În centrul de interes al discuţiei stă valoarea atribuită muncii, personificată de minerul Alija Sirotanovici, care devine prototipul muncitorului-model în spaţiul iugoslav, după ce reuşeşte să depăşească recordul la cantitatea de cărbune extrasă într-un singur schimb stabilit de Stakhanov în URSS. Victoria muncitorului iugoslav în faţa celui rus este asimilată unei victorii a lui Tito asupra tovarăşului Stalin, astfel că momentul capătă dimensiuni legendare: numele lui Sirotanovici devine sinonim pentru erou proletar, Tito îi oferă orice recompensă îşi doreşte, dar, conform legendei, Sirotanovici vrea doar o lopată şi mai mare, ca să lucreze şi mai eficient, gest care întăreşte imaginea-simbol în conştiinţa colectivă.
În 1987, chipul eroului proletar ajunge pe bancnota de 2000 de dinari, de unde poate privi şi azi la o lume radical schimbată faţă de cea pe care a reprezentat-o. Pentru persoanele mai în vârstă, pentru membrii generaţiei muncitorilor-model, lumea lui Sirotanovici, uşor idealizată de trecerea ei printr-o memorie poetică, este o lume lipsită de griji, în care munca servea drept liant social, oamenii luptau pentru idealuri comune, iar munca în sine reprezenta o plăcere, o eliberare. Privirile nostalgice sunt încurajate şi de comparaţia cu prezentul: tinerii, copii ai capitalismului, li se par celor în vârstă complet deconectaţi de orice valoare spirituală a muncii şi interesaţi strict de partea materială.
De cealaltă parte, cei mai tineri nu ştiu cui îi aparţine chipul de pe bancnotă. Eroii lor nu vin probabil din zona proletară, iar munca în sine nu mai reprezintă o virtute. Totuşi, unii dintre ei participă la un fel de reconstituire a taberelor de muncă de pe vremuri. Alternarea imaginilor de arhivă cu cele filmate la această nouă acţiune colectivă de voluntariat au iniţial gustul dulce al unei nostalgii pline de inspiraţie. Intervine, însă, brusc lamentarea în glumă a unuia dintre voluntari, care recunoaşte că nu se aştepta ca munca să fie atât de grea şi că nu ar fi participat dacă ştia la ce să se aştepte. Pare o confirmare a sentinţei date de vârstnici: moartea muncii ca valoare în sine.
Ritmul alert al documentarului, cu accente ludice, muzica folosită incredibil de ingenios (imnurile comuniste punctează excelent atât entuziasmul nostalgic, cât şi ironia discretă din tonul regizorului) şi montajul atent al imaginilor de arhivă cu cele filmate special pentru documentar compun arsenalul cu care The Shovel Is Too Small reuşeşte să vorbească despre dispariţia unei lumi, cu tot ce a avut ea mai urât, mai frumos, mai demn, mai penibil. Este o mostră de iugo-nostalgie, dar, în acelaşi timp, şi o bucăţică de istorie alternativă.
Descarcă broşura One World Romania, 2014 aici..