Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  SNAP

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

SNAP! şi visul american dispare - SNAP, la Consumă Artă - Microstagiune Create.Act.Enjoy, 2014


mai 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Visul american e vis doar la televizor. Toată feeria aceasta ia, în realitate, chipul unei goane după libertate, al unor competiţii cu nişte imagini perfecte, care vând şi se vând. Televiziunile nu sunt o oglindă a societăţii, ci o închipuire a ei şi se încăpăţânează să-i mintă pe cei care încă le mai urmăresc sperând ca, într-o zi, să se trezească în societatea ideală, mâncând hamburger fără să se îngraşe.

Spectacolul SNAP al companiei independente de teatru şi film Create.Act.Enjoy, prezentat în microstagiunea lunii mai 2014, Consumă artă, este o adaptare după texte scrise de Eric Bogosian, sub regia lui Cristian Pascariu, şi tratează întocmai această problemă socială: pseudo-visul american. Se pare că nu mai suntem în America. Nu că am fi fost vreodată, însă ne plăcea să avem "chestii de-astea" în comun cu ei, nu? Ne plăcea (şi ne place încă) să le împrumutăm cuvinte, să fim "şmecheri" şi să scoatem în evidenţă acele lucruri care contează mai puţin. SNAP nu este un spectacol despre societatea americană neapărat, ci despre societate în general, despre tendinţa stupidă de a ne raporta la vieţile ideale surprinse de câteva camere de filmat HD.

Începem cu reality show-ul I Have a Feeling We Are Not in America Anymore. Diane (Diana Buluga) şi Michael (Mihail Onaca) ne pun la curent cu diferitele evenimente / incidente care se desfăşoară în Statele Unite. Primul care-şi vinde gogoşile este Pastorul Phill (Mihail Onaca), cu teoria bebeluşului. Fiecare dintre noi, zice-se, are în sine un bebeluş pe care trebuie să-l hrănească spiritual: "Dă-i bebeluşului ce-i al bebeluşului!". Aflăm însă că acest pastor care promovează descătuşarea de norme şi hrănirea nestăvilită a Marelui Bebeu a avut un trecut nu foarte pozitiv, materializat printr-o relaţie cu un travestit (Diana Buluga), apărut de nicăieri, aparent, cu o listă de reproşuri, neputând să dea uitării cele petrecute cândva între ei doi. Astfel, mitul numărul unu este desfiinţat. S-a cam dus reputaţia pastorilor vânzători de gândire pozitivă. SNAP!
 
Aşa-numita viaţă perfectă este luată şi pusă sub lupă, în diferitele ei ipostaze, pe parcursul întregii reprezentaţii. După discursul preafericitului pastor, urmează o paralelă între societatea de ieri şi cea de azi. Se prea poate ca mulţi dintre noi să fi spus la un moment dat: "Dacă trăiam pe vremea bunicului...". Am fi dus-o nemaipomenit de bine, negreşit. Şi asta pentru că e mult mai uşor să-ţi închipui viaţa perfectă într-o lume la care nu te poţi raporta decât prin intermediul amintirilor celorlalţi. Dar şi bunicul a cunoscut, la un moment dat, ghena realităţii. Nimic nu se limitează la familii fericite, armonie şi delicateţe. Există cuşti sociale, ierarhii care muşcă din oameni... Există fum, mizerie, droguri, iluzii, înşelăciune, vulgaritate, durere, chin. Există ignoranţă. Există trecuturi în care să te poţi refugia doar de dragul de a nu-i auzi pe cei ce strigă şi te trag de picioare. Există superficialitate, mascată în mesaje motivaţionale şi reviste cu / despre Oprah, Madonna, Tom Cruise, Paris Hilton şi nu numai. Există crime. Există copii care mor şi oameni care nu regretă acest lucru. Diana Buluga are un monolog excepţional în care sunt puse în contrast două tipuri de gândire: societatea, văzută ca spirit de turmă, incapabilă să trăiască de-adevăratelea, ascunsă după deget, dar mereu gata să judece, şi criminalul care poate să moară satisfăcut că n-a fost ca toţi ceilalţi, că a îndrăznit să se sustragă unei lumi care l-ar fi măcelărit oricum.

Între timp, publicitate. Reclame despre cum să arăţi bine făcând gimnastică disperat, jos-sus, jos-sus, întinde, întinde, respiră, coapse, abdomen, talie, fese, pectorali... Un corp perfect pentru o societate perfectă. Fiindcă, dacă n-o să-ţi arate la televizor cum trebuie să fii ca să te accepte cei din jur, atunci unde? Evident, sute de oameni fug de sport şi caută soluţii alternative, motiv pentru care, imediat după publicitatea făcută sălii de fitness, capsulele Grăsimol îţi vin în ajutor cu sloganul "Fii grasă, e OK!". Şi încă cum! Pe oameni trebuie să-i minţi cu lucruri pe care vor să le audă. Şi îi minţi, pentru că, de!, ai şi tu nevoie să trăieşti, la urma urmei.

Sunt tratate problemele de cuplu, contradicţiile dintre bărbaţi şi femei, pseudo-imaginea bărbatului în reclamele publicitare, vânzarea de tipare, fie ele masculine sau feminine. Este adusă în discuţie relaţia dintre control şi independenţă, opoziţia dintre flacăra artificială din şemineul unei cucoane şi flacăra care încălzeşte lingura, incompetenţa oamenilor care ocupă anumite funcţii şi care, astfel, distrug vieţi... Libertatea e pusă undeva, pe raftul de sus, într-o conservă greu de desfăcut, aşa că fiecare se descurcă cum poate. Nici arta sau pseudo-arta nu scapă de confruntare. Cutărescu se-ntâmplă să joace în faţa unor camere de filmat "mişto", să aibă o imagine care să vândă, pe când Cutărica joacă pe unde poate, cu boaşe de animale în pungi, băgate pe sub tricouri, creând efecte reale: "Arta care imită viaţa, viaţa care bate teatrul". Cutărescu e promovat, are agent, dă autografe, iar în momentul în care intervine o fană oarecare, fluturându-i sub nas un CD şi vorbindu-i despre cât de greu e să faci artă când nu te vede nimeni, parc-ar  vrea să se sustragă puţin.

Apoi, după ce viaţa bate teatrul, vin cei cu asigurarea de viaţă şi-ncearcă să-ţi ia şi ultimul bănuţ, pentru o existenţă luminoasă, lipsită de griji. După ce ţi se înşiră n moduri în care tu sau cei din familie aţi putea trece pe lumea cealaltă, îţi pui prânzul deoparte şi semnezi sutele de foi de asigurare.

Spectacolul ajunge în punctul de maximă tensiune în scena finală, când între Diane şi Michael izbucneşte conflictul. Obosită de minciunile înşirate la TV pentru bani, de construirea unor imagini perfecte doar de dragul audienţei, Diane începe să spună adevărul. Societatea nu e nicidecum ceea ce pare la televizor. Emisiunile TV nu-ţi vând decât fantasme la care te uiţi mirat, ignorându-ţi propria viaţă. Nu suntem civilizaţi. Ne ascundem în spatele telefoanelor mobile. Vieţile surprinse pe un ecran ni se par întotdeauna mai fascinante, pentru că nu ştim ce să facem cu a noastră. Avem de-a face cu un maraton de evenimente la finalul cărora aflăm că, într-adevăr, nu mai suntem în America. Visul acesta s-a prăbuşit cum mult înainte să-l vedem noi. SNAP! Heblu.

Secvenţele care alcătuiesc reprezentaţia au ca decor două scaune, un ecran pe care sunt proiectate momentele din studioul reality show-ului, şi o valiză în care se află recuzita actorilor. Diana Buluga şi Mihail Onaca trec de la un personaj la altul aproape instantaneu, în funcţie de scenă. O perucă, o pereche de ochelari, un sacou, o modificare în timbrul vocal şi ai în faţă un personaj complet nou, în care e imposibil de recunoscut cel anterior. Ansamblul de monologuri şi pasaje dialogate redă, la final, imaginea unei lumi fragmentate de prejudecăţi, de corupţie, de făţărnicie şi ipocrizie. Este un spectacol care îmbină umorul cu dramaticul, care maschează subiecte grave în ironie şi glume sărate, un spectacol pe care, de altfel, îl recomand cu încredere.

SNAP, după texte de Eric Bogosian
Regia: Cristian Pascariu
Distribuţia: Diana Buluga şi Mihail Onaca.




 Toate articolele despre SNAP
 Toate articolele despre Consumă Artă - Microstagiune Create.Act.Enjoy, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lorena Copil


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer