Adevărata muzică latino - Cesaria Evora

Concertul Cesariei Evora din 15 mai 2003 de la Bucureşti a demonstrat că Sala Palatului se poate umple firesc cu "plătitori" de bilete de 500.000 sau 700.000 de lei chiar în anul 2003, dacă se găseşte un organizator de spectacole (în cazul nostru Fundaţia "Aurel Mitran") care să poată intui corect ce îşi doreşte acest public potenţial.

Cei peste 4000 de spectatori ai serii au creat o atmosferă extraordinară care a fost simţită, sunt convinsă şi de Cesaria Evora şi de muzicienii din al ei septeto de acompaniament, instrumentişti care şi-au însoţit solista în cea mai simplă manieră, corect stilistic, fără nici un fel intenţii de a se pune pe ei în valoare. Paradoxal, aproape două ore de muzică sentimentală prin excelenţă au fost prezentate într-o manieră profesionistă, aproape cool, de un grup de acompaniament extrem de rodat şi de unitar şi de o solistă pe figura căreia cu greu se putea citi cât de impresionată este (sau nu) de entuziasmul publicului. Sonorizarea a fost ideală (de mult n-am mai scris aceste cuvinte), instrumentele fiind perfect decupate, iar ambianţa de ansamblu omogenă.

Muzica ei are o pulsaţie naturală, ca pulsaţia mării. Cesaria Evora cântă morna, iar "morna se aseamănă blues-ului pentru că este o formă de a exprima suferinţa prin muzică", spunea cântăreaţa. Cariera Cesariei Evora nu a urmat nici o clipă o succesiune logică obişnuită. Cântăreaţă de bar, personificare a muzicii afro-creole din arhipelagul Capul Verde (ţinut ce şi-a cîştigat independenţa de sub imperiul colonial portughez în 1975), Cesaria Evora a cunoscut primele succese la o vârstă foarte fragedă. Această femeie născută în portul Mindelo este personificarea antivedetei. Cu toate acestea, puţin cîte puţin, ea a reuşit să cucerească Europa, mai întîi Franţa, apoi chiar Brazilia şi Statele Unite, cântând superbele mornas, cîntece nostalgice şi triste precum fado-ul, dar împrospătate şi ritmate de sonorităţile de fox-trot sau de mambo importate în aceste insule africane de marinarii englezi, antilezi sau brazilieni. Ea a ţinut întotdeauna să facă o sinteză între tradiţia ţării sale şi propria creaţie. "Pentru mine, declara ea, problema nu se pune decât din punct de vedere muzical. Când cânt la pian, partea mîinii stângi este sută la sută din Capul Verde, în timp ce mâinii drepte îi permit să facă lucruri mult mai personale". Cîntăreaţa "cu picioarele goale" a apărut în 2003 şi la Bucureşti, precedată fiind de discurile sale.

Senzaţia a fost de o unitate extremă, deşi, cu o minimă cultură în domeniul muzicii latino, diversitatea devenea evidentă. Zbaterea constantă a vocii Cesariei Evora, acea intensitate constantă a trăirii, a emoţiei, ne-au făcut să asistăm la unul din rarele concerte în care puritatea stilului şi intensitatea mesajului s-au împletit spre încântarea publicului. Prea puţini sunt însă cei care şi-au dat seama de un fapt. Acesta este adevăratul stil latino şi acesta este unul dintre motivele pentru care ne place Cesaria Evora, cu atât mai mult cu cât în privinţa acestei muzici trăim într-un spaţiu al surogatelor şi al imitaţiilor de proastă calitate.

PS: Un articol despre Cesaria de Cristina Bazavan