Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  În trafic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Crizele declanşate În trafic


iulie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
 
Text şi context. Din capul locului trebuie spus că este pentru a doua oară când autorul dramatic Alina Nelega primeşte premiul UNITER pentru cel mai bun text de teatru al anului. Prima dată a fost în 2001, când textul premiat a fost www.nonstop.ro, pe care autoarea l-a şi pus în scenă, în cadrul programului Underground al Teatrului Ariel. În prezent, tot ea este cea care, la o lună şi jumătate de la acceptarea premiului, îl montează şi pe acesta, la Sala Mică a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, de această dată ca parte a programului de dramaturgie contemporană. Trebuie, de asemenea, reţinut că în timpul discursului de acceptare, Alina Nelega a accentuat necesitatea luării în considerare, ca o categorie distinctă, a textului în spectacol, dată fiind importanţa scrisului pentru scenă şi a capacităţii celui care montează un text de a-l citi, drumul nefiind uşor de parcurs şi necesitând ştiinţa lecturii specifice.
 

 
Spaţiul şi utilizarea lui. Cadrul scenografic imaginat de către Oana Micu şi Tiberiu Toitan, este generos, extins şi în public, alcătuind din bucăţi care marchează teritorii distincte, matca fiecărui personaj feminin în parte. Întregul spaţiul e dominat de un semafor care, aşa înalt (şi nu în ultimul rând falic) este axul în jurul căruia pivotează mai multe destine. Aflat în plan îndepărtat, el stăpâneşte din umbră perimetrul de joc, fiind o prezenţă care se face simţită atunci când luminile i se aprind şi funcţionează, din această cauză, aproape ca un personaj distinct. Dispunerea în spaţiu porneşte de la ideea sensului giratoriu menţionat chiar în text (un loc, aşadar, în care intri, stai foarte puţin şi apoi îţi cauţi repede ieşirea), pentru ca apoi să se extindă radial până la ultimul rând de scaune pentru spectatori - pe sub şi printre care sunt semne de circulaţie, restricţii de viteză şi căi de acces pentru personaje. Practic întreaga sală mică a teatrului este în mod inteligent reconfigurată pentru a se preta ideii generale de trafic / intersecţie, cu o geometrie exactă, în cadrul căreia fiecare personaj are traiectoria sa bine stabilită (atât ca evoluţie, cât şi ca traversare efectivă a spaţiului de joc). În puncte diferite sunt răspândite obiecte definitorii sau bucăţi / rămăşiţe din fiecare femeie care lasă după ea urma prezenţei sale printr-un loc de trecere prin excelenţă (intersecţia, sensul giratoriu - unde fiecare trebuie să îşi aştepte rândul şi unde ordinea trebuie neapărat respectată, pentru că altfel, cea mai mică abatere poate provoca dezastre).

Reconfigurarea pomenită mai sus este completată şi de ambientul sonor, alcătuit din ritmuri diverse, de la trip-hop la horă şi de acolo, în final, la chitară grea, marcând, ca punctul de la finalul unei propoziţii, intensitatea forţei care stă la baza fiecărui personaj feminin cu care s-a intersectat, la rândul său, asistenţa. Light design-ul discret, conceput pentru a da tonalitatea şi intensitatea necesară fiecărei scene în parte, are propria sa geometrie, adăugându-se luminilor amintitului semafor.


 
Distribuţia şi celelalte. Cele şapte personaje (şase femei şi o căţea) sunt preluate de către o singură actriţă care se transformă pe ea însăşi (inclusiv fizic, de la postură până la felurile diferite în care îi sclipesc ochii), la turaţie maximă şi cu ardere completă, însă atent dozată şi bine controlată. Elena Purea, căci despre ea este vorba, a avut dintotdeauna datele care o recomandau pentru un astfel de tur de forţă, ele fiind vizibile mai ales în spectacolele montate în trecut la Teatrul Ariel. În spectacolul de faţă ea şi-a concentrat toate energiile în aşa fel încât transformările - care se petrec extrem de rapid - sunt deopotrivă interioare şi exterioare. Dacă femeia abuzată fizic oscilează între ură şi bucuria scăpării de supliciu, purtându-şi corpul uşor chircit şi traversat de zvâcnituri, femeia şefă de protocol este dreaptă, bine înfiptă pe cele două picioare, transformându-şi vulnerabilitatea în atu. Dacă femeia distrusă şi profund marcată de spargerea ouălor din care urma să facă un tort pentru un parastas este copleşită de faptul că toată familia o exploatează (conştient sau nu) în mod constant, femeia medic oscilează între revoltă şi dezabuzare. Dacă femeia de afaceri se străduieşte să fie suficient de adunată şi stăpână pe sine pentru a rezolva nu doar problemele din firmă, ci şi acuta problemă a infidelităţii soţului cu secretara, femeia poliţist este depăşită de situaţie şi enervată la culme din cauza asta, mai ales pentru că se percepe pe sine ca fiind o simplă rezervă sau soluţie de back-up, atunci când nu e nimeni altceva disponibil.

Şi apoi, mai e căţeaua.
 

 
Dacă în cazul a şase din cele şapte monoloage spectatorul se simte oarecum în siguranţă, pentru că întrevede un tipar (fiecare personaj este o femeie care, într-un fel sau altul, este afectată de accidentul petrecut în sensul giratoriu), pe când să îşi confirme aşteptările, intervine ruptura bruscă: dintr-o dată nu mai avem de a face cu o fiinţă umană, ci cu o căţea, aflată şi ea în intersecţie şi încercând să treacă strada. Ruptura intervine şi la nivel de text, pentru că monologul căţelei este mult mai agresiv, ceea ce îl face să fie pe muchie de cuţit în ceea ce priveşte posibila sa abordare. Aici, însă, intră în joc luciditatea şi inteligenţa Alinei Nelega, care, fiind în faţa propriului text, îi găseşte o rezolvare scenică ce nu numai că îi dă măsura necesară, ci îl şi alătură (firesc, însă aproape subversiv) celorlalte monoloage / celorlalte femei. Căţeaua este însoţită de o haită de câini castraţi, care o urmează supuşi în patru labe, în vreme ce ea este mereu în picioare, dominându-i, dar emanând o animalitate care sperie (încă o dată, aici, impecabilă Elena Purea). Involuntar (sau nu, de unde, aşadar, subversivul) se face asocierea dintre femeie şi căţea - o asociere brutală, violentă, deloc corectă politic, cauzatoare de intens disconfort. Agresivitatea din text se transmite în agresivitatea cu care actriţa îl atacă şi îl susţine. Asta până când căţeii castraţi (bărbaţi emasculaţi) se transformă în lupi însetaţi de sânge şi încing în jurul ei o horă apăsată, cu lovituri de picior prin care modifică în câteva secunde raporturile de gen.


 
Ceea ce autorul dramatic face prin acest spectacol este să aducă în prim plan actorul pe post de creator, bazându-se foarte mult pe puterea cuvântului şi pe capacitatea sa de modelare de atitudini prin ceea ce el defineşte şi transmite, completând tabloul scenic cu dansatori care funcţionează ca liant şi, în acelaşi timp, comentatori, prin mişcare sau cuvânt, la rândul lor, ai acţiunii scenice. Sincronizându-se şi evoluând ca un corp comun, Andrei Chiran, Claudiu Banciu, Mihai Bloj şi Simon Kálmán Attila, coregrafiaţi de către Claudiu Ştian, au, în acelaşi timp, şi rolul de a regla tensiunea dramatică, de a susţine ritmul montării în perioadele de tranzit de la un monolog / personaj la altul, simţindu-se reciproc şi asumându-şi în comun statutul de partener în scenă al protagonistei.


 
Concluzie. Nu trebuie uitat semaforul. Şi nu trebuie uitate luminile lui. După ce toate au fost spuse, aproape că ai, ca spectator, impresia că ai asistat la un show de televiziune în care ţi-au fost manipulate emoţiile şi principiile, cu intermezzo-uri dansate, suficient de bine calculate ca timp şi prestaţie pentru a-ţi lăsa timp să te resetezi. Iar la final, acest semafor, rămas singur în scenă, devine o prezenţă pregnantă, după ce a vegheat din semiobscuritate. Perioada de criză s-a terminat, traficul a fost decongestionat, iar el, în buna tradiţie a manipulării maselor, dă verde la aplauze.

Teatrul Naţional Tîrgu Mureş, Compania Liviu Rebreanu
ÎN TRAFIC
Un spectacol de: Alina Nelega,
Cu: Elena Purea, Claudiu Banciu, Mihai Bloj, Andrei Chiran, Simon Kálmán Attila

Decor şi costume: Tiberiu Toitan şi Oana Micu // Coregrafia: Claudiu Ştian // Ambient sonor: Cătălin Roşaţă // Grafitti: Ilyés Hunor // Regizor tehnic: Stelian Chiţacu // Sufleur: Laura Moldovan
 
Premiera: 19 iunie 2014



 Toate articolele despre În trafic
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mircea Sorin Rusu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer