Ludmila Cervanova, o tânără studentă de 20 de ani, a fost ucisă în Cehoslovacia în 1976. Suntem în 2014, iar criminalul încă nu a fost identificat, totuşi, opt persoane au petrecut în închisoare câte 8, 10, respectiv 15 ani, şapte dintre ele purtând stigmatul de violatori şi criminali şi una pe cel de sperjur. Documentarul lui Robert Kirchhoff, realizat după o muncă de investigaţii care a durat 8 ani, demonstrează că distrugerea dovezilor, aducerea la tăcere a martorilor reali şi scoaterea din neant a unora convenabili (prin ameninţări, tortură fizică sau psihologică) devin instrumente uşor de manevrat pentru cei care se ocupă cu aplicarea legii. Cazul Ceranovna e doar un exemplu de situaţie pe care "autorităţile" şi-au dorit să o încheie "exemplar", adică nu doar cu un ţap ispăşitor, ci cu şapte, inventând încă un strat poveştii - un viol pe care cadavrul fără urme de violenţă al fetei n-ar fi avut cum să-l mai nege.
Eliberaţi înainte de ispăşirea întregii pedepse (după Revoluţia de Catifea - 1989), cei condamnaţi au cerut rejudecarea procesului pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Abia în 2006 s-a dat un nou verdict, prin care s-a decis că singurul element eronat a fost întreruperea pedepsei criminalilor, motiv pentru care aceştia trebuie să se întoarcă în închisoare. Poate că la conducerea sistemului legislativ de astăzi au rămas, cumva, tot oameni din "vechea gardă", sau poate că sunt alţii, dar care preferă să fie pasivi şi să aprobe trecutul manipulat decât să ia vreo măsură corectă, care, implicit, ar dezvălui un adevăr care i-ar demasca, i-ar discredita ca instituţie. Indiferent de situaţie, gravitatea acestei lipse de acţiune şi aprobarea unei ficţiuni totale în cadrul unui proces soldat cu privarea de libertate a unor persoane, obligarea altora de a emigra, traumatizarea fizică pe termen lung a altora şi cu refuzul găsirii şi pedepsirii conform legii a unui criminal, demonstrează gradul de auto-suficienţă şi perversitate al unui sistem care pretinde să reprezinte o societate democratică.
Refuz să accept să trăiesc într-o lume în care dacă spui adevărul într-un tribunal rişti să nu îţi mai vezi niciodată copilul abia născut. Cum poate "normalizarea" să devină o utopie? Poate că primul pas ar fi să (ne) punem mai multe întrebări. Poate ani de întrebări, cât a încercat Robert Kirchhoff. Mă tem că, la fel ca el, nu o să primim prea multe răspunsuri, dar măcar întrebarea va căpăta ecou.
Descarcă broşura One World Romania, 2014 aici..