Romanul lui Irvine Welsh este scheletul lui Filth, regizat de Jon S. Baird. Imaginarul atentează la siguranţa realităţii şi transformă filmul într-un suprarealism construit cu intelect şi intuiţie. Contrapunctul este punctul forte. În rolul principal, James McAvoy jonglează cu două personalităţi opuse, cu stări contradictorii şi cu sentimente grele. Jocul îi iese de minune şi asta face personajul Bruce Robertson să devină memorabil. Ca şi personajul principal, Filth este un film şmecher. Te cucereşte la început cu dulce-acrişorul umor englez, iar apoi te pune să încerci tot felul de combinaţii ciudate de gusturi. Grotescul şi sublimul se luptă pentru a obţine întâietatea în film, dar nu ştiu cine câştigă.
Bruce este un detectiv din Scoţia care vrea să avanseze, iar rezolvarea unui caz de crimă l-ar propulsa în funcţia de inspector. E cinic şi ironic şi reuşeşte să controleze situaţiile din jurul lui. Neavând încredere în nimeni şi nimic (nici măcar în sine însuşi), Bruce manipulează pe toată lumea cu mult tact şi abilitate. Doar că povestea nu pare să curgă atât de lin, pentru că tot apar scene cu o femme fatale, o prezenţă din ţinuturile imaginaţiei care vorbeşte despre cât de frumoasă şi stoică este căsnicia ei cu Bruce. Drugs, sex & alcool.
Un element foarte important în toată povestea este puterea. Acea putere de care ne putem folosi pentru a ajunge unde vrem, pentru a îi face şi pe alţii să ne urmeze, acea putere care te face să te uiţi superior către un viitor de care ceilalţi sunt speriaţi şi să zâmbeşti împlinit gândindu-te la trecutul tău agitat. Mai interesant este că de la începutul lui Filth şi până la final, puterea e un cub de gheaţă care se topeşte în Soare. Absenţa puterii te coboară dintre zeii printre care te-ai strecurat şi te izbeşte de locul tău de muritor.
Doar un singur personaj, format dintr-o mamă şi un copil (îi vom spune Familia), este privit ca un egal de Bruce. Familia şi Bruce au în comun durerea pierderii Acelei Mari Iubiri, detectivul având şi un supliment de vinovăţie pentru că şi-a ucis pe când era copil, din invidie, fratele. Oricât de stană de piatră ar încerca să pară, suferinţa şi experienţele (in/ne/conştiente) îl macină până când ajungi la forma perfectă. Forma perfectă a propriului său sicriu.
În crizele sale, Bruce vede oamenii cu capete de animale. Pe sine se vede în oglindă ca un porc. Doză cu doză, detectivul îşi ruinează cariera, iar raţiunea îşi înăbuşă starea de veghe. Cu violenţă filmul trece şi te trece prin sufletul lui Bruce şi te face să speri că tu nu vei fi aşa. Totuşi, murdăria asta vine din interior înspre exterior sau dinspre exterior către interior şi poate mai important, avem o mătură suficient de bună ca să o curăţăm? Filth m-a cucerit atât de tare încă nu accept finalul lui Jon S. Baird.
(Am observat din nou sărăcia cumplită a lexicului limbii române în ceea ce priveşte înjurăturile. Mă mir.)
Din film în film înspre din ce în ce mai bine, vino la cinema şi azi şi mâine şi mâine şi mâine. Cu grija însă, căci se mai produc accidente cu pete de curăţat.