Au trecut zece ani de la ultimul (care a fost şi primul) film a lui Shane Carruth, ceea ce ne poate da un indiciu despre cât de gândit şi răzgândit a fost lucrul la acest proiect. Nu poţi fi sigur de multe lucruri din film, dar calitatea imaginii şi frumuseţea cadrelor este ceva cert. În rest situaţia cu porcarul care creşte viermi (tenii?) pentru a fi introduşi în oameni care îşi pierd orice urmă de control al faptelor, identităţii şi memoriei, care îşi revin pentru ca mai apoi să înnebunească, este destul de şugubeaţă. Alternarea bruscă a planurilor zdruncină orice construcţie a unei idei de interpretare. Până la un punct, am crezut că totul este în mintea porcarului, creator de vieţi imaginare inspirate de porcii pe care îi are în grijă. Se pare că m-am înşelat. Prin suprainterpretare, care este o greşeală a receptorului, am reuşit să culeg nişte firmituri, dar insuficiente pentru a putea face măcar o felie de pâine.
Transfuzii de sânge între un porc şi o femeie, orhidee albe care devin albastre datorită gazelor hoiturilor unor purcei înecaţi, un real-fictiv personaj ucis într-o realitate-ficţiune şi multe întrebări al căror răspuns nu le-am dat de urmă. Clar, Upstram Color, este un film care cu greu poate fi asemănat cu un altul, iar asta îl transformă într-o experienţă.
O altă experienţă de care ar trebui să ai parte este mersul la cinema. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Bucharest International Film Festival, ediţia a X-a, continuă!