Într-o frumoasă tradiţie camerală, Filarmonica Moldova din Iaşi a organizat în această toamnă Festivalul de Cvartet, la sala Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din oraşul de pe Bahlui. Formaţiile invitate au fost: Cvartetul Giocoso, Cvartetul Gaudeamus şi Cvartetul Ad libitum.
Impresiile ce urmează sunt doar de la două recitaluri pe care le-am ascultat. În prima seară de muzică de cameră, la 12 noiembrie 2014, publicul a putut audia în interpretarea Cvartetului Giocoso, alcătuit din Sebastian Câşleanu-vioara I, Teofil-Iustinian Todică-vioara a II-a, Adrian Stanciu-violă şi Bas Iongen-violoncel, trei lucrări de gen: Cvartetul în mi bemol major, KV. 428 de Wolfgang Amadeus Mozart, Cvartetul nr. 3, op. 20 de Ernst Křenek şi Cvartetul nr. 6 în fa major, op. 80 de Felix Mendelssohn. A fost o seară de muzică olimpiană. Tinerii artişti au cântat magnific: impecabil stilistic, cu o sonoritate omogenă, fiecare şi împreună, demonstrând o virtuozitate pusă în slujba muzicii. Te uimeau prin simţul lor estetic rafinat, prin diversitatea coloristică, coordonarea perfectă - precum un singur organism - ritmica precisă, intonaţia pură, creativitatea şi, nu în ultimul rând, o imensă seriozitate, focalizată pe semnificaţiile încifrate în partiturile muzicale, foarte viu redate.
Cvartetul Giocoso s-a constituit în anii 2000, 2001 la Iaşi, sub îndrumarea profesorului Dan Prelipceanu, violoncelistul cunoscutului Cvartet Voces. Începând cu anul 2011, Cvartetul Giocoso a beneficiat de îndrumarea profesorului Johannes Meissl -membru al Cvartetului Artis-la Universitatea de Muzică şi Interpretarea Artei din Viena (Universität für Musik und dartstellende Kunst Wien). Cvartetul Giocoso a participat la numeroase cursuri de măiestrie, susţinute de membri ai celebrelor cvartete Alban Berg, Ysaÿe, Hagen, Bartók şi Talich. Printre premiile obţinute de Cvartetul Giocoso amintim: Primăvara Artelor, Bacău, W.A. Mozart, Cluj - Napoca, Concursul Internaţional Charles Hennen, Olanda, premiul Alban Berg, Premiul Křenek, premiul Econ Gas, premiul Artis, premiul HSBC, Aix-en-Provence, Franţa, laureat la Concursul Windisch Viena. Recent, Cvartetul Giocoso a fost selectat la cea de-a şaptea ediţie a Melbourne International Chamber Music Competition, Australia. Ansamblul este membru al Fundaţiei Yehudi Menuhin Live Music Now şi al Academiei Europene de Muzică de Cameră (ECMA). Cvartetul Giocoso a cântat pe scene din Austria, Germania, Olanda, România, Italia, Turcia, Norvegia şi Franţa.
Cvartetul în mi bemol major, KV 428 a fost compus de către Wolfgang Amadeus Mozart în anul 1783. Prin acest opus, compozitorul vienez redescoperea valenţele expresive ale cromatismului melodic, date uitării după Johann Sebastian Bach. Datorită mijloacelor folosite, sunt depăşite aici limitele limbajului uzual al stilului monodiei acompaniate. Totodată, cadrul tradiţional oferit de forma de sonată este lărgit. Temele sunt reluate imediat prin armonizarea lor, iar faza de tranziţie este mult amplificată, înlesnind dialogul tuturor instrumentelor. Mozart a preschimbat cvartetul haydnian, "utilizând un nou gen de colaborare între vocile cvartetului, caracterizat prin întrepătrunderea şi omogenizarea vocilor."[2] Precum a reuşit şi în cele şase cvartete dedicate lui Joseph Haydn, se percepe şi aici în cvartetul în mi bemol major "integrarea stilului savant polifonic, în stilul galant, cultivat cu precădere în toate spaţiile europene ale secolului luminilor." [3]
Pe scena primitoarei săli a Bibiliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iaşi, instrumentiştii Cvartetului Giocoso cântau a braccio [1], cu excepţia violoncelistului, care stătea aşezat pe scaun. Iar acest fapt conferea actului creator al interpretării, un aer tineresc, precum şi multă dezinvoltură.
