În deschiderea serii muzicale am ascultat Concertul pentru vioară, violoncel şi orchestră de Johannes Brahms, compus în anul 1887, pentru renumitul violonist al epocii, Joseph Joachim şi pentru violoncelistul Robert Hausmann. Opusul brahmsian reflectă stilul de maturitate al compozitorului, prin armoniile bogate, plenitudinea melodică şi contrapunctul său elaborat. Premiera lucrării a avut loc în 18 octombrie 1887, la Köln, sub bagheta compozitorului, avându-i ca solişti pe dedicatarii lui. Interesant este faptul că celebrul motiv FAE[1] - ce va fi folosit ulterior, în 1853, în Sonata pentru vioară şi pian, cu acelaşi nume - apare în acest concert permutat, AEF. Pe parcursul întregului concert, dialogul dintre cei doi solişti se petrece prin succesiunea violoncel-întrebare şi vioară-răspuns. Simfonismul lucrării, generozitatea ideilor muzicale şi unisonurile soliştilor te duc cu gândul la o ofrandă adusă împăcării[2]. Există aici o pendulare între simfonism şi scriitura camerală, ceea ce conferă muzicii o aură şi mai luminoasă.
Violoncelistul Gregor Horsch s-a născut în 1962, la Ettenheim, în Germania. A studiat la Hochschule für Musik din Freiburg cu Christoph Henkel şi la Royal Northern College of Music din Manchester, cu Ralph Kirshbaum. După absolvire, s-a mutat în Olanda, unde a activat ca prim-violoncelist la Netherlands Balletorkest şi la Residentie Orkest din Haga. Este laureat al prestigioaselor Concursuri de violoncel Pierre Fournier, Londra-1988, Concursul Internaţional de Muzică din Scheveningen-1989 şi Concursul Gaspar Cassado, Florenţa-1990. A fost invitat la festivaluri precum: Schubert-Britten Festival de la Queen Elizabeth Hall, Festivalul Internaţional de Violoncel de la Manchester şi Holland Festival-2005. În calitate de solist a colaborat cu dirijorii: Yan Pascal Tortelier, Günther Herbig, Evgheni Svetlanov, Jaap van Zweden, John Nelson şi Raymond Leppard. A cântat în formaţii camerale alături de Emanuel Ax, Menahem Pressler, Vadim Repin, Isabelle van Keulen, Janine Jansen, Nobuko Imai şi Bobby McFerrin. A realizat numeroase înregistrări pentru BBC Radio 3. Violoncelistul a interpretat în primă audiţie mondială lucrări compuse de Tristan Keuris, Wolfgang Rihm, György Kurtág şi Sofia Gubaidulina. Începând cu anul 1996, Gregor Horsch desfăşoară şi o activitată didactică în Olanda la conservatoarele din Haga şi Amsterdam, precum şi în Marea Britanie, la Manchester. Din 1997, Gregor Horsch este prim-violoncelist al Royal Concergebouw Orchestra din Amsterdam. În 2009 a fost numit profesor la Robert Schumann Hochschule din Düsseldorf, Germania. Artistul cântă pe un violoncel construit de lutierul italian Giovanni Battista Rogeri, din Brescia, în 1696.
Violonistul Liviu Prunaru, câştigător a numeroase premii internaţionale (Dong-A-Coreea, Rodolfo Lipizer, Roberto Molinari, Indianapolis, Regina Elisabeta, Juilliard Menuhin Competition), desfăşoară o carieră internaţională în plină ascensiune, cântând ca solist cu cele mai importante orchestre din lume, în renumite centre muzicale, de pe diferite continente. Violonistul este în prezent concertmaistrul Orchestrei Royal Concergebouw din Amsterdam, Director artistic al Academiei Menuhin din Gstaad - Elveţia, desfăşurând totodată, o activitate pedagogică. Recent Liviu Prunaru a concertat în America de Nord, Argentina, Italia, Germania, Belgia, Franţa, Olanda şi Elveţia. Iubit şi aşteptat cu entuziasm de publicul românesc, Liviu Prunaru a realizat în 2011, un turneu naţional în România sub titulatura Duelul viorilor, alături de violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail. A înregistrat cu Camerata Lysy numeroase CD-uri şi a fost invitat la festivaluri precum George Enescu, Yehudi Menuhin, cele din Salzburg, Buenos Aires, Evian şi Atena.
