Arta recunoaşterii de sine - This is my body. Come into my mind

Între minte şi trup se iscă adesea conflicte generate de nesiguranţă, de neputinţa unei persoane de a se accepta aşa cum este, de prejudecăţi şi etichetări sociale, de nevoia de a atinge o perfecţiune impusă de cine ştie ce tipare.

This is my body. Come into my mind, producţie Create.Act.Enjoy, în regia Alexandrei Felseghi, propune o modalitate de restabilire a echilibrului între corp şi multitudinea de gânduri, idei, experienţe şi sentimente aflate dincolo de el. Spectacolul are ca punct de plecare interviurile luate unor femei-artist cu privire la viaţa lor, la persoanele şi evenimentele care le-au influenţat modalitatea de expresie artistică, şi surprinde, prin dans, proiecţii, jocuri de umbre şi cuvinte, parcursul femeii de la copilărie la maturitate, de la incertitudine la claritate, de la conflict la acceptare.

În spatele unei pânze albe, elastice, Copilăria chicoteşte. Apoi, în pânză sunt modelate forme, siluete, după care apare primul chip şi al doilea, primul trup şi al doilea. Întreaga secvenţă este emoţionantă pentru că vorbeşte despre lucrurile pe care e posibil să le fi uitat sau care, dimpotrivă, încă dor. Tata s-a dus, dar a lăsat în urmă un dar: pasiunea pentru artă. O cămaşă, o cravată, o pălărie, o pereche de pantaloni, un cuier, un joc şi două monologuri reconstruiesc imaginea tatălui şi puternica sa influenţă asupra celor două surori, interpretate de actriţele Diana Buluga, respectiv Raluca Lupan.

Lupta cu timpul e, însă, dureros de inutilă. Adolescenţa este o perioadă bulversantă, în care legăturile se rup şi constrângerile sociale devin din ce în ce mai greu de suportat. Îţi pui deoparte hainele de copil şi jucăriile, îmbraci o rochiţă şi încerci să creşti. Gesturile jucăuşe, gingăşia sunt înlocuite de bruscheţe, de o gestică fragmentată care trimite la automatism şi instabilitate.

Dar timpul îşi continuă traseul şi copilele devin femei în toată firea. Dacă secvenţa adolescenţei surprindea degradarea la nivel relaţional, aceasta din urmă marchează o redescoperire a celuilalt şi a propriei persoane. O redescoperire urmată de acceptare. Maturitatea este un amestec de conflict şi armonie, o încercare de a ajunge la celălalt şi de a-l recupera, fapt surprins într-o manieră fascinantă de către cele două artiste. Comunicarea directă, prin schimbul de priviri şi apropierile fizice, cu publicul devine din ce în ce mai pronunţată, consolidându-se astfel relaţia dintre spectator şi artist. Monologul final surprinde esenţa întregii reprezentaţii: acesta este corpul tău. Femeia este stăpână pe propriul trup, pe ideile, sentimentele şi gesturile sale.

O traducere a limbajului gestual în cuvinte ar putea suna astfel: "Şi eu, şi tu, suntem nişte copii. Ne jucăm, alergăm desculţe pe stradă, ne supărăm uşor, dar uităm la fel de uşor, fiindcă jocul e mai important decât orice moft. Avem puterea să fim orice, de la păsări, la oameni mari. Învăţăm să descoperim lumea prin desene de cretă şi sărituri, prin "roata ţiganului" şi hainele tatei. Ştim să râdem, să facem scenete, să interpretăm roluri, iar, treptat, începem să ne descoperim pe noi înşine - eu prin ochii tăi, tu printr-ai mei. Însă, inevitabil, de la desenele de cretă ajungem la acel univers ciudat, plasat între rujul mamei şi ciocolată, un univers derutant, în care lucrurile par să fie mult prea complicate şi te fac să-ţi pierzi minţile. Tata ne-a spus să nu-l dezamăgim. Lista de rugăminţi, care începea mereu cu Să nu... se transformă acum în obsesii.

Vrem să fim mari, chiar dacă nu ştim să alegem între ruj şi ciocolată. Vrem să muncim, să atingem succesul, dar nu facem decât să ne zbatem într-o pânză de păianjen până înnebunim. Tata ne-a încurajat pasiunea sau ne-a transmis-o pe a lui. Vrem să creăm. Ne luptăm cu propria identitate. Vrem ca tata să fie mândru de noi. Fiecare înfrângere, artistică sau socială, ne-a costat mai mult decât credeam că e cu putinţă. Am pierdut o iubire, o sarcină, o soră şi am vrut să ne întoarcem. Am ales şi rujul, şi ciocolata. Am învăţat să ne privim. Am învăţat să muncim şi să ne jucăm în acelaşi timp. Am cunoscut o nouă iubire. Ne-am recunoscut pe noi înşine."

Folosindu-se de elemente puţine, dar foarte bine utilizate, compania Create.Act.Enjoy creează un spectacol de teatru-dans impresionant, care se adresează în egală măsură femeilor şi bărbaţilor. Creaţiile artistice ale actriţelor Diana Buluga şi Raluca Lupan au o încărcătură energetică şi emoţională deosebită, iar mişcarea scenică şi pasajele monologate se împletesc armonios, construind, mai mult decât imaginea femeii, imaginea omului pus faţă în faţă cu sine însuşi şi nevoit să se recunoască. Te invit, cititorule, să devii spectator.

This is my body. Come into my mind
Regia: Alexandra Felseghi
Mişcare scenică: Melinda Jakab
Concept video: Cristian Pascariu, Setsuna
Distribuţia: Diana Buluga şi Raluca Lupan.