În prima parte, Allegro ma non troppo, unisonul introductiv avea o mare puritate a intonaţiei, iar cromatizările din motivul de debut suspendau aparent cadrul tonal. Toţi respirau deodată, simţeau pulsul tempo-ului dincolo de vreun semn dirijoral vizibil. Iar acest lucru denota o anume experienţă camerală, precum şi o abordare profesionistă admirabilă. Sonorităţile erau limpezi, cu acelaşi tip de vibrato, cu o austeră disciplinare a segmentelor de arcuş în care încadrau fraza muzicală, toate conducând la o mare eficienţă a expresiei, aurită cu trăirea autentică a momentului. Cât de frumos a sunat acel canon din debutul dezvoltării formei de sonată, acolo unde se potenţau la maximum virtualităţile expresive cuprinse în materialul muzical fundamental!
În partea a doua, Andante con moto, am savurat confesiunea de idei şi sentimente expuse cu claritate şi calm, din care nu au lipsit nici anumite accente patetice, aflate în opoziţie cu atmosfera generală, ceea ce determina un puternic contrast şi o mare expresivitate. În interpretarea părţii a treia, Menuetto, se puteau decela iniţial câţiva factori semiotici precum robusteţe, ironie, umor şi graţie. Mai apoi, în Trio, instrumentele luau pe rând iniţiativa, completându-se. Naraţiunea muzicală era mai reţinută aici, instrumentele păreau copleşite de monumentalitatea primelor mişcări. Finalul, Allegro vivace, cu tematica izvorâtă din secţiunea a doua a Menuetto-ului, amplifica mereu tensiunea. Surprindeam aici ecouri ale primei mişcări a cvartetului.
În continuarea serii camerale, Cvartetul Giocoso a cântat lucrarea lui Ernst Křenek [4], Cvartetul nr. 3, op. 20. Pe parcursul celor cinci mişcări (Allegro molto vivace, Adagio - Quasi Tempo I, Allegro moderato, ma deciso, Adagio şi Allegro molto Moderato), sonorităţile căpătau luciri stranii: de la stridenţe armonice însoţite de atacuri ferme, accente tăioase, ritmuri pregnante şi timbruri metalice, la sonorităţi calme, consonante, pătrunse de o cantabilitate fermecătoare. O partitură foarte dificilă, ale cărei sensuri muzicale au fost relevate cu maximă concentrare şi înţelegere, de către tinerii interpreţi.
În încheierea recitalului Cvartetului Giocoso, publicul a audiat Cvartetul în fa minor, op. 80 de Felix Mendelssohn, un opus pe care compozitorul l-a scris drept omagiu adus surorii lui, Fanny, de unde şi supranumele de Requiem pentru Fanny. Lucrarea camerală a fost compusă în anul 1847.
Publicul Festivalului ieşean a fost impresionat de intensitatea dramatică a ideilor muzicale. Cu câtă măiestrie au realizat cei patru interpreţi contrastul dintre temele muzicale ale primei părţi, Allegro vivace assai! Tot în acelaşi spirit a fost construită zona culminantă din secţiunea dezvoltătoare, unde acel şir de secvenţe ascendente avea o forţă expresivă teribilă. Remarcabil a fost realizat episodul final Presto, în care unisonul lung de patru octave, etalat timp de nouă măsuri, se destrăma treptat, schimbându-se într-o armonie deplină. În partea a doua, Allegro assai - un menuet ca formă, însă cu un conţinut învolburat, romantic - caracterul dramatic a fost reconstruit tensional în secţiunea centrală. Melodia viorilor se înălţa suprapunându-se peste acompaniamentul ostinat al cuplului violă-violoncel. Apoi, în partea a treia, Adagio, se simţea o vibraţie de elevat lirism. Apăreau ecouri ale frământărilor trecute, pentru ca în ultima secţiune, acestea să se estompeze. În Finale Allegro molto, se putea remarca un mare dinamism, pe fondul unei scriituri instrumentale foarte dificile.
La cererea publicului, Cvartetul Giocoso a cântat cu mare strălucire şi virtuozitate ultima parte a Cvartetului nr, 64 în re major, op. 76 nr. 5 de Joseph Haydn, stârnind aplauze puternice.
A fost o seară de artă sonoră înălţătoare, care a avut darul să umple sufletele ascultătorilor cu vibraţii benefice şi, totodată, să creeze o stare de contemplare a unei muzici extraordinare.
* * *
În cea de-a doua zi a Festivalului de Cvartet de la Iaşi am ascultat Cvartetul Gaudeamus. Din nou, în sala Bibiliotecii Centrale Universitare, la 12 noiembrie 2014, am audiat o formaţie camerală de certă valoare artistică, alcătuită din: Lucia Neagoe-vioara I, Raluca Irimia-vioara a II-a, Leona Varvarichi-violă şi Sebastian Vârtosu-violoncel. Ei au interpretat două capodopere ale genului: Cvartetul nr. 1 în sol minor, op. 27 de Edvard Grieg şi Cvartetul nr. 3 în fa major, op. 73 de Dmitri Şostakovici.
Cvartetul Gaudeamus a luat fiinţă în anul 1987, la Iaşi, sub îndrumarea directă a cvartetului Voces, membrii săi fiind studenţi ai Conservatorului ieşean. După absolvire, cei patru interpreţi au devenit ansamblu permanent al Filarmonicii din Braşov.
Cvartetul Gaudeamus este laureat al mai multor competiţii internaţionale: Premiul I la toate competiţiile de muzica de camera din ţară, Premiul Special al Juriului la Concursul Internaţional de Cvartete de coarde Mozart, Salzburg, Austria, ianuarie 1995, Premiul al II-lea la Concursul Internaţional de Muzică de Cameră Vincenzo Bellini, Caltanisseta, Sicilia, Italia, decembrie 1995 şi Marele Premiu Rovere d'Oro la Concursul Internaţional de Muzică de Cameră San Bartolomeo al Mare, Liguria, Italia, iunie 2000. Artiştii cvartetului s-au perfecţionat la cursuri de măiestrie din Marea Britanie, cu Hugh Maguire (prim violonist al Cvartetului Allegri), cu membri ai Cvartetului Alban Berg din Viena, la Salzburg cu Walter Levin (prim violonist al Cvartetului La Salle), la Londra cu Cvartetul Amadeus, precum şi cu Milan Skampa (membru al Cvartetului Smetana). În anii 1997-1998, Gaudeamus a fost invitat ca cvartet de rezidenţă să concerteze la Jubilee Hall din Aldenburg, Marea Britanie. Formaţia camerală a participat la turnee în marile oraşe ale României, precum şi în stăinătate: Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Rusia, Republica Moldova, Spania, Turcia, Slovacia, Ungaria, Croaţia şi Polonia. Cvartetul Gaudeamus împlineşte în această stagiune 26 de ani de activitate artistică, Artiştii au realizat înregistrări la casele de discuri: Copymedia Germany, Linos Konzert, Entercom Saurus Records, Palaton International, precum şi înregistrări la televiziunile RAI, TVR, TV Moldova şi Tv Rusia.
Recitalul Cvartetului Gaudeamus de la Iaşi a debutat cu Cvartetul nr. 1 în sol minor, op. 27 de Edvard Grieg. Compus în anul 1878, singurul opus al lui Grieg dedicat cvartetului, reprezintă o culme a creaţiei camerale romantice, comparabil cu lucrări de gen ale lui Ceaikovski, Brahms, Dvořak şi Borodin. Cvartetul lui Grieg a fost dedicat violonistului Robert Heckmann. În introducerea primei părţi a lucrării, Un poco Andante, se auzea tema unui lied din creaţia proprie a compozitorului, într-o atmosferă sumbră, glacială. Bine conturată, această idee muzicală va genera cea mai mare parte a materialului tematic al mişcării. Caracterul ciclic al cvartetului se evidenţia prin reluarea în ipostaze variate a acestei teme şi în următoarele părţi.
Interpreţii dezvăluiau multitudinea de combinaţii ale liniilor melodice şi ale culorilor, pendulând între momentele de unison şi cele polifonice. Recunoşteam motive populare norvegiene, care mă duceau cu gândul la peisajul scandinav, plin de prospeţime, naturaleţe şi vitalitate. Într-adevăr, dificultatea partiturii, mai ales din cauza dublelor coarde şi a bariolajelor, era evidentă. De altfel, lui Grieg i s-a refuzat iniţial publicarea cvartetului, de către editorul său preferat Peters, sub motivul că opusul ar fi trebuit rescris pentru cvintet ori cvartet cu pian. Şi totuşi, audiam vrăjit această splendidă muzică, fiindcă cei patru interpreţi ai Cvartetului Gaudeamus îmi sugerau cu totul altă stare, decât neliniştea ori teama în faţa partiturii. Era acolo o adevărată planare deasupra unui ţinut mirific. Şi acest lucru se datora timbralităţii atât de rafinate şi bogate pe care ei, membri cvartetului de coarde o izvorau dintr-o trăire autentică şi o măiestrie admirabilă.
