direct către audienţă, panica din privire după fiecare halucinaţie (panică pe care o vei trăi, somatic, alături de el), trecerile bruşte de la o extremă emoţională la alta, trădând o formă de bipolaritate, sunt tot atâtea argumente pentru a susţine ipoteza că în jocul magnific al lui McAvoy se află jumătate din film.

McAvoy îl întruchipează pe Bruce Robertson, un poliţist amoral, cu multiple dependenţe şi cel mai probabil nediagnosticat încă, dar suferind de tulburare bipolară. Robertson îşi petrece perioada din preajma sărbătorilor de iarnă, încercând să câştige o promovare la serviciu, găsind modalităţi ingenioase şi deloc ortodoxe de a le pune beţe în roate colegilor săi. Treptat, ne dăm seama că goana lui după promovare este, de fapt, o bătălie fără sorţi de izbândă pe care Bruce o poartă pentru a-şi recupera familia şi sănătatea mintală şi că diferitele substanţe pe care le foloseşte pentru a-şi amorţi creierul sunt încercările lui de a fugi de propria vină.

Regia filmului, semnată de Jon S. Baird, imprimă filmului un ritm care i se potriveşte de minune: suficient de alert, încât să nu îţi dea răgaz să te plictiseşti, să te ţină constant în priză şi suficient de lent, încât să îţi permită să înveţi pas cu pas povestea personajului, să îi înţelegi motivaţiile, astfel că nimic nu pare artificial în ciuda artificiilor de construcţie filmică.

Filth te obişnuieşte aşa de bine cu umorul său crud, încât până şi macabra glumiţă din final a primit hohote de râs în sala de cinema. Eu nu am putut să râd, pentru că aveam stomacul ghem. Realizasem deja că salvarea / mântuirea protagonistului nu va veni, că filmul se va termina fără ca nicio rază de lumină să rupă întunericul dens creat, dar speram cu toată fiinţa mea că mă înşel. Nici acum nu cred că pot să accept finalul sadic, deşi am înţeles că este chiar îndulcit faţă de finalul romanului lui Irvine Welsh. Replica grea Same Rules Apply!, rostită brutal de ludic, este o reiterare a caracterului inevitabil al tragicului: Bruce simte că nu se poate ridica, crede că, oricât ar încerca să se salveze, va sfârşi prin a comite aceleaşi greşeli, aşa că preferă să lase totul în urmă, să cureţe, o dată cu destinul lui, bucata de lume pe care ştie că a pătat-o irecuperabil. Paralelismul dintre moartea fratelui mai mic, jocurile erotice şi ultima scenă arată că alegerea conştientă din final nu vine doar din disperarea celui care a pierdut tot ce dorea să obţină, ci este, în acelaşi timp, o îmbrăţişare eternă a vinei.






 Toate articolele despre Filth
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, BIFF, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Alexandra Nistoroiu


Alte articole

 Fake it until you make it, or not - Filth la BIFF, 2014, Vlad Galer


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer