Este de apreciat cu uimire curajul lor de a se expune şi a scoate la lumină, fără rezerve, unele dintre cele mai delicate aspecte ale vieţii. Discuţiile lor nu urmează un fir structurat. Făt-Frumos nu pleacă în călătoria iniţiatică, urmând să devină mai bun. Asta ne ajută să ne simţim mai puţin singuri în eforturile noastre cotidiene, uneori stângace, de a ne regla şi a ne înţelege cu cei din jur.
Se ajunge la discuţia despre divorţ. În primele trei rânduri, tatăl devine irascibil şi refuză să abordeze problema. Într-o zi mai senină, însă, alege să spună ceea ce simte. Fiul pare a-l înţelege, fără a fi de acord. Avem ocazia (rară, în cinema) de a asista la moment din ambele puncte de vedere, în acelaşi timp. Nu m-aş fi gândit că subiectiv+subiectiv=un fel de obiectiv, profund personal şi realist. Prim-planurile în cadre lungi ne permit să analizăm orice rid şi expresie şi să-l simpatizăm, pe rând, pe fiecare protagonist.
În mod aşteptat, finalul este emoţionant. Nu este clar dacă acum este într-adevăr totul mai bine, dacă tatăl şi fiul s-au mai apropiat şi şi-au mai putut ierta din greşelile omeneşti.
Reflexul este de a apăra filmul - "păi nici în viaţă nu este nimic clar, nu-i aşa?" Corect. Dar, în condiţiile astea, mă întreb care era menirea lui. Ce aduce nou? În unele momente, mi se întâmpla în acelaşi timp să apreciez autenticitatea scenelor şi să mă întreb la ce sunt bune. Ce-i drept, m-au ajutat să-mi aduc aminte de oameni pe care ar fi bine să mă grăbesc să-i cunosc, până nu e prea târziu. Poate asta ar trebui să fie suficient. Cât poţi cere de la un fragment de viaţă adevărată...?
Descarcă broşura One World Romania, 2014 aici..