Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  4:48 Psihoză

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Aminteşte-ţi lumina şi crede în lumină - 4.48 Psihoză


mai 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Teatrul autoarei Sarah Kane se înscrie în categoria "In-yer-face theatre" tocmai pentru că nu menajează, ci dimpotrivă, îţi zguduie întreaga fiinţă, ţi-o spune verde în faţă. Temele abordate sunt depresia, tortura fizică şi psihică, imposibilitatea comunicării, absenţa iubirii, dorinţele sexuale, moartea.

4:48 Psihoză, ultima sa piesă, a fost privită ca fiind un "bilet de adio", scrisă întocmai pentru a fi jucată postum. Tema principală este depresia cronică, privită din perspectivă subiectivă, în jurul căreia se construiesc discursuri referitoare la sinucidere, la tratarea bolii şi efectele medicaţiei asupra psihicului, la dorinţa de a fi iubit şi neputinţa de a crea o legătură cu un altul. Textul în sine este tulburător şi îi oferă cititorului posibilitatea de a pătrunde în interiorul unei lumi torturate de o boală psihică neiertătoare.

Adaptarea companiei Create.Act.Enjoy, în regia Alexandrei Felseghi şi interpretarea Ralucăi Lupan, transpune acest univers zdruncinat într-un spaţiu claustrant, de doi metri pătraţi, care elimină automat orice posibilitate de sustragere, atât din partea artistului, cât şi a publicului. Mesajul se întrevede încă de la început: nu ai unde să fugi; singura opţiune este să îţi asumi rolul şi să mergi până la capăt, suportând consecinţele.

Publicul intră în sală, nedumerit şi uimit de dimensiunile reduse ale spaţiului de joc. Personajul, întors cu faţa spre perete, cântă un fragment din binecunoscuta melodie Que sera, sera, care va fi reluat pe parcurs, devenind un fel de refugiu în trecut, o armă de apărare împotriva unui prezent nociv, chinuitor. "Aminteşte-ţi lumina şi crede în lumină!", replica-laitmotiv, face, de asemenea, trimitere la un trecut, fictiv sau nu, în care există iubire; în care posibilitatea consolidării unor legături interpersonale nu e supusă agresiunii clinice.

Ceasul nu se opreşte din ticăit. Încadrat, la rândul său, într-un pătrat, el măsoară trecerea implacabilă a timpului, stabilind frecvenţa momentelor de luciditate ale personajului şi intensitatea torturii psihice la care acesta este supus. Prin urmare, impulsul firesc al victimei este de a-l face să tacă - măcar la 4:48. Nici mediul steril în care aceasta se află nu este de prea mare ajutor, fiindcă o desparte şi mai mult de ceilalţi. Înconjurată de doctori şi medicamente, speră ca măcar lumina să fi rămas nealterată.

Nevoia sufocantă de a consolida o relaţie care să surpe zidurile şi de a intra în contact real cu o persoană o determină să-şi deseneze silueta pe pereţi şi pe pardoseală, creându-şi astfel alter-ego-uri cărora poate să le aducă reproşuri, să se confeseze, de care poate să se apropie. Fireşte, această apropiere nu face decât să contribuie la degradarea accentuată a stării emoţionale a personajului - e cu neputinţă să i se răspundă; zidurile tac. Singura pe care poate să dea vina este victima însăşi. O secvenţă cutremurătoare este aceea în care personajul se lipeşte de una din siluetele de pe perete şi începe să o sărute, să-i vorbească, să-i pună întrebări. Nici acum nu primeşte răspuns, şi nu-i rămâne decât să condamne toţi factorii care l-au adus în această stare, inclusiv Dumnezeu. Sinuciderea este singura scăpare din infernul medicamentelor şi al pierderii de sine.

Limbajul poetic are o încărcătură emoţională uimitoare, iar discursurile izbesc cumplit în conştiinţa personajului, a artistului şi a publicului totodată. 4:48 Psihoză nu scuteşte pe nimeni. Timpul şi spaţiul sunt comprimate, iar iubirea şi moartea coexistă în ticăitul obsedant al ceasului. Numărătoarea inversă se apropie de final. Trecând de la stări de luciditate şi autoironie, la stări de angoasă, de neclaritate şi repulsie, Raluca Lupan înfăţişează un eu aflat în plin proces de eroziune la nivel psihic şi emoţional. Contactul dintre artist şi public este cumplit, deoarece tensiunea conflictului dramatic este resimţită în ambele spaţii - real şi fictiv. Spectatorul, hipnotizat, asistă la ultimele 48 de minute din existenţa unui personaj mutilat.

Momentul sinuciderii este o frumoasă poezie a disipării. Luminile se sting. "Vă rog, ridicaţi cortina..." Publicul tace. Ceasul tace. 4:48 Psihoză s-a sfârşit. În cele din urmă, cuprinşi de timiditate, spectatorii aplaudă. Această reprezentaţie este recomandată unui public dezinhibat, capabil să suporte agresivitatea textuală şi vizuală, tensiunea şi comunicarea foarte directă cu actorul. Totuşi, înspăimântătoare nu este atât violenţa spectacolului, cât conştientizarea faptului că mintea e un instrument fragil, supus unei degradări perpetue, asupra căruia riscăm să pierdem controlul.

4:48 Psihoză, adaptare după piesa cu acelaşi titlu, scrisă de Sarah Kane
Regia: Alexandra Felseghi
Distribuţia: Raluca Lupan



 Toate articolele despre 4:48 Psihoză
 Toate articolele despre Consumă Artă - Microstagiune Create.Act.Enjoy, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lorena Copil


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer