Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Q.E.D.

Sacrificii, valori - Q.E.D.


FilmSense, septembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cu toate că l-am văzut încă de la TIFF 2014, nu am ţinut neapărat să-i scriu cronica. Quod erat demonstrandum (redenumit ulterior Q.E.D.) mi se păruse tipul de film corect, curat, (mult) peste medie, dar rece ca un sloi de gheaţă. La a doua vizionare, cred că i-am descoperit sufletul şi apoi i l-am înţeles mult mai bine.

Regizorul Andrei Gruzsniczki reuşeşte ce-şi propune şi dovedeşte un salt calitativ excepţional. De la Cealaltă Irina (primul său lungmetraj) ajunge la acest plin de substrat Q.E.D.; care poate că vine puţin prea târziu în angrenajul Noului Cinema Românesc - pentru că vedem deja un curent post-curent, în care Puiu, Mungiu sau Porumboiu vorbesc, mai ocolit sau foarte direct, despre cum se face un film. Trec de la stadiul de cineaşti în proces de învăţare la cineaşti capabili să predea câte o lecţie cinematografică. Totuşi, Q.E.D. este actual şi pare să nu aibă vârstă. Nu se vrea neapărat parte a vreunei mişcări naţionale, ci e de sine stătător.

Domnul Gruzsniczki vine puţin mai târziu, e cumva în urma curentului, dar izbuteşte o realizare impecabilă, atât estetic, cât şi narativ (respectă paşii unei poveşti clasice, cu o expoziţiune în care introduce atent personajele, apoi le pune în relaţie, ca pentru final să gândească un conflict şi soluţionarea acestuia). Are ajutorul unor actori de forţă şi foarte diferiţi (ca interpretare), a unui Vivi Drăgan Vasile drept director de imagine (care a mai lucrat în alb-negru la Moromeţii), a unui scenariu propriu fără fisuri, în orice caz (pentru că avem trimiteri mici, dar semnificative, la nivel de dialog, precum discuţia despre parizer şi banane, şi la nivel de întâmplare, precum împinsul maşinii la coadă la PECO, pentru a economisi benzina; sau (re)dezvăluirea funcţionării pe sistem pile şi relaţii, care încă mai bântuie societatea autohtonă) şi a unui Cristian Niculescu, scenograf, care izbuteşte să recreeze în detaliu o epocă nu foarte îndepărtată temporal, dar parcă tot mai greu găsibilă ca aspect vizual (vorbim de interioare, vestimentaţie, străzi, maşini, atmosferă etc.); situaţia nu a dispărut neapărat şi ca aspect conceptual-ideologic, dacă e să ne bazăm pe senzaţia că suntem conduşi de un soi de neo-comunişti care au adoptat şi adaptat capitalismul după criterii personale.

Totul se coagulează într-un film despre socialismul românesc tâziu; când Sorin Pârvu (Sorin Leoveanu), un matematician în vârstă de 35 de ani, excepţional profesional, dar îngrădit de sistem, se vede pus în faţa unei situaţii pe atunci la ordinea zilei. Îi e refuzată publicarea tezei de doctorat (care e revoluţionară şi valoroasă până în punctul în care ar fi preluată cu entuziasm de occidentali) pentru că nu e de acord cu valorile Partidului; deci, nu poate avansa, cu toate că e un matematician ilustru; motiv pentru care concepe un întreg plan de a-şi scoate cartea din ţară. Aici, povestea e luată oarecum din spate, chiar dacă doar la nivel de sugestie, pentru că nu avem flashbackuri sau mari rememorări; Elena Buciuman (Ofelia Popii) e amica lui din copilărie (soţul i-a fugit afară) şi devine o posibilă cheie a "succesului" acestuia, prin faptul că îşi aşteaptă actele, să plece cu fiul ei în Vest şi să-şi reîntregească familia. Dar situaţia e mai complexă, la nivel relaţional, între Elena şi Sorin.

De cealaltă parte, stă Alecu Voican (interpretat de Florin Piersic Jr.), un securist cumva atipic. Îşi respectă munca, dar nu vrea cu orice preţ să-şi pedepsească subiecţii, cu toate că e frustrat de nepromovarea în grad, treabă care s-ar schimba dacă ar soluţiona cazul Leoveanu-Buciuman. Totuşi, ar ajuta-o pe Elena, dacă ar putea (sigur, nu în mod gratuit), pentru că, înainte de toate, posedă germenii unui tip principial. Cu acest personaj, Q.E.D. contabilizează un câştig. Se desprinde de zona clişeului absolut; nu e o brută torţionară, ci o persoană care gândeşte pentru sine şi pentru care a avea mustrări de conştiinţă e un aspect posibil.

Până la urmă, fiecare protagonist îşi aşteaptă exasperat trecerea la următorul nivel (care întârzie să apară) şi, în timp ce-o face, nu pare să îmbrăţişeze calea tiparului caractereologic. Sigur, cei trei aparţin lumii din care ne aşteptăm să facă parte, dar Sorin nu e neapărat şi doar (!) tocilarul credul şi autist, aşa cum nici Elena nu este intelectuala care nu şi-ar călca niciodată principiile. Au atât slăbiciuni cât şi virtuţi neobişnuite pentru ce sunt ei, pe care le folosesc să-şi desăvârşească scopul. Niciunul nu are calitatea de-a fi un exemplu, ci mai degrabă se luptă cu proprii demoni în tentativa de a ieşi bine dintr-o afacere care îi leagă întâmplător şi care începe să-i depăşească.




 Toate articolele despre Q.E.D.


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ion Indolean


Alte articole

 Q.E.D. - proiecţie şi dezbatere în cadrul proiectului Film Menu - Să Film!, episodul 26, Comunicat de presă
 Demonstraţia că filmul românesc încă mai poate - Q.E.D., Andra Nicula
 Un bun film de spionaj românesc - Q.E.D., Andrei Gorzo
 Q.E.D., prima producţie filmată în alb-negru de la Moromeţii încoace, Comunicat de presă
 Q.E.D., selecţionat la Festivalul de la Salonic, 2014, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Q.E.D.


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer