Fără măsură - pool (no water)

În catacombă întunericul ascunde şi e bine aşa. Deja mirosul ameţeşte. E putred şi claustrant. Ca să nu cazi într-o cine ştie ce prăpastie spre Tartar te ţii de perete. Mucegaiul e moale. Aerul e vâscos. Nu auzi, nu vezi. Simte. Simte oasele pe care le-ai strivit, simte hoitul prietenilor de care ai uitat, simte sărutul biciului, simte nesiguranţa, simte inutil. Alcoolul se evaporă, păcatele s-au murat. Nasul e înfundat, cocaina nu mai intră, dar tu simte, simte. Să fii mare. Da, să fii mare, asta era. Ieşirea, unde e ieşirea?

Ieşi, dar nu uita. Intră, admiră-te şi pleacă. Oglindeşte-te în pool (no water), de Mark Ravenhill, în regia lui Dragoş Muşoiu, la U.N.A.T.C. După ce ţi-ai aranjat freza în oglinda de acasă sau în geamul de la metrou, aruncă un ochi la reflexia ta în acest no water. Confruntă-te, sări după tine şi pseudo-salvează sau petrece alături de alte cadavre, dar conştientizează-te.

Scopul meu este mai nobil decât al tău. Asta nici nu are nevoie de scuză. Eu sunt mai important decât tine. Eu voi învinge, iar tu te vei uita, zvârcolindu-te, cum beau direct din sânul victoriei. Te invit să ne bucurăm împreună de înfrângerea ta. Cheamă-ţi şi prietenii. Va fi ca în tinereţe, nimic deosebit. Voi slabi, iar eu tare. Vă mulţumesc, prieteni, vă mulţumesc că aţi rămas alături de mine, deşi am ştiut cu toţii că eu sunt mare, iar voi infimi.

Eu am clădit lux peste murdărie şi nu se mai simte. Tu trăieşti în gunoiul de sub mine. Arta mea învinge viaţa şi sfidează moartea. Arta ta nu există. Eu sunt o operă de artă, te poţi uita, poţi chiar atinge, oricum nu înţelegi nimic. Voi sunteţi la fel. Vă puteţi recicla şi reinventa, dar nu puteţi crea. Te tulbură? Stai calm, de asta mă voi ocupa eu.

În Cartierul Boem oamenii încă se lansează. Noi ne-am lansat de mult, dar nu am plecat din Cartierul Boem. Noi eram Echipa. Prieteni buni, camarazi ai adevărului şi mercenari ai frumosului, plătiţi cu sentimente înalte. Ce nu a putut dezechilibra moartea, a făcut-o perfidia. Egoul nostru era colectiv, iar arta noastră pură. Aşa e şi acum, doar suntem artişti. Mai mari sau mai mici, tot artişti.

Ea mereu avea ceva absent în privire. Când a deschis ochii, încă era acolo. Absentul. Ea nu a fost niciodată acolo. Şi totuşi ea are piscină. Vrem şi noi să avem piscină. Lipsa de măsură este fundamentală. Mediocritatea e boala societăţii. Oamenii sunt plictisitori, lumea e banală. Arta e ceva... Vrem şi noi piscină.

pool (no water) a fost premiat la Gala Absolvenţilor U.N.A.T.C. 2014 pentru cel mai bun spectacol de regie, master. Textul, scenografia, luminile, muzica, actoria se leagă armonios şi formează un frumos tenebros. Următoarea reprezentaţie va fi miercuri, 11 iunie 2014, ora 20:00, sala Berlogea. Eu zic că e de (foarte) bine.