Unele vieţi sunt mai egale decât altele - Watchers of the Sky la One World, 2014

Holocaust, pogrom, genocid. Sunt noţiuni istorice, despre care este bine să înveţi şi să te informezi, şi care ar trebui să rămână acolo, în manual. Preferăm să nu ne dăm seama, însă, de faptul că acum, în timp ce citim o recenzie de film, există un genocid în plină desfăşurare în Sudan, spre exemplu. Da, adică femei, copii şi bărbaţi ucişi în feluri inimaginabile pentru vina de a fi avut ghinion.

După fiecare episod de ucidere în masă, s-a spus "niciodată nu se va repeta". Până când s-a repetat. Trebuia să apară, la un moment dat, cineva care să se întrebe de ce se tot întâmplă asta. Watchers of the Sky este o ţesătură fină de poveşti despre supravieţuitori ai genocidului, persoane care se luptă să îi protejeze şi cei care fac eforturi pentru a preveni astfel de fapte.

Toate gravitează în jurul figurii lui Raphael Lemkin, avocat care a instituit termenul de "genocid". În timpul vieţii, a avut destinul trist şi pitoresc al multor oameni chinuiţi de o idee mai mare decât ei: a trăit în sărăcie, şi-a petrecut ani de zile pe holurile ONU, încercând să convingă oameni-cheie de importanţa problemei care îl măcina şi a murit în anonimat, într-o staţie de autobuz.

Lemkin a trăit un şir nesfârşit de dezamăgiri monumentale, provocate de rezistenţa pe care o întâlnea la demersurile lui. Cu naivitate, omisese să o prevadă. Ce a reuşit, însă, să facă, a fost să dea nume crimei pe care un om cu autoritate o poate comite împotriva propriului popor şi să construiască premisele pentru apariţia unei instituţii care să prevină şi să sancţioneze astfel de acte - Curtea Penală Internaţională.

Vedem problema genocidului din aproape toate perspectivele posibile: de la omul care a denumit noţiunea, la supravieţuitori (văzuţi atât ca statistici sociologice, cât şi din perspectiva unora dintre ei), la reprezentanţii media şi cei care fac lobby pentru a închega, încet încet, o lume în care să nu ne mai fie ruşine că trăim. Totul devine mai complex când fiecare îşi explică, pe larg, motivaţia - în interiorul protagoniştilor se petrec cel puţin la fel de multe lucruri ca în exterior.

Am aflat, cu ocazia asta, că în timpul masacrului din Rwanda, în punctul culminant al ostilităţilor, mare parte dintre trupele americane s-au retras brusc. Motivul au fost rezultatele unor calcule făcute la Washington, care sugerau că viaţa unui american valorează cât viaţa a 80.000 de rwandezi.

Asta explică titlul meu. Legătura dintre titlul filmului şi tema lui este prea delicată ca să o stric povestind-o. Mă rezum la a spune că am aflat că există încă, prin diverse locuri din lume, câţiva oameni extrem de pragmatici. Ei lucrează pentru a atinge utopia unei lumi fără crime împotriva umanităţii, similară ca dificultate ţelului de a înţelege Universul. Progresul este lent, agonizant de lent. Mergeţi la film şi aflaţi restul.