Membru al Create.Act.Enjoy din 2013, Alin Barbir povesteşte pentru LiterNet, printre altele, care sunt speranţele şi dorinţele lui cele mai intense legate de microstagiunea Consumă Artă, în cadrul căreia a semnat expoziţia Beyond photography, beyond shrouds. Consumă Artă, cel mai recent proiect socio-comunitar al Create.Act.Enjoy, are loc la Cluj-Napoca în perioada 5-22 mai 2014 şi cuprinde în program piese de teatru, expoziţii, proiecţii de film şi ateliere.
Beatrice Lăpădat: Care crezi că a fost semnul cel mai vizibil care a indicat în copilăria ta un viitor în artă?
Alin Barbir: De mic, "from childhood's hour" - vorba lui Poe - câmpul meu vizual era de nenumărate ori mai mare decât ceea ce vedeam în mod real cu ochiul liber. Pluteam prin alte sfere. Asta mi se trăgea de la Poveştile nemuritoare şi toate cărţile pe care le citeam. Plus discurile cu poveşti pe care le ascultam... După care a venit muzica, singura constantă din viaţa mea, alături de literatură. Nu sunt muzician, nu ştiu să cânt la niciun instrument, însă sunt un meloman incurabil. Apoi, în liceu, s-a declanşat şi pasiunea pentru filosofie, care a cântărit foarte mult. Ceea ce vreau să punctez este faptul că, până la 32 de ani, eu nu am avut un drum drept, ci plin de curbe, cu suişuri şi coborâşuri.
B.L.: Unde, pe parcursul acestui traseu, începe fotografia să îşi facă simţiţă prezenţa?
A.B.: În 2009, am urmat cursurile unei şcoli de fotografie din Cluj-Napoca, timp de 3 luni. Acesta a fost momentul în care mi-am dat seama că îmi place această nouă "jucărie". Însă am descoperit-o cu sufletul abia după un an. Treceam printr-o perioadă dificilă. Mă întrebam dacă există, oare, o soartă mai fericită decât aceea de a fi doar cenuşa din care e plămădită uitarea. Ştii, e bine să te pierzi în oameni, locuri şi poveşti, dar doar atâta timp cât nu te rătăceşti şi mai ştii drumul spre casă. Iar noua mea "jucărie" mi-a arătat această cale către sine. Tot în 2010, am auzit pentru prima dată de Galactoria, festivalul absolvenţilor Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Cum la Teatrul Naţional nu era permisă fotografierea, am mers la acest festival. Din momentul acela, a început totul. Chiar cu primele mele fotografii făcute atunci am participat la un concurs foto (eu nefiind tocmai un adept al ideii de concurs şi competiţie) şi am luat locul I şi II la categoria Scenarii Artistice, Salonul Naţional de Fotografie Turistică, ediţia a XVI-a.
După 4 ani de când am păşit pentru prima dată sfios pentru a face câteva poze pieselor de teatru din cadrul festivalului, anul acesta, în 2014, mă ocup eu la nivel oficial de tot ceea ce înseamnă fotografie în Festivalul Galactoria. Voi face fotografii cu toate spectacolele absolvenţilor şi vom organiza, cel mai probabil, şi o mică expoziţie. Nimic nu este întâmplător! Întotdeauna am crezut asta.
B.L.: Între toate pasiunile care au ca numitor comun teatrul, ce înseamnă dragostea ta pentru film în această ecuaţie?
A.B.: Dragostea mea pentru filme este mai presus de orice morală şi, anul trecut, în 2013, mi-am spun că "acum ori niciodată" trebuie să mă înscriu la această facultate. Şi a fost "acum", pentru că, în prezent, sunt şi student în anul I în cadrul Facultăţii de Teatru şi Televiziune la Universitatea Babeş-Bolyai, specializarea cinematografie. Fără legătură cu temele pentru şcoală, în ultimele şase luni am avut şansa să iau parte la producţia a două scurtmetraje. Unul dintre ele l-am filmat eu şi la celălalt am fost asistent de producţie. Însă, în ceea ce priveşte facultatea, nu mă limitez doar la profilul meu. Sâmbăta merg, de obicei, la cursurile de actorie ale studenţilor din anul I, tocmai pentru că mă pasionează şi teatrul.
B.L.: Cum creezi echilibrul între personalitatea ta artistică şi profesia ta oficială, care aparent nu are nicio legătură cu pasiunile tale?
A.B.: În 2004, am terminat Facultatea de Ştiinţe Economice şi m-am angajat imediat în domeniu, începând şi un master. În prezent, lucrez ca inspector de specialitate la Academia Română, Filiala Cluj - Centrul de Studii Transilvane. Este cel de-al patrulea loc de muncă al meu şi cel care mi-a adus cele mai mari satisfacţii personale.
