Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Teatru la Godot Café-Teatru - LSD Theatre Show, Carpathian Garden şi Monoloagele vecinului


Observator Cultural, februarie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
LSD Theatre Show de Christopher Durang îi aduce pe scenă pe Isabela Neamţu şi Matei Chioariu, în regia lui Horia Suru (fostul lor coleg de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ), într-un spectacol flamboaiant, pe textul unui dramaturg despre care se spune că e parte din treimea contemporană absolută a dramaturgiei americane (alături de Neil LaBute şi Paula Vogel). Cam asta ar fi şi ceea ce i-aş "reproşa" - Durang e o bună şcoală de scriere dramatică, dar realităţile din piesele lui - mai ales din aceasta (Laughing Wild, în original), scrisă în 1987 - nu rezonează la fel de bine cu urbanitatea românească sau cu prezentul uşor altul în care trăim acum (Oprah şi Maica Tereza sînt tot mai departe). Asta permite o uşoară detaşare, o conştiinţă a diferenţei pe care o ai ca spectator şi un fel de schimbare a mizei iniţiale.

Isabela Neamţu şi Matei Chioariu (aproape o revelaţie, pentru cine nu l-a văzut la Piatra) fac însă toată diferenţa. Un spectacol construit ca un strălucitor show de televiziune, LSD... vorbeşte despre alienarea din marile oraşe, despre flagelul consumerismului, despre nevroze personale, eşecul adaptării şi imposibilitatea fericirii, iar cei doi actori funcţionează perfect într-un fel de contratimp etern, o ea mereu la limita isteriei, cu note vocale ridicate şi în perpetuă mişcare, un el ca un vulcan pe cale să erupă, dar mimînd pînă atunci calmul şi civilitatea. E o chimie foarte bună între Neamţu şi Chioariu, între stilul lui "aşezat" şi plăcerea cu care primeşte ea lumina reflectoarelor, iar regia lui Horia Suru ştie să găsească echilibrul dintre cele două - asta făcînd, la urma urmei, un spectacol bun.
 
Pe aceeaşi direcţie a observaţiei sociale în notă de farsă vine Carpathian Garden - jucat tot la Godot -, un duo cu Tudor Aaron Istodor şi Radu Iacoban, pe textul şi în regia celui din urmă. "Modelele" lui vin, pe căi... sinergetice, din dramaturgia americană şi din scenaristica de televiziune (oricum legate prin principiul vaselor comunicante), reinventate, adaptate, manipulate. Probabil nimeni nu bănuia, acum un deceniu, că one-man show-ul lui Florin Piersic jr., Sex, Drugs, Rock'n'Roll, la care multă lume a ridicat din sprîncene, va deschide drumul unor practici artistice atît de fertile în teatrul (independent) românesc.
 
După cum spune şi producătorul, e un format de televiziune întors pe dos pe scenă, în general, într-o succesiune de monologuri - cu excepţia primului moment, în care Istodor şi Iacoban joacă doi prezentatori de ştiri (să zicem că e şi partea cea mai facilă - cel mai simplu lucru în România e să faci mişto de ştirişti). Carpathian Garden - trimiterea e evidentă - aduce în scenă personaje-cheie ale existenţei cotidiene din România urbană: parcagiul informal al lui Tudor Istodor e chintesenţa ideii de succes antreprenorial pe piaţa neagră, în timp ce, la antipozi, afaceristul (sau, mă rog, mogulul) de presă jucat de Iacoban e sinteza cinismului post-reuşită, starul porno în costum de Tutankamon întrupează know-how-ul special al vedetelor locale de cancan, iar preotul excelînd în strategii de marketing pentru Catedrala Neamului e doar versiunea fără camere de filmat a unei biserici - SRL. Radu Iacoban şi Tudor Istodor joacă bine, foarte bine (Iacoban are o reală vocaţie de entertainer, puţini actori tineri stăpînesc atît de bine interacţiunea cu publicul), textele şarjează, ating absurdul fără să clipească, şi întregul spectacol marşează pe aşteptările publicului şi pe recognoscibilitatea caracterelor. Carpathian Garden pariază pe un umor inteligent, pe un teatru popular de mare impact.
 
Ar merita o cronică în sine, deşi spectacolul e mai de demult - pînă atunci, însă, o recomandare, căci vine în siajul spectacolelor de mai sus: Monoloagele vecinului, one-man show-ul lui Laurenţiu Bănescu, care se joacă prin cele mai diverse spaţii private / independente din Bucureşti, e o desfăşurare de talent actoricesc în cea mai pură stare, combinat cu inventivitate dramatică şi dramaturgică. Plus o serie de personaje memorabile, care se dezbracă de sinele lor profund la fel cum Bănescu renunţă, de la un monolog la altul, la hainele şi pieile lui.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici


Alte articole

 Micul nostru centenar şi Nu vorbim despre asta (spectacol lectură) la Replika, Comunicat de presă
 File din anul împlinirilor româneşti - Ion la 70 de ani de teatru la Petroşani, Adrian Ţion
 Păcală nu-i. Noi realităţi teatrale pentru copii şi adolescenţi, Comunicat de presă
 Premiera iHamlet de Elise Wilk la Radio România - Teen-Fest, 2018, Comunicat de presă
 Cale bună pe drumul spre Nord - Festivalul Internaţional de Teatru Ibsen, 2018, Camelia Hâncu
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer