Şi tu ai dreptate - Byeway la One World, 2014

Byeway este povestea unei autostrăzi între Cehia şi Germania, care era să fie. Experienţa ne spune că planificarea unei construcţii-mamut vine la pachet cu probleme de mediu, neînţelegeri, corupţie şi birocraţie. Autostrada din film nu face excepţie.

Un activist puţin excentric, al cărui ONG cere imperios de ani de zile ca autostrada să fie transformată în tunel subteran, se luptă neobosit cu sistemul. Gospodina din casa de lângă drumul vechi, acum aglomerat din cauza întârzierilor la construcţia autostrăzii, îl trage la răspundere pe activist pentru condiţiile grele în care a ajuns să locuiască. Domnul care şi-ar vinde casa, dar nu are cui, se relaxează cu o pereche de căşti antifonice uriaşe în şezlongul său, aflat într-un peisaj aberant - un petic de verdeaţă, înconjurat din toate părţile de şosele ocupate. Alţi doi pensionari se mândresc cu faptul că au refuzat să-şi vândă lotul, iar autostrada a trebuit să îi ocolească. Şeful de lucrări îşi doreşte să lase construcţia ca moştenire falnică nepoţilor lui şi urmaşilor acestora. Mama dintr-o casă de lângă şosea se plânge că broaştele, şerpii şi alte specii protejate au ajuns mai importante decât omul.

Ajungem să îi cunoaştem câte puţin pe fiecare. Sunt lăsaţi, în general, să vorbească liber, ceea ce îi face ca de la un punct încolo să treacă peste emoţia de a fi filmaţi şi să povestească sincer. Vedem (şi auzim) locul unde îşi petrec timpul. De aici, dificultatea de a alege o tabără. Este greu să te situezi pe poziţii antagonice cu cineva după ce ai aflat situaţia sa în contextul general şi i-ai ascultat ofurile. Nu te poţi supăra pe ecologist când afli că a câştigat fiecare proces cu statul aflat în ilegalitate, dar nici pe mama exasperată care şi-a pierdut somnul de ani de zile din cauza zgomotului maşinilor şi locuieşte într-o casă imposibil de vândut.

Ne sunt puse sub semnul întrebării valorile, până la urmă. Ce preferi să laşi moştenire nepoţilor? Natura intactă sau infrastructura? Deşi majoritatea personajelor din film argumentează cu un calm exasperant, atitudine net superioară scandalului care ne-am obişnuit să înconjoare astfel de probleme, dilema, veche de când progresul, rămâne neschimbată.

Filmul face ceea ce nu multe documentare reuşesc (de obicei, nici nu îşi propun): dă dreptul la replică tuturor părţilor implicate şi păstrează, până aproape de final, o poziţie pe cât posibil obiectivă. Este mai degrabă un film descriptiv, decât unul investigativ, neindicat celor care caută să aibă în cine să arunce cu roşii.