În concertul din 9 octombrie 2014, de la sala Ateneului Român, l-am ascultat interpretând împreună cu violoncelistul Gregor Horsch şi Orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Camil Marinescu, Concertul pentru vioară, violoncel şi orchestră în la minor, op. 102 de Johannes Brahms. A fost un succes răsunător. Auditoriul a inundat pur şi simplu spaţiul sălii, mulţi stând şi în picioare.
În debutul primei părţi, Allegro, a concertului cadenţa violoncelului se auzea plină de avânt, fiind urmată de vioara solistă, de asemenea cu o intervenţie sub formă de cadenţă. Se puteau recunoaşte teme asemănătoare cu cele ale lui Viotti, din concertele sale pentru vioară. Momentul duo-ului vioară-violoncel, ce a urmat a răsunat extrem de omogen, amintind de sonoritatea unei formaţii de muzică de cameră. Reluările temelor de către orchestră au dinamizat discursul muzical. În partea a doua, Andante, se putea savura frumuseţea melodică a ideilor muzicale fascinante, afirmate cu obstinaţie şi aurit-argintate timbral, de către cei doi solişti. Mai apoi, în secţiunea mediană, se întrevedea o relativă despărţire, în fond un pretext pentru reunificarea finală. Cântul viorii şi al violoncelului se îngemănau, iar vibrato-ul, ca element expresiv, devenea un factor sincronizant pentru cei doi solişti. În ultima parte, Vivace non troppo, pulsaţia ritmică a discursului iniţiat de către violoncel căpăta aspecte dansante. Iar vioara reitera cu multă frenezie citatul muzical. După intervenţia orchestrei, violoncelul a adus o idee muzicală nouă, ce te ducea cu gândul la aspectul unui şirag de perle. Apoi, datorită amplificărilor dinamice, a facturii armonice eminamente romantice, precum şi a orchestraţiei complexe, firul sonor al violoncelului se întreauzea cu mare fineţe. Revenirea temei principale dobândea acum rezonanţe camerale. În final, reluarea temei secunde era amplificată de formule melodice cu pregnanţă ritmică sporită.
După încheierea dublului concert, aplauzele nu mai conteneau. La cererea publicului, cei doi artişti au interpretat Passaccaglia de Georg Friedrich Händel, în prelucrarea lui Johan Halvorsen. De-a lungul variaţiunilor, virtuozitatea se îmbina cu un minunat simţ stilistic al interpreţilor. Efectele de sul ponticello ale viorii, rapiditatea pasajelor cuprinzând fragmente de gamă, spiccato-ul şi agilitatea violoncelului se completau cu maniera martellato. Contrapunctul violoncelului învăluia admirabil tema viorii, evocând Barocul händelian.
Oare de ce pare dificil răspunsul la întrebarea: ce primează în momentul în care un meloman se hotărăşte să meargă la un concert, lucrarea în sine ori interpreţii ei? În fond, nici capodopera nu prinde viaţă fără inspiraţia şi trăirea de moment a interpreţilor, dar nici interpreţii nu ar avea posibilitatea de a crea frumosul muzical doar prin măiestria lor abstractă, omiţând geniul substanţializat în opera desăvârşită. Ne-au atras la acest concert soliştii, violonistul Liviu Prunaru, violoncelistul Gregor Horsch, dirijorul Camil Marinescu şi Orchestra Filarmonicii George Enescu. Şi din nou trebuie să spunem, simţind o imensă bucurie: da, ne place Brahms!
[1] F-A-E, adică sunetele fa, la mi, în notaţia muzicală literală; F.A.E. sunt iniţialele crezului personal al lui Joachim, având dezvoltarea: Frei Aber einsam (liber, dar singur).
[2] Brahms luase partea soţiei lui Joachim în procesul de divorţ, fapt care a dus la o ruptură între cei doi muzicieni, cei doi nemaivorbind între ei câţiva ani.