Persecutoare sau nu, perioada Cortinei de fier a lăsat urme adânci în mintea şi în conştiinţa unora. Şi este de înţeles atâta timp cât orice iniţiativă de a înainta (intelectual) putea fi citită drept iniţiativă împotriva sistemului şi atrăgea după sine diferite sancţiuni. Ideea centrală a filmului - fiecare pentru el - e construită pe povestea (dramatică a) lui Sorin Pârvu, asistent la catedra de matematică a Universităţii din Bucureşti, care în anul 1984 izbuteşte să publice un articol ştiinţific într-o revistă de specialitate din SUA (fără ştirea şi acordul Partidului Comunist Român). Acest gest transgresiv al său atrage o serie de evenimente neplăcute - atât pentru el cât şi pentru cea mai bună prietenă a lui, Elena Buciuman (Ofelia Popii).
Considerat un pericol pentru sistemul, ideologia şi credinţa de stat, Sorin Pârvu este luat în vizor de către Securitate. Percheziţionarea casei acestuia, alături de punerea sub urmărire a telefonului din casă, constituie un preludiu pentru ceea ce va însemna pe parcursul întregii pelicule urmărirea lui Sorin. Următorul pas e reprezentat de investigarea cercului de prieteni ai acestuia, în vederea culegerii de înformaţii compromiţătoare. Responsabil cu acest lung şir de evenimente panoptice de dizolvare şi de manipulare a conştiinţei umane este ofiţerul de Securitate Alexandru Voican (Florin Piersic Jr.). Paralel cu ancheta care îl are în centrul atenţiei pe Sorin, e derulat[ o investigaţie care îi implică pe prietenii acestuia, unii dintre ei plecaţi în străinătate şi consideraţi responsabili pentru publicarea în State a articolului scris de Sorin.
Întregul sistem panoptic care se derulează în limitele picăturii chinezeşti este menit să testeze limitele umane în cadrul unui proces de dezumanizare şi de manipulare pe care filmul îl dezvăluie în secvenţele în care personajele sunt supravegheate cu stricteţe. Fiecare mişcare a lui Sorin şi a Elenei este atent monitorizată şi dirijată din umbră de către Securitate, printr-un joc psihologic al cărui rezultat este dizolvarea conştiinţei umane prin şantaj emoţional şi corupţie (mită, avantaje profesionale pe care le aduce colaborarea). Încordarea pe care filmul o declanşează în secvenţele acestei implozii a valorilor umane naşte o serie de judecăţi de valoare cu privire la simulacrul relaţiilor şi prieteniilor pe care perioada în cauză a generat-o.
Filmul lui Andrei Gruzsniczki îndeamnă spectatorul la o reevaluare a paradigmelor epocii comuniste, cu un sentiment de înţelegere a celor petrecute atunci. Povestea personajelor din film (intelectuali), evocă o realitate generală a acelor vremuri. Restricţiile în domeniul cercetării şi ale culturii sînt o pată neagră a epocii, vizibilă în modul cel mai simplu prin ceea ce a înseamnat îngrădirea libertăţii cuvântului. Cu toate acestea, dincolo de aspectul politic al filmului, scenariul evocă şi drama sentimentală a celor doi, Sorin şi Elena, care, din cauza conjuncturilor - prietenie, familie, carieră - rămân captivi într-un crepuscul traumatizant al istoriei.