Stories We Tell are încă de la început alura aceea care stârneşte curiozitate pentru că este la graniţa dintre film şi documentar. Nu ştii când se termină realitatea şi începe ficţiunea, nu ştii care e adevăr şi care e rod al imaginaţiei. Se vorbeşte despre Diane cu multă bucurie. Prezenţa ei este vie, deşi este prezentată în absenţă. Întreaga ei viaţă a fost un magnet de energie pozitivă, un om care îţi face bine avându-l prin preajmă. O mamă veselă, o femeie extravagantă şi o soţie.
De fapt, Diane toată viaţa a încercat să facă ce facem cu toţii: încercăm să fim fericiţi iubind şi să fim iubiţi. Cum în majoritatea relaţiilor unul dintre parteneri are nenorocul să iubească mai mult, se creează un dezechilibru. Michael Polly, cel de-al doilea soţ al lui Diane şi tatăl copiilor ce narează în doc-film, a fost cel care a iubit mai mult, dar nu a ştiut cum să îşi manifeste iubirea. Relaţia dintre cei doi s-a răcit, ea a început să se distanţeze, iar căsătoria lor a devenit monotonă. Toate ordinare până când Diane rămâne, din nou, însărcinată şi se naşte Sarah, fetiţa cu părul roşcat. Intrigă.
"Ca să nu existe răni, de ce să nu lăsăm lucrurile aşa cum sunt?". După ce Diane moare de cancer, întreaga familie trece printr-o perioadă întunecată. Anii trec, Sarah creşte, la fel se întâmplă şi cu dorinţa ei de a afla un anume adevăr, aşa că pleacă în căutarea lui. Din fericire, cercetările ei îşi ating scopul şi un prim secret vede lumina cunoaşterii: Diane a avut un amant, iar Sarah este încarnarea iubirii şi bucuriei celor doi.
Cei mai importanţi bărbaţi din viaţa lui Diane, soţul şi amantul, povestesc plini de convingere că propria-i persoană a fost adevărata dragoste a femeii căutătoare de fericire. Fiind imposibil un răspuns din partea răposatei, adevărul rămâne undeva în dedesubtul certitudinii. Totuşi, este extraordinar că Diane a lăsat în urma ei, ca prin testament, doi bărbaţi care au întâlnit iubirea înălţătoare, deşi nu ştim dacă ea l-a iubit cu adevărat pe vreunul, dacă i-a iubit pe amândoi sau dacă încă îşi mai caută prin necunoscute locuri dragostea.
Încheind nostalgic, amantul îl citează pe Neruda - "dragostea e atât de scurtă, iar uitarea atât de lungă" -, soţul îşi duce la împlinire vocaţia de scriitor, considerându-şi, în sfârşit, viaţa suficient de interesantă pentru a merita să fie scrisă, iar Sarah, finalizându-şi cercetările, realizează această frumoasă înşiruire de amintiri.
BIFF 2014 e la înălţime aşa că prinde-l cât încă nu zboară într-o călătorie lungă de un an!