În 2011, alături de actorii Diana Buluga, Raluca Lupan, Mihail Onaca şi regizorul Cristian Pascariu, Alexandra înfiinţează grupul Create.Act.Enjoy, un proiect independent de teatru şi artă contemporană. Cu ocazia microstagiunii Consumă Artă (5-22 mai 2014) lansată de compania Create.Act.Enjoy, am dorit să aflăm ce o motivează pe tânăra regizoare să fie atât de devotată nu doar teatrului, ci şi proiectelor social-comunitare din această zonă.
Beatrice Lăpădat: În 2006, ai absolvit Liceul de muzică din Cluj-Napoca, cu specializarea pian. Trecerea spre teatru a venit ca o consecinţă a întâlnirii cu muzica sau pentru că ai simţit că vrei în mod real o reconfigurare a traseului tău profesional şi artistic?
Alexandra Felseghi: Muzica nu am întâlnit-o - a fost întotdeauna acolo, am crescut cu ea. Părinţii, bunicii şi sora mea m-au învăţat că muzica e o constantă naturală a vieţii şi atunci când cuvintele nu mai sunt suficiente, ai nevoie să cânţi. Acesta a fost modul lor de a-şi arăta dragostea faţă de mine, cântându-mi sau ascultând muzică împreună.
Apoi, la 15 ani, l-am întâlnit pe Papp Tibor, profesorul meu de pian din liceu, un om minunat care a intrat în viaţa mea exact în momentul potrivit. Orele cu el nu erau simple ore de pian, ci lecţii de viaţă - vorbeam despre muzică, teatru, pictură, fotografie, literatură, dar şi politică, şi nu simţeam cum trece timpul. Vedea în fiecare din elevii lui "secţiunea de aur" şi încerca să crească în primul rând Oameni şi mai apoi Artişti. De la el am învăţat că orice drum aş alege în viaţă - că e muzică sau teatru sau orice altceva - trebuie să cred în el şi în mine şi să nu mă mint. În viaţă ni se întâmplă să minţim mai des decât am vrea, dar cu toţii trebuie să ne găsim o modalitate prin care să fim cât mai aproape de ceea ce suntem noi în mod real. Pentru mine, teatrul şi muzica sunt ca două lentile, una convexă şi cealaltă concavă dar, în fond, nu atât de diferite. Nu am părăsit muzica pentru teatru şi nu se va întâmpla nici invers, amândouă fac parte din mine.
B.L.: Te-a vizitat vreodată gândul că poate ai fi putut sau ar fi trebuit să faci altceva în loc de regie? Te-ai imaginat vreodată în postura de actriţă sau scenograf, de exemplu?
A.F.: Am fost şi sunt o persoană interesată de o mulţime de domenii şi din această cauză a fost foarte greu să mă hotărăsc asupra unui "unic" lucru pe care l-aş putea face în viaţă. Poate din această cauză am ales regia, pentru că în interiorul ei găseşti îmbinarea dintre artist-observator-om de acţiune-psiholog-pedagog-manager şi multe altele, în funcţie de situaţie. E o chestiune de alegere: în postura de muzician, am experimentat timp de 13 ani prezenţa pe scenă (mare, mică, săli festive, studiouri, localuri şi amfiteatre) şi mi-a plăcut, dar am dorit să încerc şi altceva.
B.L.: În textele pe care le alegi pentru montările tale, se observă un interes deosebit pentru diferite zone care abordează identitatea feminină. Cum este, ca regizor, să te "împarţi" între avatarurile feminine de tipul celor propuse de Sarah Kane şi un personaj precum Bridget Jones?
A.F.: Cred că e o chestiune care mă interesează Acum - identitatea feminină. De asemenea, mai cred că sunt unele texte care "te găsesc", care respiră şi cu care simţi că ai o conexiune de la prima citire. Cam aşa şi cu oamenii. Cu Raluca [n.r. Lupan, actriţă] am început să "dezvoltăm" această latură a noastră, din nevoia de a descoperi ceva despre noi, nu de dragul unei poetici. Cred că, dacă un spectacol nu te ajută să descoperi lucruri esenţiale despre tine ca individ şi ca artist, este în sine încă un titlu trecut în CV. Îmi doresc ca fiecare spectacol la care am lucrat şi voi lucra să mă ajute să cresc, să mă coste (nu mă refer la partea financiară, care oricum e implicită!) şi să mă schimbe într-un fel sau altul. Am aflat că uneori vorbim pe limba Sarah Kane, iar alteori pe cea a lui Bridget Jones.
B.L.: Ai participat la foarte multe workshop-uri de teorie şi practică teatrală şi ai avut şansa de a lucra, ca asistent de regie, alături de nume consacrate ale teatrului românesc. Care este, totuşi, întâlnirea care, pe lângă formarea profesională, ţi-a produs şi o revelaţie esenţială ca om?
A.F.: Întâlnirea cu Andrei Şerban în cadrul Academiei Itinerante de la Mogoşoaia, în vara anului 2012. E greu să povestesc ce s-a întâmplat acolo, însă ceea ce este esenţial e faptul că această experienţă mi-a dat un sentiment în legătură cu ce ar trebui să fie Arta şi Relaţiile umane, la modul ideal. Ca să sintetizez, zilele trecute mi-au căzut ochii pe un citat din Jack Kerouac, care spune "One day I will find the right words, and they will be simple." Cam aşa ceva.
B.L.: Deschiderea faţă de teatru-dans şi performance pe care ai manifestat-o prin 4:48 Psihoză sau This is my body. Come into my mind a venit ca urmare a pregătirii tale în cadrul organizat al facultăţii sau a fost un traseu pe care l-ai defrişat mai degrabă singură?
A.F.: Un traseu "defrişat" alături de colegii şi prietenii mei. Sunt două spectacole dragi mie pentru că, datorită lor, am cunoscut jumătate din echipa Create.Act.Enjoy şi am descoperit că în acest mod îmi place să fac teatru. În permanenţă învăţăm unii de la alţii şi experimentăm, ne testăm limitele şi ne hrănim curiozitatea.
B.L.: Care sunt pentru tine, din punct de vedere afectiv şi uman, primele trei motive care te ţin legată de echipa Create.Act.Enjoy?
A.F.: Prietenia, umorul de toate felurile în orice situaţie şi încăpăţânarea de a face ca lucrurile să se întâmple.
B.L.: Programul microstagiunii Consumă Artă merge în direcţia asumată a implicării sociale. Care sunt cele mai mari satisfacţii pe care le-ai avut în proiectele pe care Create.Act.Enjoy le-a desfăşurat în scopul dezvoltării comunităţii clujene?
A.F.: Cred că este vorba despre programul de Terapie prin Artă desfăşurat timp de o lună la Spitalul Clinic de Recuperare în perioada septembrie-octombrie 2012. Un program care a adunat oameni foarte diferiţi, de toate vârstele, care au reuşit să găsească un limbaj comun şi să comunice cu ajutorul şedinţelor iniţiate de noi. De-a lungul programului am ţinut un Jurnal de Bord, în care am povestit pe larg trecerea pacienţilor de la reticenţă la disponibilitate şi unele poveşti de-ale lor care m-au impresionat. Cred că acest program a fost absolut esenţial în dezvoltarea noastră ca grup, deoarece ne-a ajutat să conştientizăm faptul că arta nu este un element adiacent societăţii, ci trebuie să facă parte din ea, să se nască în interiorul ei şi oamenii să realizeze consecinţele imediate ale actului artistic în viaţa lor.
B.L.: Cum crezi că îţi va schimba sau influenţa experienţa acestei microstagiuni proiectele din viitorul apropiat?
A.F.: Sper ca oamenii să fie mult mai conştienţi că au alternative de cultură, că suntem Aici şi Acum şi Disponibili. Că ţinem la Cluj şi dorim să contribuim la dezvoltarea lui cultural-artistică şi comunitară. Că "A consuma Artă" nu are termen de valabilitate, deci niciodată nu e prea târziu să vii la teatru, la film, la un concert sau la o expoziţie de orice fel. Aşa am învăţat noi să arătăm lumii că ne pasă :)