Din nou un program cu muzică, în exclusivitate de Maurice Ravel, la sala mare a Ateneului Român. Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu din Bucureşti dirijate de Camil Marinescu au interpretat, joi 8 mai 2014, câteva lucrări impresioniste selectate cu generozitate: Suita Mama mea gâsca, Introducere şi Allegro pentru harpă, cvartet de coarde, flaut şi clarinet - solist Ion Ivan Roncea, Rapsodia spaniolă şi cea de a doua Suită extrasă din baletul Daphnis şi Chloé. Corul a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner.
În deschiderea serii muzicale am ascultat suita Mama mea, gâsca (Ma mère l'oye), opus compus de Ravel, iniţial pentru pian, în anul 1908, fiind ulterior orchestrat, în 1911, de însuşi compozitorul. Sensibil la lumea fantastică a poveştilor lui Charles Perrault, Ravel înlănţuie în suita Mama mea, gâsca cinci imagini fermecătoare cu sonorităţi fluide şi culori variate: Pavana frumoasei adormite din pădure, Tom Degeţel, Urâţica - Împărăteasa pagodelor, Frumoasa şi Bestia şi Grădina fermecată, redând cu fantezie şi forţă expresivă, mirifica lume a basmului, acolo unde toţi ne simţim copii.
Din curiozitate, am răsfoit pagini ale partiturii, observând cum compozitorul a inclus diverse citate care lămuresc sensul. De pildă, pentru a doua piesă intitulată Tom Degeţel aflăm că personajul principal credea că va găsi uşor drumul de întorcere, datorită fărâmiturilor de pâine presărate pe potecă, dar pe care păsările le mâncasereră, fără a lăsa nici măcar un singur miez. Ascultând muzica din Urâţica - Împărăteasa pagodelor se puteau sesiza scărie pentatonice şi acordurile de cvartă ce îmbogăţeau fragmentul cu linii melodice şi armonii stranii, fermecătoare. Şi, într-adevăr, instrumentaţia utilizată de Maurice Ravel în această suită simfonică, chiar dacă este una mai redusă, contribuie excelent la eşafodajul unei lumi atât de familiare vârstei fragede. Ansamblul orchestral era alcătuit din două flaute (unul piccolo), două oboaie (unul corn englez), două clarinete, două fagoturi, (unul contrafagot), doi corni, timpane, tobă mare, cinel, trianglu, tam-tam, glockenspiel, xilofon, celestă, harpă, viori, viole violoncele şi contrabasuri. Interesant este că nu apar în partitura lucrării trompetele, tromboanele sau tuba.
În interpretarea oferită publicului de la Ateneu, de către dirijorul Camil Marinescu, împreună cu artiştii instrumentişti ai Orchestrei Filarmonicii George Enescu, răsărea grija pentru detaliu, plasticitatea expresiei muzicale şi echilibrul dinamic benefic dintre compartimentele aparatului simfonic. Alături de alte părţi ale suitei, Mamea mea gâsca, secţiunea Grădina fermecată (Le Jardin féerique) a constituit un moment deosebit de reuşit.
La cererea publicului, Ion Ivan Roncea a cântat miniatura Fata cu părul bălai (La fille aux chevaux de lin) de Claude Debussy, în aranjamentul pentru harpă, smulgând ropote de aplauze. L-ai asculta la nesfârşit pe acest mare muzician, mereu exigent cu sine însuşi şi atât de generos cu ascultătorii săi. Ion Ivan Roncea iradiază frumosul prin imagini sonore încărcate de sensuri multiple.
Programul Ravel al serii a continuat cu Rapsodia Spaniolă. Suita orchestrală, compusă în 1907, a fost dedicată profesorului său de pian, Charles-Wilfrid de Bériot. În toate cele patru părţi, se simte influenţa folclorului spaniol. Se ştie că mama compozitorului îi cânta adesea, în copilărie, melodii de origine bască. Iniţial, Ravel a compus o suită pentru două piane. Prima audiţie, în variantă orchestrală a avut loc la Paris, la 15 martie 1908, la Théâtre du Châtelet, Orchestra Concertelor Colonne, fiind dirijată atunci de către Édouard Colonne.
În prima parte - Prélude à la nuit - se putea recepta un motiv descendent obsedant, pe fondul căruia răbufneau ritmuri şi armonii spaniole ravisante. Talentul de mare orchestrator al lui Ravel răzbate aici, de la primele pagini. Dintre calităţile dirijorului Camil Marinescu, una anume mi se pare deosebită: prestanţa. Muzicianul se impune cumva din interiorul textului muzical. Totul respiră calm. Cere artiştilor instrumentişti direct sonoritatea ideală, iar aceştia răspund fidel, când discret, când debordând de energie. Gesturi simple şi precise, priviri focalizate, aşteptări suspendate eteric pe câte o fermată - toate contribuiau la exprimarea unitară a concepţiei interpretative. Auzeam valuri de expansiune sonoră toridă. Alteori, o lâncezeală onirică punea stăpânire pe tot. Ici colo, celesta, cu clinchetele sale cristaline, inviora discursul sonor, colorând prin intervenţiile sale 'lanurile' de armonii ale serenadei. Cele două harpe, aşezate simetric pe scenă faţă de dirijor, spaţializau emisiile, amplificând efectul stereofonic. În partea a doua, un dans Malagueña, asemănător Fandango-ului, amintind de folclorul din Malaga, etala rezonanţe pestriţe. Castanietele, combinate cu pizzicato la corzi, aduceau un anumit exotism sonor. Nici nu am simtit când s-a derulat întreaga suită, Habanera şi ultima parte Feria mă vrăjeau. Solo-urile alternau cu amalgamuri de vibraţii aburinde. Sunetele erau generate uneori cu ajutorul baghetei arcuşului, con legno. Dublajele, mersul clarinetelor în octave, sclipitoarea piculină, clarinetul bas şi corzile în divisi 'frământau' parcă muzica.
Dintre cele două suite extrase din baletul Daphnis şi Chloé [2], cea de-a doua a încheiat concertul Ravel de la Ateneu. Inspirat de romanul antic grec al lui Longos, opusul ne poartă într-o lume a muritorilor, în viaţa cărora se amestecă zeii, prilej pentru Ravel de a scrie o muzică plină de surprize, pentru a evoca pendularea între real şi fantastic. Muzica baletului, urmărind desfăşurarea acţiunii şi, totodată, portretizând personajele, acoperă întreaga gamă de expresii afective, nuanţate de compozitor cu discreţie şi minuţie, fără a le ştirbi din forţa de atracţie. Ravel ştie să dozeze tonusul emoţional pentru a-l aduce la paroxismul împlinirilor. Muzica este atât de sugestivă, încât şi această a doua suită extrasă din balet poate fi socotită ca un veritabil poem simfonic, cuprinzând trei părţi: Lever du jour (Răsărit), Pantomime şi Danse générale. Prima parte este o descriere spectaculoasă sub aspect orchestral a unui răsărit de soare, peste un peisaj pastoral. Secvenţelele ascendente decurg dintr-un solo al cornului, întâlnit în deschiderea baletului. În programul literar ataşat de compozitor, apar câteva sugestii: "Nu există sunet, însă murmură râuleţele care apar din stânci. Daphnis se află încă în faţa Grotei Nimfelor. Încet-încet, ziua pare a se aşterne. Se aud cântece de păsări. Păstorii îi caută pe Daphnis şi pe Chloé. Daphnis priveşte îndurerat împrejur, căutând-o pe Chloé. Ea apare în cele din urmă, înconjurată de păstoriţe. Daphnis şi Chloé reiterează povestea de dragoste a nimfei Syrinx şi a zeului Pan. Chloé apare ca o tânără nimfă rătăcind prin luncă. Daphnis, în postura lui Pan îi face o declaraţie de dragoste. Nimfa îl refuză, însă el devine mai insistent. Ea dispare printre trestii. Apoi, în partea a doua a suitei, aflăm că Daphnis, disperat, smulge trestiile şi îşi construieşte un nai, alăturând şi lipind trestii de diferite lungimi cu ceară. El cântă o melodie plină de melancolie. Chloé se reîntoarce şi începe să danseze pe această melopee. În partea a treia a suitei, dansul ei se înteţeşte, iar în vârtejul nebunesc Chloé cade şi se încolăceşte în braţele lui Daphnis. Apare un grup de fete înveşmântate precum bacantele, alături de mai mulţi tineri care încep să danseze tumultuos, într-o euforie generală."[3].
După ce asculţi un astfel de concert pe viu, începi să înţelegi de ce însuşi Ravel spunea în Schiţe autobiografice: "Muzica poate să întreprindă totul, poate să îndrăznească şi să picteze totul, cu condiţia să încânte şi să rămână întotdeauna muzică"[4].
Şi din nou, Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, aflată sub bagheta lui Camil Marinescu, a dăruit publicului aflat în sala Ateneului Român clipe magnifice, de neuitat.
Este interesant că subiectul suitei a inspirat mulţi creatori de artă. Filmul mut Daphnis şi Chloé (1931), regizat de grecul Orestis Laskos, a folosit muzica lui Maurice Ravel, fiind primul film european care conţinea scene nud.
Trompetistul american Harry James (1916-1983), a cântat cu mare succes la mijlocul secolului XX, melodia By the Sleepy Lagoon, în aranjamentul lui Eric Coates, realizat în anul 1942, utilizând tema din Rasăritul zilei, aflată în debutul baletului Daphnis şi Chloé de Maurice Ravel.
Am plecat de la acest concert cu un sentiment de fericire. Aveam înaintea ochilor imaginea unui câmp de myozotis (floarea de nu-mă-uita).
NOTE:
[1] Acest model de harpă era în concurenţă cu harpa cromatică construită de Playel, aceasta din urmă căzând în desuitudine; harpa Érard a devenit harpa actuală modernă.
[2] Longus (sec. II d.H.) a fost autorul grec al povestirii romantice care îi avea în centrul ei pe Daphnis şi Chloé. Este descrisă viaţa simplă şi paşnică a păstorilor din Grecia. Un băiat pe nume Daphnis şi o fată pe nume Chloé sunt abandonaţi de părinţii lor, fiind crescuţi de nişte ciobani de pe o insulă. Astfel, Lamon îl descoperă pe Daphnis, iar ciobanul Dryas, pe Chloé. Cei doi copii se întâlnesc şi se îndrăgostesc treptat, pe masură ce se maturizează. Philetas, un cioban bătrân înţelept, le explică ce este dragostea şi le spune că singurul leac al iubirii este ca să se sărute. Iar ei, încă naivi, urmează sfatul. Lycaenion, o femeie din oraş, îl iniţiază pe Daphnis în arta iubirii, însă îl sfătuieşte să nu îşi aplice cunoştinţele dobândite pe Chloé, fiindcă ar ucide-o. Între timp dragostea celor doi este supusă multor încercări - Chloé este curtată de diferiţi peţitori (Dorcon şi Lampis), Daphnis este răpit de piraţi - însă cei doi iubiţi reuşesc totuşi, până la urmă, să îşi regăsească familiile lor naturale şi să se căsătorească, unul cu celalalt. Populara poveste a fost foarte răspândită în Europa, prin anii 1500, constituind principala sursă pentru Poveste de iarnă de William Shakespeare. De asemenea, romanul Paul şi Virginie de Bernardin de Saint-Pierre este un ecou al aceleiaşi legende. Idila i-a inspirat şi pe compozitori. (http://cpciasi.wordpress.com)
[3] traducere proprie după un fragment din textul articolului Daphnis and Chloe, Suite no.2, de pe site-ul La Phil. (http://www.laphil.com)
[4] http://leschaussonsverts.eklablog.com