În ceea ce priveşte latura mea artistică, trebuie să spun că, de multe ori, persoanele care intrau în contact cu mine erau puţin bulversate auzind ce facultate am terminat sau unde lucrez. Nu o dată, mi s-a spus că am o alură de "artist" şi mă vedeau făcând orice are legătură cu zona artistică, mai puţin cu restul. Zâmbeam şi... atât! În Pisa chiar am avut o experienţă amuzantă - mi s-a întâmplat ca nişte afro-americani care vindeau genţi Louis Vuitton şi alte nebunii să mă acosteze şi m-au abordat direct cu "Bonjour, monsieur". Credeau că sunt francez şi că mă ocup cu pictura... "Da, da, stau toată ziua în Place du Tertre şi pictez", mă amuzam eu în sinea mea...
În orice caz, echilibrul este dat de faptul că, în momentul în care sunt la serviciu, îmi "anesteziez" latura mea idealistă şi rămâne trează doar partea mea raţională, care ţin să precizez că reprezintă cam 20% din ceea ce mă defineşte pe mine ca om :)
B.L.: Întâlnirea ta cu Create.Act.Enjoy în 2013 stă tot sub semnul credinţei tale că "nimic nu este întâmplător"?
A.B.: Cu siguranţă! În 2010, primul spectacol al absolvenţilor Facultăţii de Teatru şi Televiziune pe care l-am văzut îi avea în distribuţie pe Diana Buluga şi Mihail Onaca, prietenii şi colegii mei din prezent. Odată cu înfiinţarea companiei de teatru, din care mai fac parte Cristian Pascariu (regizor de film), Raluca Lupan (actriţă) şi Alexandra Felseghi (regizor de teatru), eu mergeam să le văd spectacolele de fiecare dată când timpul îmi permitea, condus fiind de dorinţa de a face fotografii şi de respectul pe care îl purtam pentru ceea ce făceau. Nu-i cunoşteam ca oameni, însă îmi doream acest lucru, simţind faptul că sunt deosebiţi. Iar aceasta dorinţă mi s-a îndeplinit anul trecut, în 2013, când mi-au făcut propunerea de a mă alătura lor în mod oficial.
B.L.: Cum te ajută faptul că tu îţi fotografiezi colegii din Create.Act.Enjoy să îi cunoşti altfel?
A.B.: Prin simplul fapt că m-am apropiat de ei cu sufletul, în primul rând, şi abia ulterior cu aparatul.
B.L.: Expoziţia ta, Beyond photography, beyond shrouds, a avut loc în cadrul microstagiunii Consumă Artă a echipei voastre în data de 7 mai 2014. Ce ai simţit de data aceasta diferit în întâlnirea cu publicul care ţi-a privit creaţiile? În ce fel a fost experienţa asta unică faţă de alte proiecte ale voastre?
A.B.: A fost unică, în primul rând, pentru că a constituit prima mea expoziţie. Eram în lumina reflectoarelor, un loc puţin confortabil pentru mine. Şi nu mă refer aici la mine ca parte fizică, ci la cele 16 bucăţi din suflet care atârnau pe perete şi aşteptau tremurânde privirile celor prezenţi în sală. Tocmai se terminase spectacolul Un toast cu Diavolul, avându-i în distribuţie pe Mihai, Raluca şi Diana, care au reuşit, cum numai ei pot, să descreţească frunţile celor din sală, să le transmită energie pozitivă şi căldură şi să le smulgă multe hohote de râs. Nu aveam un discurs pregătit, astfel încât m-am lăsat în voia inspiraţiei de moment. Dar a ieşit foarte bine. Aveam persoane dragi alături şi pe prietenii mei din Create.Act.Enjoy.
B.L.: Cum se descurcă un fotograf cu fricile sale?
A.B.: Singurul lucru de care mi-a fost întotdeauna frică (după moarte) era acela de a nu mă pierde pe mine pe drum. Poate că acest aspect mi-a condus paşii într-un final în direcţia asta, dar m-a făcut şi să iau de multe ori nişte decizii "limită". Însă niciodată nu mi-am pierdut crezul interior. Şi în continuare vreau să fac mereu fotografie. Este "ofranda" mea adusă demonilor proprii. Este cea care îmi ţine sufletul departe de orice existenţă fragmentată şi disecată în mod inutil. Apoi, după ce mai învăţ, îmi doresc să fac şi scurtmetraje. Pentru sufletul meu... Pentru frumuseţea gestului.
