Cel mai controversat regizor din fosta Iugoslavie - Urăsc adevărul, Blestemat să fie trădătorul de patrie

Primul spectacol al lui Oliver Frljic pe care l-am văzut a fost Urăsc adevărul, iar ceea ce m-a marcat și m-a urmărit multă vreme după a fost energia extraordinară pe care mi-a transferat-o ca spectator. A fost ca un pumn virtual în vintre pe care l-am primit asistând la o poveste aparent de familie, pe care Frljic o spunea scenic cu un scop mult mai larg. Un scop artistic afirmat încă de la primele lui creații și transformat în credo: activism politic prin intermediul artei scenice. Croat cu origini bosniace, artistul a cunoscut pe propria biografie procesul îndelung, dureros, complicat, pentru străini de neînțeles, pentru cei implicați nici acum pe deplin elucidat al dezintegrării Iugoslaviei. "Zona mea de interes e deconstrucția violenței structurale care se manifestă sub forma etnocentrismului instituționalizat și a inegalității sociale", îi declara Suzanei Marjanic într-un interviu inserat în volumul Noi practici în artele spectacolului din Europa de Est editat sub îngrijirea Iuliei Popovici. Teatrul lui Frljic arde intens, transferă furia și pasionalitatea cu care artistul se raportează la istoria recentă. O istorie care i-a amprentat și lui și atâtor altora individualitatea și viața. Iar teatrul a devenit cea mai importantă modalitate, singura?, de a radiografia și înțelege un spațiu geografic, multinațional din Europa, frământat ca nici o altă zonă de extremisme ale căror victime devin categoriile cele mai fragilizate. Civism, artă emanată de realitățile sociale, artă implicată, militantism sunt valorile în care crede  artistul etichetat "cel mai controversat regizor din fosta Iugoslavie". Pentru că ceea ce autoritățile au decis că e mai bine să fie așezat sub preș ori ascuns în dulap, Frljic aduce în văzul public.

Urăsc adevărul l-am văzut la Eurothalia 2013 la Teatrul German de Stat Timișoara, iar impactul pe care l-a avut asupră-mi a fost foarte puternic. Totul se juca aproape de public, de fapt, printre spectatori, unde, prin câteva elemente foarte simple de mobilier - masa unei bucătării, un pat -, e sugerată atmosfera casei părintești. În distribuție, sunt patru actori, intenționat nepotriviți și ca vârstă, și ca fizionomie cu personajele jucate - mama, tatăl, Frljic și sora lui -, dar foarte talentați și implicați în stilistica de teatru documentar uzitată de regizor. Nu există un text fix, doar un draft pe baza căruia în fiecare seară interpreții croșetează interpretativ. Și scenariul acesta s-a născut tot din improvizațiile din timpul pregătirii spectacolului. Intenționat nu am folosit cuvântul repetiții, pentru că maniera croatului de a înțelege și practica teatrul e predispusă mai degrabă la o pregătire a cadrelor generale ale reprezentației, lăsând foarte mult spațiu creativ actorilor. Schema textuală e inspirată din viața lui Frljic și a "patriilor" sale, a căror istorie recentă turbionată de războaie, masacre etnice și religioase, uri mocnite sau alimentate artificial au traumatizat familii și popoare. Care o mai fi adevărul în această țesătură de păianjen înșelătoare care te prinde și nu te mai lasă să te dumirești? De aceea, Frljic strigă în titlu Urăsc adevărul, pentru că nu-l poate afla niciodată. Și familia mică, ai lui, și familia mare, țara, i-au înșelat așteptările și speranțele. Relativizarea vertebrează spectacolul, punând în discuție raportul atât de fragil dintre real și ficțional, dinamitând adevărul estetic de tip clasic, canonizat, arătând că există întotdeauna o mulțime de variante și de perspective. Personajele sunt părăsite din când în când de interpreți, actorii ieșind din roluri și punând sub semnul îndoielii, al întrebării atât faptele autobiografice, cât și capacitățile interpretative. E teatru în teatru, teatru destructurat, repetitiv, pentru că anumite scene sunt reluate și jucate într-o cu totul altă cheie și direcție. Iluzia teatrală, convenționalitatea scenică e demascată, după cum demascată e și iluzia siguranței și a dragostei familiale și comunitare. Aparent, Frljic și-a documentat copilăria și tinerețea, în cel mai pur autobiografism. Dar a adăugat și elemente din viețile reale ale interpreților pe care îi coordonează la vedere, ca regizor, chiar în timpul reprezentației. În plan secundar, raportul de putere dintre regizor și echipa lui e adus și el în atenție. Se joacă dinamic, violent, iar publicul nu e numai asistent, ci și participant, preluând emoțional extraordinara încărcătură energetică a celor la care privește de la mai puțin de 5-6 cm.

"Creația mea teatrală are în vedere eliberarea actorilor de sub acele structuri, ierarhii și moduri de gândire care devin, în general, standarde de lucru în acest mediu. Sunt interesat de metodele prin care un actor poate deveni o temă politică pe scenă și de modalitatea prin care ajunge la o reprezentare autentică, în loc să rămână un instrument", zice Frljic în aceeași sursă citată. Și tot despre actor, cel din trupa stabilă și teatrul instituționalizat, de stat, vorbește și într-un alt spectacol al lui: Blestemat să fie trădătorul de patrie, invitat la FITS 2014. E un spectacol de autor, pentru care a imaginat regia, scenografia și muzica, intitulat după un vers din imnul fostei Iugoslavii. Aici povestea e focalizată asupra trupei de teatru, a celei stabile, "până la pensie", din teatrele de stat. Trupa e văzută de Frljic ca o micro-comunitate virusată și ea de bolile mediului public în care există: lașitate, conformism, lipsă de solidaritate. Formatul e de teatru în teatru, în prim-plan e o artistă care se răzvrătește contra regizorului când i se impune să cânte o melodie de turbo folk, un echivalent croat al manelelor. În timp ce colegii săi se eschivează, nu iau atitudine.  

Pare că natura conflictuală a lui Frljic provoacă turbulențe pe oriunde trece. A lucrat cam peste tot în țările rupte din Iugoslavia, dar și în Slovenia (Blestemat să fie trădătorul de patrie) și în Polonia, unde la Teatr Stary din Cracovia, unde lucrează celebrul Krystian Lupa, directorul actual Jan Klata i-a cenzurat Comedia ne-divină, interzicându-l înainte de premieră. Temele puse în discuție teatrală erau antisemitimsul din vremnea celui de-al doilea război mondial și fundamentalismul bisericii catolice. Subiecte mult prea sensibile la momentul actual pentru a fi abordate teatral. Ca atâtea altele! Nu cred ca Oliver Frljic va renunța la ele.