Muzicianul francez de origine italiană Richard Galliano este deopotrivă interpret, compozitor, orchestrator şi profesor, cariera sa fiind marcată de întâlnirea cu Astor Piazzolla în anul 1983. A realizat numeroase transcripţii şi lucrări originale pentru acordeon, iar înregistrările sale s-au bucurat de un succes imens, discul New York Tango primind numeroase premii.
Gabriel Bebeşelea este, la doar 27 de ani, dirijor principal la Opera din Iaşi. Talentul i-a fost remarcat la ediţia din 2010 a Concursului "Jeunesses Musicales", unde a câştigat premiul I, iar în 2011 a fost titularul unei burse de asistenţă la Royal Concertgebouw Amsterdam.
Programul concertului din 18 iunie 2914 a reprezentat o provocare: Anotimpurile de Vivaldi versus Anotimpurile de Piazzolla. Dacă cele din urmă sunt scrise pentru bandoneon, versiunea realizată de Galliano după cele patru concerte pentru vioară şi orchestră de Vivaldi ne-a făcut pe toţi curioşi. Acordeonul este vocea tango-ului, însă cum poţi face un acordeon să sune baroc? Ei bine, Richard Galliano reuşeşte din plin acest lucru. Instrumentul său se transformă în muzica lui Vivaldi într-o orgă portativă cu posibilităţi tehnice şi expresive extinse. Fără a face nici un compromis stilistic, muzicianul s-a adaptat perfect scriiturii, iar pasajele de virtuozitate au fost cântate într-un tempo ce îţi tăia răsuflarea, cu o acurateţe mecanică. Galliano a mărturisit că agilităţile sunt mult mai incomode decât pe vioară, însă acordeonul poate să transmită mai multă nostalgie. Prin aceste transcripţii, muzica lui Vivaldi a câştigat o versiune plină de culoare şi emoţie. În acelaşi timp, sonoritatea acordeonului a fost perfect încadrată de cele două viori care au avut intervenţii solistice (Anne Marie Ene şi Bogdan Vuluţă)
Concertele instrumentale au fost urmate în partea a doua a serii de cele patru tangouri Estaciones Porteñas (Anotimpurile din Buenos Aires). Piese independente scrise iniţial pentru bandoneon şi cvintet de coarde şi reunite sub acest nume, Anotimpurile lui Piazzolla dau o dimensiune implicată, pasionată faţă de cea contemplativă a lui Vivaldi. Anotimpurile, la fiecare dintre cei doi compozitori, semnifică lucruri diferite, potrivit esteticii şi preocupărilor timpului la care au fost scrise. În cazul lui Vivaldi sunt descriptive, înfăţişând timpul ciclic, transformarea naturii privită de mintea umană. Piazzolla exprimă trecerea prin dans. Un dans în care timpul este măsurat, ticăie, creează evenimente şi lasă urme. Spiritul care în muzica barocă este echilibrat, etern, meditativ este aici captiv în iţele jocului cotidian, trăind şi murind cu fiecare întâmplare. Galliano desfăşoară prin tonurile acordeonului un întreg set de afecte: tristeţe, resemnare, pasiune, durere, aşteptare. Cu aceeaşi pasiune au însoţit tiradele acordeonului pasajele solistice ale violonistei Anne Marie Ene şi ale violistei Eugenia Boboescu.
Şi dansul inimilor a trebuit la un moment dat să ia sfârşit. Publicul, care a ocupat şi o parte din scenă, nu a lăsat să se termine întâlnirea cu Galliano decât după trei bisuri. După finalul de stagiune din această neobişnuit de rece seară de iunie, vom aştepta cu nerăbdare următoarele concerte ale Orchestrei de Cameră Radio, care cu siguranţă ne vor fermeca prin distincţie şi culoare.