Single. Taken. Waiting for Mr. Darcy - Every day is a Bridget day

Femeia este un întreg ansamblu de întrebări, răspunsuri, scenarii, închipuiri, concluzii trase prea devreme, regrete, îndoieli, incertitudini, iar în momentul în care atinge pragul celor 30 de ani, toate acestea par să se amplifice, declanşând adevărate furtuni în relaţiile sale cu ceilalţi şi chiar în relaţia cu sine însăşi.

Pornind de la cartea autoarei Helen Fielding, Jurnalul lui Bridget Jones, şi, implicit, de la problemele apărute în viaţa de zi cu zi a femeii la 30 de ani, membrii companiei Create.Act.Enjoy au pus în scenă spectacolul Every day is a Bridget day, în regia Alexandrei Felseghi. Acesta păstrează numele personajelor din carte şi contextul situaţional în care se desfăşoară acţiunea, însă textul, scris de către Alexandra Felseghi, în colaborare cu Raluca Lupan, se raportează la experienţe şi concepţii proprii, şi are o structură care permite interacţiunea cu publicul, în funcţie de receptivitatea acestuia din urmă. Prin intermediul personajului Bridget se ating teme precum degradarea relaţiilor interpersonale, nestatornicia şi vulnerabilitatea femeii faţă de propriile reacţii şi sentimente, singurătatea, nevoia de o persoană pe care să o poată iubi pur şi simplu, fără alte complicaţii. Mai mult decât s-ar spune, tăria de caracter a unei femei este compromisă de fiecare dată când un bărbat decide să-şi arunce puţin privirea asupra ei şi să-i adreseze câteva cuvinte dulci chiar şi aşa, pentru divertisment.

Relaţia lui Bridget (Raluca Lupan) cu şeful ei, Daniel, nu-i satisface câtuşi de puţin nevoia de iubire, deoarece se dovedeşte a fi un eşec. Gata să-i dea o mână de ajutor, mama, moderatoarea emisiunii Suflete rănite, îşi invită fiica în studio pentru a o consola şi, desigur, pentru a face să crească audienţa - fiindcă întotdeauna spectatorii şi telespectatorii se vor simţi infinit mai bine ştiind că există oameni care o duc într-adevăr prost. Şi ce se presupune c-ar fi trebuit să le împărtăşească acelor consumatori de suferinţe străine? Că viaţa ei e întoarsă cu susul în jos de când se ştie? Că slujba - sau, mai exact, fosta ei slujbă - nu o satisface? Că e o epavă din punct de vedere emoţional şi că revistele motivaţionale nu sunt bune de nimic? Că părinţii ei au ajuns să constate, la 60 de ani, că au o "relaţie disfuncţională"? În fond, nu ar avea ce altceva să le spună, pentru că aşa e.

Bridget nu e tocmai o femeie "aşezată", având o viaţă normală, o carieră strălucitoare şi o familie fericită. De fapt, nimic din toate acestea nu-i sunt caracteristice. Ea speră încă să găsească ceea ce unii numesc "iubire adevărată" - o iubire simplă, între doi oameni obişnuiţi, capabili să îşi accepte defectele unul altuia (probabil cea mai emoţionantă secvenţă confesională din spectacol). În reviste nu se vorbeşte despre asta. Acolo, iubirea adevărată se poate obţine în zece paşi. Acolo există zâmbetul perfect, atitudinea perfectă, reacţia perfectă, momentul perfect, bărbatul perfect, cuvântul perfect, iar când o persoană, imperfectă prin definiţie, se ciocneşte de astfel de standarde, în mod evident, ea va fi incapabilă să consolideze orice soi de relaţie cu o altă persoană.

Iniţial, spectacolul pare a fi un manifest împotriva bărbaţilor, deoarece imaginea acestora este aceea a unor vânători de trupuri frumoase, care-şi ascund amanta în şifonier, dar uită să-i ascundă şi periuţa de dinţi roz din baie. Înzestraţi cu o nemărginită ipocrizie, ei frâng inimile femeilor urmând ca, după micile distracţii, să se întoarcă linguşitori "acasă". Există însă riscul de a da greş, fapt de care Daniel nu este scutit. Totuşi, mai mult decât un aparent manifest, Every day is a Bridget day este un spectacol despre iubire şi despre conflictul femeii cu sine însăşi în încercarea de a (nu) iubi. În faţa acestui sentiment, femeia e vulnerabilă şi vrea cu orice preţ să se menţină "pe poziţii", să nu se lase dominată.

Atmosfera din timpul reprezentaţiei este destinsă datorită relaţiei de apropiere care se stabileşte între public şi artist. Spectatorii sunt prietenii cu care Bridget iese la bere pentru a scăpa de cicălelile mamei şi de falsitatea lui Daniel şi, mai mult, pentru a-şi (re)construi imaginea de femeie puternică. Ei nu sunt simpli martori la povestea personajului, ci devin, treptat, complici - unii dintre ei interacţionează direct cu acesta, prin contact verbal sau fizic, alţii rămân în sfera contactului vizual. Cert este că pe chip li se poate citi relaxarea şi chiar savurarea momentului artistic. Fireşte, interpretarea Ralucăi Lupan, plină de umor şi jovialitate, având, în anumite secvenţe, nuanţe grave, şi modul în care este construit spectacolul fac posibilă această apropiere.

Fiecare zi e o zi cu Bridget. Altfel spus, fiecare zi ne aparţine în totalitate, aşa cum e ea: cu ratări, cu frustrări şi conflicte, cu reproşuri şi scuze, cu noi înşine în rolul principal. Şi, oricât de greu ar părea acest rol la un moment dat, există şanse ca ziua să aibă un final fericit - ca în cazul lui Bridget, de altfel. Domnul Darcy - avocat de succes, plin de bani şi în căutare de noi experienţe - apare în cele din urmă sub forma unei alte conversaţii telefonice, iar acel: "Nu mai fac asta niciodată!" se transformă brusc în: "Vineri seara, la Baracca, doar noi doi.". Statusul relaţional nu are relevanţă. Ceea ce contează cu adevărat e atitudinea pe care o ai faţă de tine, cu sau fără "mândrie şi prejudecată".

Every day is a Bridget day, devised theatre
Regia: Alexandra Felseghi
Distribuţia: Raluca Lupan