"I used to be a nobody, until I discovered the Internet", spune unul dintre cei doi jurnalişti-cetăţeni chinezi care sunt protagoniştii filmului. Reprezentanţi a două generaţii diferite, tânărul de 26 de ani şi bărbatul trecut de 50 îşi publică poveştile pe blogurile personale şi încearcă să fenteze sistemul de cenzură online. Unul dintre ei locuieşte într-un depozit, celălalt, într-o garsonieră înghesuită. Folosesc camere compacte şi nu reuşesc întotdeauna să se documenteze corect. Învaţă singuri, pas cu pas, reportaj după reportaj. Se ataşează de persoanele despre care scriu. Oameni din toată China îi contactează ca să le spună povestea, aşa cum jurnaliştii afiliaţi oficial nu îşi permit. De la un punct încolo, ajung suficient de pricepuţi încât devin incomozi pentru guvern. Li se restricţionează ieşirea din ţară sau sunt rugaţi (a se citi: obligaţi) să părăsească Beijingul în timpul evenimentelor importante.
Sunt numiţi "jurnalişti-cetăţeni". Dar la felul cum îşi descriu chiar ei preocupările, cred că ar fi suficient să se numească "cetăţeni". Cetăţeni în adevăratul sens al cuvântului. Care nu se limitează la a vedea şi auzi, ci privesc şi ascultă.
Simţul datoriei pe care îl au fără să ştie a transpirat prin ecran şi m-a contaminat. Am plecat de acolo montată să găsesc poveşti noi, să le arăt şi să-mi aduc contribuţia umilă la binele omenirii. Cred că, în ceea ce mă priveşte, One World 2014 şi-a atins scopul.
Descarcă broşura One World Romania, 2014 aici..