Uniţi, o salvăm pe Zaraza! - Toamna românească la One World, 2014

Agitaţie, sloganuri strigate care pun la încercare plămânii, linguri de lemn izbite de peturi goale în ritm de marş, culorile naţionale care decorează mâna, fruntea sau pieptul. La One World Romania, ediţia 2014, scurtmetrajul Toamna românească, realizat de Matei Budeş, ne ajută să revizităm, prin obiectivul camerei, atmosfera protestelor la adresa proiectului Roşia Montană.

Cei care au ieşit în 2013 în stradă probabil nu vor găsi nimic nou în acest filmuleţ, însă cei care nu au făcut-o, au ocazia să îşi facă o părere despre cum au arătat ciocnirile între jandarmi şi protestatarii din linia întâi.

Printre scene uşor agresive cu încercări de comunicare între cele două tabere, sunt inserate interviuri scurte cu câţiva dintre cei veniţi să-şi strige nemulţumirea sau speranţele. Întrerupţi pe alocuri de zgomotul mulţimii, protestatarii din documentarul lui Matei Budeş par să comunice, prin camera de filmat, propria versiune la Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie. Unii vorbesc despre diminuarea abuzului autorităţilor, alţii despre presa coruptibilă, o tânără face o alegorie a revoltei colective, ca un dans timid, haotic, dar real. Fiecare mărturisire are doza ei de idealism sau speranţă care face posibilă răzvrătirea.

Obiectivul nu scapă nicio emoţie. Chipurile filmate în prim plan umplu, uneori, în întregime cadrele şi-ţi creează impresia că tot ce contează e starea de spirit a celui care vorbeşte. Cuvânt lângă cuvânt, privire cu privire, se încheagă pe ecran nesupunerea civilă care a măcinat cea de-a doua jumătate a anului 2013.

Alternarea dintre interviul individual şi filmarea spontană a mulţimii marchează întâlnirea dintre planul privat şi cel public. Frământările şi nemulţumirile personale ale cetăţenilor îşi găsesc ecoul într-o cauză comună: oprirea iniţiativei RMGC. Unii vin la protest doar pentru Roşia Montană, alţii îşi proiectează în el nemulţumirile de-o viaţă la adresa guvernării.

O scenă memorabilă, bună de final, este cea în care câţiva tineri dansează pe fundalul sonor de tango, pe o Zaraza cântată la chitară care, datorită contextului, îşi schimbă semnificaţia. În mirajul forţei colective, a încrederii într-un viitor mai bun, România devine iubita lor, a noastră, a tuturor, o iubită de farmecul căreia trebuie să ne lăsăm cuceriţi din nou.

Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza,
Cine te-a iubit?
Câţi au plâns nebuni pentru tine,
Şi câţi au murit?
Vreau să-mi dai gura-ţi dulce Zaraza,
Să mă-mbete mereu.
De a ta sărutare Zaraza vreau să mor şi eu.