Prin Create.Act.Enjoy, compania clujeană de teatru independent printre fondatorii căreia se numără şi Cristian, şi-a revelat dimensiunea sa ca regizor de teatru, semnând spectacolele Irma Grese: Un înger al morţii (2010), Zmeiada spaţială (2011), Un toast cu diavolul (2013), SNAP (2014) şi Zmeiada spaţială 2.0 (2014). Cu ocazia microstagiunii Consumă Artă pe care Create.Act.Enjoy o susţine la Cluj-Napoca şi Arad în perioada 5-22 mai 2014, l-am întrebat pe Cristian Pascariu ce înseamnă pentru un tânăr artist pendularea între teatru şi film şi cum îl influenţează munca alături de Alexandra Felseghi (regizor de teatru), Raluca Lupan, Diana Buluga, Mihail Onaca (actori) şi Alin Barbir (fotograf) - colegii săi din Create.Act.Enjoy.
Beatrice Lăpădat: Care a fost momentul în care ai hotărât, iniţial, că vei merge înspre regia de film şi nu teatru?
Cristian Pascariu: La începutul clasei a noua am înţeles ce înseamnă mai clar regia de film şi ce presupune; iubeam şi iubesc foarte mult cinematografia şi mai ales potenţialul ei, iar atunci a fost momentul când am înţeles ce opţiuni am pentru a crea. Pasiunea pentru film am descoperit-o de când eram foarte mic şi mergeam cu părinţii mei la cinematograf, în mod deosebit când vedeam un film în aer liber (aşa ceva, în România, există acum doar la festivaluri de film). În momentul când începea un film, eram complet transpus, lumea reală nu mai exista pentru mine. Unele scene sunt atât de puternic impregnate în mintea mea, că uneori le confund cu amintirile mele. Filmul îmi oferă această transcendenţă aproape totală, teatrul nu a reuşit acest lucru când eram copil, din acest motiv am ales iniţial regia de film.
B.L.: Nevoia ulterioară de a te îndrepta şi spre regia de teatru a apărut ca urmare a unei curiozităţi şi dorinţe a ta de a explora şi alte zone sau a existat un punct în care ai simţit că, pur şi simplu, nu te poţi simţi total împlinit ca artist doar prin film?
C.P.: După ce am ales regia de film, am început să explorez ce posibilităţi îmi oferă arta vizuală şi nu numai. Nu vreau să mă limitez doar la film, scopul meu este de a explora cât mai mult spectrul artistic. Pe lângă regia de film sau teatru am conceput şi realizat, împreună cu Diana Buluga, un performance / instalaţie, Terra 2013, pe principiul unei expoziţii pe care o întâlneşti doar într-un muzeu de artă contemporană. Recent, am fost cooptat ca director artistic pentru un festival de reconstituire istorică, Transylvania History Days. Regia de teatru a fost, într-un fel, al doilea pas în călătoria mea artistică şi consider că fiecare mediu explorat îţi oferă posibilitatea să înveţi un nou limbaj şi e în acelaşi timp o lecţie de viaţă pe care, în final, o poţi folosi tot în favoarea cinematografiei. Cred că filmul, ca limbaj, mă satisface complet, dar pentru a putea realiza filme care să transmită aceeaşi experienţă pe care o am eu cu cinematografia, trebuie să învăţ şi să lucrez în domenii conexe, tot ce fac ca om e pentru cinema.
B.L.: Cum este lucrul cu actorii care vin din teatru şi se află pentru prima dată pe un platou de filmare? E mai dificil sau mai ofertant pentru tine, ca regizor?
C.P.: E greu să răspund la întrebarea asta, deoarece toţi actorii profesionişti cu care am lucrat vin din teatru, iar majoritatea erau la prima lor filmare. Depinde foarte mult de om, de cum îl distribui pentru un anumit rol şi de cum colaborezi cu el. Cu fiecare actor lucrez diferit, sunt oameni care au nevoie foarte mult de încurajare şi de siguranţă din partea unui regizor; de asemenea, am lucrat şi cu oameni care dădeau randament dacă îi ignoram complet pe platou, asta după ce discutam situaţia, iar unii aveau nevoie constant de critică şi presiune pentru a ajunge la personajul dorit. Ca regizor trebuie să te adaptezi, alegi actorul, apoi vezi cum poţi colabora cu el şi cum poţi obţine rezultatul dorit. Actorii care au jucat mai mult în teatru au nevoie de un control mai mare din partea omului care îi ghidează, trebuie să îi temperezi.
B.L.: În toate scurtmetrajele tale, de la Beţişoare rock'n'roll până la După un an, unde în centru se află drama unei femei confruntate cu cel care i-a ucis accidental soţul, te apropii cu curaj de zone extrem de fragile ale existenţei umane. Care este creaţia ta filmică pe care ţi-o imaginezi cu cea mai mare uşurinţă transpusă în teatru şi de ce?
C.P.: Sunt foarte curios cum ar reacţiona publicul dacă aş monta pe o scenă Caseta nr. 4 / Alexandra. Nu m-am gândit niciodată la această posibilitate, fiecare film îl fac cu un anumit mesaj şi mă folosesc de instrumentele oferite de cinema pentru a transmite o emoţie sau un sentiment. Poate cel mai uşor de transpun este Dincolo de muntele meu, deoarece poate fi adaptat la stilul clasic destul de static al teatrului.
B.L.: În ce fel simţi că aventura în care te afli de trei ani alături de colegii din Create.Act.Enjoy ţi-a schimbat decisiv traseul uman şi artistic?
C.P.: Nu consider că e o schimbare decisivă în carieră, este un sprijin constant foarte important pentru un artist. Sunt înconjurat de oameni în care pot avea încredere şi cu care pot colabora foarte bine. Create.Act.Enjoy este opţiunea noastră de a schimba o atitudine, de a creşte şi de a ne ajuta reciproc, este ca şi cum m-ai întreba în ce mod m-a schimbat familia mea...
B.L.: În microstagiunea Consumă Artă a companiei voastre Create.Act.Enjoy, aflată acum în plină desfăşurare, participi ca regizor de teatru cu trei spectacole, toate cu estetici şi tematici diferite: Un toast cu diavolul, SNAP şi Zmeiada spaţială 2.0. A lucra împreună cu actori care îţi sunt, în primul rând, colegi şi prieteni, poate să nască mai multe tensiuni decât în mod normal sau, din contră, se creează mai repede o formă de energie fertilă şi productivă?
C.P.: Pentru mine, există o diferenţă foarte clară între partea personală şi cea profesională, nu le amestec niciodată. Când e vorba de lucru, fiecare trebuie să dea ce e mai bun din el. E mai uşor dacă îi cunoşti pe oameni la nivel personal, în felul aceasta poţi construi anumite situaţii şi personaje care sunt mai potrivite pentru ei. În Create.Act.Enjoy, ne ajutăm reciproc şi putem colabora fără anumite bariere profesionale sau etice care există în alte condiţii, poţi comunica mai uşor şi astfel totul se rezolvă mai uşor.
B.L.: Cum s-a întâmplat sincronizarea Consumă Artă cu Festivalul Internaţional de Teatru Nou de la Arad, în cadrul căruiaCreate.Act.Enjoya participat cu spectacolul tău SNAP?
C.P.: A fost pur şi simplu o coincidenţă fericită, cam în perioada în care pregăteam microstagiunea am primit şi răspunsul de la Festivalul Internaţional de Teatru Nou. Recent am jucat acolo şi ne-am simţit extraordinar de bine, a fost un public foarte cald şi receptiv, câteodată era atât de implicat încât dădea sugestii personajelor ce decizii să ia, chiar trăiau cu adevărat în lumea personajelor prezentate.
B.L.: Ce episod derulat până acum cu ocazia microstagiunii Consumă Artă a ieşit mai bine sau mai provocator decât te aşteptai înainte de demararea proiectului?
C.P.: Sesiunile de "întrebări şi răspunsuri". Nu mă aşteptam ca atât de multă lume să rămână după spectacol, cam 90% din oameni rămâneau. Aproape de fiecare dată publicul a avut foarte multe întrebări despre ce facem noi ca echipă şi cum am ajuns să construim astfel de spectacole. De cele mai multe ori, discuţia se întindea pe câteva zeci de minute, nu mă aşteptam ca publicul să fie atât de curios şi de dornic să ne cunoască mai bine. Este nemaipomenit când vezi oameni atât de interesaţi de procesul nostru creativ, îţi oferă încredere şi o mulţumire spirituală specială. Aceste sesiuni le vom păstra şi pentru reprezentaţiile viitoare, din afara microstagiunii.