Ca sonoritate, morna se situează, pentru urechile noastre româneşti, undeva între jazz-ul latin, romanţele bătrâneşti şi cântecele îngânate la spartul petrecerilor, când aburii bunei-dispoziţii se risipesc, cedând locul unei toropeli aproape triste, ce nu-ţi mai lasă decât energia de a te întoarce acasă să te culci, cu sufletul curios de împăcat.
Morna poate fi comparată şi cu blues-ul, pentru că, la fel ca acesta, exprimă pe note zbuciumul şi amărăciunea unei vieţi. Versurile, cântate în creolă-portugheză, vorbesc nu numai despre dragoste, dar şi despre lunga istorie plină de suferinţe a poporului capverdian, despre sclavagism şi emigraţie. Insulele Capului Verde au fost o colonie portugheză timp de 400 de ani. Deveniţi sclavi, locuitorii arhipeleagului au fost siliţi să muncească din greu pe plantaţii pentru a furniza coloniştilor lemn pentru construcţia de vapoare. În ritmurile muzicale transmise până azi tradiţiile portugheze se împletesc cu tristele lamentaţii ale foştilor sclavi. După cum mărturiseşte Cesaria Evora, cântecele morna vorbesc despre realităţile vieţii, despre pâmântul natal, despre soarele prea fierbinte, despre ploile care cad prea rar, despre sărăcie şi problemele de zi cu zi, dar şi despre dragoste, despre fericirea care vine din lucrurile simple, despre zâmbetele ce apar ca din senin în priviri.
Vocea divei, care cântă în picioarele desculţe, în semn de omagiu faţă de poporul ei oprimat, este atât de încărcată de emoţii şi atât de expresivă, încât, chiar fără să-i înţelegi cuvintele, devii conştient de mesajul realist pe care ştie să-l transmită cu o inegalabilă sensibilitate, realizezi că vorbeşte despre viaţă ca cineva care a cunoscut-o pe deplin. Timbrul ei "whiskey-and-cigarettes", aşa cum îl descriu unii critici, are de bună seamă ceva de povestit. Când sufletul Cesariei transpare în cântec, ai impresia că morna însăşi este ea.
Născută în 1941, în portul Mindelo al insulei Sao Vincente din arhipeleag, oraş unde trăieşte şi azi, Cesaria Evora a început să cânte prin baruri încă de la vârsta de 16 ani, singură sau, ceva mai târziu, împreună cu o trupă din care făcea parte iubitul ei, chitaristul Eduardo. Viaţa de cântăreaţă de bar nu era însă cu nimic mai uşoară decât viaţa în Capul Verde în general. Sătulă să amuze marinarii care acostau pentru o zi, să suporte remarcile rasiste ale aristocraţiei albe care nu vedea cu ochii buni libertatea de care se bucura, rănită de iubirea care se tot îndepărta de ea, Cesaria a traversat o lungă perioadă depresivă, înecându-şi amarul când într-un pahar, când într-o ţigară portugheză, când în morna, pe care nimeni nu o cânta ca ea. Într-o zi, descurajată, a abandonat muzica. Timp de mai bine de un deceniu nu a mai cântat deloc.
În 1988, şansa apare în viaţa ei sub chipul producătorului Jose da Silva, originar din Capul Verde, care a crescut în Dakar şi la Paris. Subjugat de vocea profundă a Cesariei, acestea îi devine manager şi mentor. Hotărât să facă din ea un star, începe prin a-i deschide porţile comunităţii capverdiene exilate la Paris, în faţa căreia o invitată să cânte. Da Silva creează casa de discuri Lusafrica, unde Evora scoate albumul "La Diva Aux Pieds Nus", deopotrivă un debut şi o etichetă pentru viitoarea ei carieră. Însă adevăratul succes internaţional i-l va aduce, în 1992, albumul "Miss Perfumado", care s-a vândut în peste o jumătate de milion de exemplare.
Astăzi sexagenară, diva desculţă a devenit o divă nomadă. Deşi reşedinţa ei de bază rămâne în oraşul de baştină, Mindelo, Cesaria Evora a devenit un adevărat globe-trotter, ducând morna cu ea în toate colţurile lumii. Luând avionul cu aceeaşi nonşalanţă cu care alţii iau tramvaiul, ea se simte de fiecare dată animată de bucuria şi nerăbdarea de a descoperi meleaguri din ce în ce mai îndepărtate. Oriunde se duce, faima deja câştigată o precede şi, cu fiecare nouă scenă pe care urcă, popularitatea ei internaţională devine şi mai mare. Deşi tardiv, succesul cântăreţei este considerabil: cele opt albume ale ei s-au vândut în peste patru milioane de exemplare, i-au fost atribuite multe premii, printre care o distincţie UNESCO pentru rolul ei de ambasadoare a muzicii africane, a fost chiar nominalizată de trei ori pentru un trofeu Grammy.
Dar toate aceste semne de recunoaştere a valorii ei artistice nu au făcut-o niciodată să uite locurile din care se trage şi, deşi se bucură acum de o bine meritată îndestulare, ea continuă să-şi povestească în cântec tinereţea, cu toate greutăţile care i-a fost dat să le cunoască. Aşa cum declară ea însăşi, citând înţelepciunea populară capverdiană - Se spune că e mai bine să bei întâi fierea şi apoi mierea - pentru Cesaria a venit vremea să simtă în sfârşit şi gustul mierii: Uneori - povesteşte ea - în anii când cântam prin baruri în faţa atâtor străini, mă străbătea gândul că într-o zi voi cunoaşte poate succesul şi dincolo de hotarele patriei mele. Gândul acela nu-mi stăruia niciodată în minte, dar totuşi iată-mă aici...
Însă pentru onorurile şi banii care i se aştern acum la picioarele desculţe ea nu îşi pierde niciodată capul, le priveşte doar ca pe nişte musafiri neaşteptaţi în faţa cărora nu acceptă să-şi deschidă pe de-a întregul sufletul. Ce are mai de preţ în viaţa ei, amintirile, sentimentele, filozofia unei existenţe întregi, Cesaria nu le lasă să se întrevadă decât atunci când cântă morna. Vocea ei melancolică şi clară, lipsită de vibrato, punctând cu o dicţie perfectă fiecare cuvânt încărcat de sensuri pe care sensibilitatea ei îl scoate în evidenţă, este mai mult decât un instrument, este un izvor de confidenţe, un veritabil jurnal intim străbătut de inegalabile emoţii.
Neîndoios, viaţa ei nu a fost uşoară, ne-o spun cântecele ei, ne-o spun secretele pe care cu modestie şi pudoare ni le împărtăşeşte pe situl ei Internet, ne-o spun, pe acelaşi sit, confidenţele celor care au avut onoarea să o cunoască îndeaproape. Iată, spicuite din aceste secrete şi confidenţe, câteva mărturii care conturează portretul unei personalităţi surprinzătoare:
Am avut mulţi pretendenţi, dar nu mă gândeam la căsătorie - îşi deschide sufletul Evora. Aşa sunt eu, când eram cu cineva, eram deja cu ochii pe altul. Nu prea cred în bărbaţi. Mă amuză, atâta tot.
Pentru Cesaria, ca probabil pentru toţi aceia cărora le-au rămas întipărite în gene urmele existenţei de sclavi a strămoşilor lor, libertatea este lucrul cel mai de preţ. Cesaria a dorit întotdeauna să fie liberă şi celibatară, nu a suportat ideea să fie legată nici de un stăpân, nici de un bărbat. Mamă a trei copii din taţi diferiţi, nu a fost, însă, niciodată scutită de comentarii. Că bei, sau că divorţezi, critici vor exista întotdeauna - mărturiseşte ea. Dar nu le acord nici o importanţă. Când beam un whisky într-un bar şi auzeam bârfele, mai serveam un pahar, măcar să aibă despre ce să vorbească lumea.
Cesaria bea mult şi frecventa locuri rău famate - îşi aminteşte violonistul Malaquias din perioada de tinereţe a cântăreţei. Era normal să se îmbolnăvească, să decadă. Dacă uneori oamenii au judecat-o, a fost pentru că îşi da prea mult drumul la gură după ce bea câteva pahare.
Cesaria adora să cânte pentru prieteni, să stea la un pahar de vorbă cu ei - ne povesteşte Manuel de Novas, cel care i-a compus o mare parte din cântece. Dar cei care ar fi putut mai târziu să o ajute, atunci când nimic nu-i mai rămăsese, n-au făcut-o, i-au întors spatele.
Mama cântăreţei, Dona Joana, spunea aproape acelaşi lucru: Prietenii care sunt astăzi alături de ea şi pe care ea îi sprijină, o vor abandona mâine, dacă nu va mai avea nimic să le ofere. Cesaria dă totul, exceptând propria ei inimă. Inima nu poate să şi-o dea, pentru că nu are decât una singură.
Inima, o ştim atât de bine, Cesaria şi-a dăruit-o pentru totdeauna cântecului.
P.S: Invităm pe toţi cei care iubesc muzica Cesariei Evora şi care doresc să povestească despre experienţa lor personală cu Cesaria să scrie la [email protected]. Cele mai bune articole vor apărea pe situl LiterNet.
*****
Notă : Pe situl oficial al Cesariei Evoria pot fi văzute clipuri audio şi video din toate albumele cântăreţei.