În încheierea recitalului cameral, publicul a ascultat Cvartetul nr. 3 în fa major, op. 73 de Dmitri Şostakovici. Compusă în anul 1946, această lucrare ne apare ca o dramă de proporţii simfonice. Dirijorul Roudolf Barchaï a făcut, cu asentimentul compozitorului, o adaptare a cvartetului pentru orchestră de cameră (op.73a). Deşi cenzurat de către puterea sovietică a vremii, pentru formalism şi pentru aspectul pesimist al înfăţişării muzicale a unei victorii armate, cvartetul a intrat în repertoriul marilor formaţii camerale de pretutindeni. Este o lucrare monumentală, în cinci părţi, care descrie viaţa oamenilor de rând, în contextul ultimilor ani ai celui de-al Doilea Război Mondial. În prima parte, Allegretto, urmăream construcţia dublei fugi, în care melodica de sorginte populară conferea muzicii sentimentul tonic al fericirii şi al lipsei de griji. Cât de frumos au reuşit să redea interpreţii Cvartetului Gaudeamus aspectul ludic prin mijloace atât de simple: unison, grupuri de câte două instrumente ori blocuri sonore tutti! În partea a doua a opusului, Moderato con moto, aspectul sumbru al unei ameninţări era predominant, pentru ca în cea de-a treia mişcare, Allegretto non troppo, să apară sugestia brutalităţii, prin parodierea unor marşuri militare. Mai apoi, Adagio-ul, precum un requiem post-conflict, aducea starea sufletească de profundă mâhnire. În ultima parte a cvartetului, Moderato, atmosfera se schimba radical. Acest epilog reprezintă o veritabilă reîntoarcere la viaţă. Cvartetul este o muzică de esenţă, cu imagini condensate, devenind un adevărat prototip. Nici urmă de derizoriu - ornamente nesemnificative preluate din tipul cvartetului romantic. Potenţarea expresiei era aici la parametri maximali.
Acele pulsaţii ritmice cu trăsături de arcuş jeté la unison erau atât de pregnante încât îţi schimbau, la propriu, pulsul inimii. Nici nu ştiu când au trecu cele 35 de minute reale. Pentru ascultător ele au însemnat timp artistic de împlinire: evenimente, imagini şi trăiri de viaţă exprimate cu ajutorul sunetelor. Iar Cvartetul Gaudeamus are acea ştiinţă de a călăuzi sufletele şi inimile celor cărora le cântă. Şi asta spune totul despre valoarea prestaţiei lor artistice.
Note:
[1] în italiană, termenul braccio înseamnă braţ, indicând faptul că instrumentele de coarde aparţinând acestei familii - vioara şi viola da braccio - sunt ţinute cu mâna, sprijinite la gât, sub bărbie, spre deosebire de instrumentele de coarde da gamba - violoncelul (viola da gamba) şi contrabasul - care sunt ţinute între sau pe genunchi, fiind sprijinite pe podea. (Dicţionar de termeni muzicali, coordonator Gheorghe Firca, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2010, pag. 82).
[2] Berger, Wilhelm Georg: Ghid pentru Muzica instrumentală de cameră, Editura Muzicală, Bucureşti, 1965, pag. 63.
[3] Ciobanu Anca şi Ungureanu Cristina: Program de sală, Filarmonica Moldova din Iaşi, Stagiunea 2014/2015, pag. 3.
[4] Ernst Křenek (1900-1991), compozitor, pianist şi dirijor american, de origine austriacă. Cea mai importantă lucrare a sa este opera Johnny spielt auf (Johnny conduce jocul) op. 45, care a produs un adevărat scandal în epocă, prin faptul că aducea pe scenă dragostea dintre un bărbat negru şi o femeie albă. După ce emigrează în SUA, Křenek îşi schimbă stilul, fiind interesat de cântul gregorian (Lamentatio Jeremiae prophetae). Compozitorul şi-a preschimbat de mai multe ori pe parcursul vieţii modalitatea de exprimare muzicală: de la post-impresionism (sub influenţa profesorului său, Franz Schreker), la un limbaj motorist, dominat de disonanţe (Béla Bartók), la unul neo-romantic, apoi la Dodecafonismul schömbergian, muzică serială şi electronică, precum şi la atonalism cu elemente ale Dodecafonismului. (http://www.newworldrecords.org)