În deschiderea Festivalului, regizorul rus Lev Dodin a revenit la Sibiu cu un nou spectacol, Intrigă şi iubire de Friedrich Schiller, spectacol recent, montat în 2012 la teatrul pe care îl conduce din 1983, Maly Drama din Sankt Petersburg. Tragedia iubirii imposibile, zădărnicite de intrigi, şantaj şi minciună, se joacă într-un spaţiu unic, transformat prin înmulţirea aceloraşi elemente de recuzită. Mese şi scaune ne poartă din casa burgheză a Luisei Miller în reşedinţa princiară a lui Ferdinand de Walter. Mese-pat în scenele de iubire; mese-podium de dans în scenele curtezanei Lady Milford; mesele ospăţului de nuntă princiară devin altarul sacrificiului şi închid cercul destinului, însemnat de moarte, al cuplului Luisa-Ferdinand. Toate scenele se joacă în prezenţa unui martor inactiv, care devine destinatarul dialogului din scena următoare. Simpla schimbare de direcţie a privirii spre următorul partener şi retragerea în postura de martor a personajului ce iese din scenă schimbă spaţiul de joc. Acest mecanism eficient, licenţă regizorală perfectă în simplitate, pune accentul pe actori şi degajează sensul textului. Arhitectura clasică a spectacolului, susţinută de interpretarea actoricească fără cusur, e punctată de cîteva imagini puternice cu rol concluziv: fundalul scenei, acelaşi pe tot parcursul spectacolului, expune bîrnele caselor tipic germane ce conţin crucea creştină cu verticala înclinată / căzută.
Seuls / Singuri, creaţia dramaturgului, scriitorului, actorului şi regizorului libanezo-canadian Wajdi Mouawad, aşteptat încă de acum trei ani la Sibiu, începe ca un spectacol de text pentru a ajunge la un performance vizual ce opune două culturi: cea arabă, a originilor sale etnice, şi cea occidentală, a educaţiei sale. Această tensiune culturală ireconciliabilă e sugerată în prima parte (preponderent de text) de dedublarea personajului prin proiecţia imaginii sale peste cea reală, dar care acţionează în mod diferit în aceeaşi situaţie. Conflictul e declanşat de contradicţia dintre valorile vieţii de familie şi nevoile culturale ale personajului, tratat ca alter-ego al artistului (finalizarea tezei de doctorat despre Robert Lepage). Tensiunea dublei identităţi culturale explodează, la propriu, odată cu actul terorist din cabina de fotografii la minut, căruia îi cade victimă personajul principal. Sondarea realităţii din mintea victimei declanşează performance-ul, un carnagiu automutilant produs cu vopsea colorată, ce face trimite la gestualismul lui Pollok din pictură şi la Teatrul orgiei şi misterelor / Orgien Mysterien Theater al lui Hermann Nitsch, citat cu mjloace scenice (imersia corpului actorului în vopsea roşie, scoaterea ochilor, jupuirea pielii de pe corp). La final, distrugerea tezei, lipite filă de filă de corpul artistului, se conjugă cu călcarea tabuului copilăriei: să nu numeri stelele arătîndu-le cu degetul. Acest gest simbolic împlinit îl reconciliază cu identitatea sa metisă, tranşează conflictul cultural, afirmă valorile imigrantului ca nou cetăţean al lumii globalizate, cu drept la valori personale public afirmate. De alfel, tema conflictului cultural şi a demonizării străinului se regăseşte şi în piesa Ceruri / Ciels, comentată de Wajdi Mouawd la finalul spectacolului-lectură, şi constituie o temă generică pentru noul cetăţean al prezentului migraţiilor economice.
Pippo Delbono revine la Sibiu cu ultima sa producţie, Orhidee, un spectacol omagiu adus mamei sale. Recunoaştem şi aici caracteristicile stilului care l-a consacrat: actorul plasat în public vorbeşte la microfon din fundul sălii, emite un flux verbal nondramatic, denunţă convenţia teatrală şi minciuna manipulării sociale, politice. Actorii săi sînt iconuri ale unor personaje generice, uneori ilustraţii la comentariile critice rostite la microfon, alteori complementare acestora, întotdeauna purtătorii limbajului corpului uman capabil să redea esenţele prin simpla sa prezenţă. În spectacol, Pippo Delbobo foloseşte pentru prima dată citate din Shakespeare, Marat-Sade sau Cehov, pe care rostirea sa le încarcă cu o tensiune dublată de imaginile sau filmările proiectate în fundal. "A fi sau a nu fi", monologul hamletian, alternează în imagini chipurile căzute în somn cu scheletele şi craniile mumificate din catacombe. Scena agoniei mamei sale, filmată cu telefonul mobil, e introdusă de secvenţa de text din Livada de vişini despre vînzarea proprietăţii, ilustrată cu imagini ale casei părinteşti nelocuite. Scena poate fi acuzată de patetism, dar suprapunerea imaginii corpului muribund peste cîntecul Ofeliei, şoptit la microfon, ne îndrumă discret spre compasiuniea pură, spre sentimentul fragilităţii vieţii resimţite visceral. Pentru Pippo Delbonoo scena e locul unde ne reconciliem cu natura violentă a vieţii, regăsim frumuseţea şi trăirile autentice, netrucate de falsificarea realului. Orhideea e planta la care nu putem distinge floarea falsă de cea reală, un simbol al lumii de azi, în care diferenţiem tot mai greu realul de virtual, autenticul de manipulare. Teatrul lui Pippo Delbobo ne oferă acel moment de răgaz şi contemplare în care să ne regăsim pe noi înşine în trăirile profund umane: iubirea, suferinţa, compasiunea, acceptarea naturii trecătoare a vieţii.
Vedetă a teatrului polonez, Jan Klata a revine la Sibiu cu un spectacol de text, mai degrabă clasic, într-o interpretare actualizată. Spre Damasc după August Strindberg e spectacolul cu care regizorul polonez, acum în calitate de director al Stary Teatr din Cracovia, pune în discuţie idealurile tinereţii din perspectiva crizei vîrstei de mijloc. Personajul Necunoscutului e revoltatul perpetuu, ce devine în spectacol vedeta rock, starul şi modelul dezirabil al tinerilor de azi. În scenă, cuştile metalice umplute cu cranii umane formează zidurile Oraşului; a oricărui loc în care istoria se scrie întotdeauna cu preţul libertăţii interioare sacrificate. Muzica e liantul scenelor în spectacolele lui Klata, iar interludiile muzicale povoacă apariţia unor personaje ireale, mesageri ai lumii morţilor, dar a morţilor vii, a celor ce, pierzîndu-şi libertatea, pierd şi sensul existenţei. Spectacolul a provocat reacţii vehemente, refuz şi acuze de obscenitate şi blasfemie în Polonia. Forţa spectacolelor lui Jan Klata vine însă tocmai lipsa menajamentelor cu care discută istoria recentă (Piesă pentru mamă şi patrie, prezentată în 2013 la FITS), tabuurile sociale precum religia sau dreptul la revoltă al individului (Spre Damasc).
O prezenţă în premieră la festival, performance-ul cehilor de la Handa Gote Research & Development intitulat Nori / Mraky parcurge istoria a trei generaţii desfăşurate în trei epoci din istoria Estului, povestite prin întîmplări cotidiene extrase din arhiva familiei. Vocea la microfon a actriţei Veronika Švábová relatează neutru adevăruri ocultate, fapte reale ale ascendenţilor ei, legate de istoria mare: casa familiei scăpate de la naţionalizatre, fratele bunicului comunist, executat în anii '50 pentru trădare de ţară, anii de puşcărie ai bunicilor. Fotograme captate live ale unei coregafii minimaliste lasă amprenta prezentului peste documentele proiectate în fundal. Fotografiile sfîrşesc acoperite de amprenta corpului actriţei în mişcare, la fel cum memoria se opacizează în timp. La final, toată lumea e servită cu Nori, prăjitura bunicii, urma palpabilă a adevărului celor trăite / povestite.
Cabaretul cuvintelor de Matei Vişniec, spectacolul companiei franceze Umbral, găseşte pentru textul poetico-abstract o soluţie scenică funcţională: cuvintele sînt clovni, plasaţi în rame de unde descind pentru a-şi spune povestea. Născut din dragostea pentru cuvînt, textul lui Matei Vişniec jonglează cu bogăţia sesurilor cuvintelor, le dezvăluie egale şi fragile în republica cuvintelor, confruntate cu realitatea pe care o desemnează. Un sat în furtună, locuit de cuvinte, puse pe petrecere şi glumă, e locul de unde vin clovnii-cuvinte, pentru "a-şi face de cap într-un poem" scenic, rostit cu tandreţe şi bucurie în acest delicat spectacol poem.
La final, ne întoarcem la Zidul vertical la desenul lui Dan Perjovschi. Din cuvîntul EXIST e tăiată litera S. Rămîne EXIT. E cea mai potrivită încheiere pentru această ediţie a Festivalului, în urma căreia au apărut şapte noi stele pe Aleea Celebrităţilor din Parcul Cetăţii: Martin Hochmeister şi Radu Stanca (post mortem), Peter Brook, Lev Dodin, Peter Stein, Krystian Lupa şi Gigi Căciuleanu. Am scris aici doar despre o parte dintre stelele internaţioanle întîlnite anul acesta la Festival (creatorii şi spectacolele româneşti merită şi ele un comentariu ulterior). Sînt dovada palpabilă a majusculelor cu care se scrie, an de an, istoria Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Descarcă programul FITS, 2014 aici..