Guvernând cele două forţe umane - individuală şi colectivă, aproape două ore de muzică de cea mai bună calitate au convins spectatorii acestui eveniment cultural special că există mostre sonore din repertoriul universal care pot ridica sala în picioare, datorită valorii lor expresive. Supusă gesturilor ferme, de o rigurozitate atent controlată, ale maestrului Cristian Mandeal, Orchestra Română de Tineret a oferit publicului bucureştean în ultima decadă a lunii iunie 2014 o avanpremieră a apariţiei sale concertistice pe scena festivalului internaţional "Young Euro Classic", ce urma să aibă loc cu câteva zile mai târziu la Berlin. Şi nu mi se pare deloc lipsită de importanţă, în acest context, menţiunea că, la acelaşi festival, au mai fost invitate în 2014, alături de Orchestra de Tineret din România, formaţii similare de din SUA, China, Franţa, Germania şi Rusia!
Debutând cu imnul festivalului berlinez compus de Ivan Fischer (deja inclus în repertoriul fiecăreia din cele şase orchestre ce urmau să evolueze pe scenă), programul orchestrei conduse de Cristian Mandeal a cuprins o suită din cele mai sensibile şi totodată dificile pagini romantice şi moderne ale literaturii muzicale. Complex ca paletă coloristică şi dens ca arhitectură structurală, acest program necesita un efort susţinut şi constant de modelare a gestului interpretativ, căruia tinerii instrumentişti au trebuit să-i facă faţă, începând cu cele Trei dansuri româneşti ale lui Theodor Rogalski până la acordurile finale ale celei de-a şasea simfonii semnate de Ceaikovski, Patetica, parcursul interior fiind jalonat de încă două creaţii de referinţă ale secolului trecut: Rapsodia spaniolă de Maurice Ravel şi Dansul celor şapte voaluri din opera Salomé de Richard Strauss.
Dacă atât tablourile sonore ale lui Rogalski cât şi Dansul celor şapte voaluri ale Salomeei (R. Strauss) au avut senzualitate timbrală şi o concreteţe imagistică rafinat gradată până la insinuări subtile ale vizualului, Rapsodia spaniolă a lui Ravel s-a reconstruit pe sine dintr-un puzzle ritmico-intonaţional temperamental cu inflexiuni iberice; însă, dintre toate cele patru piese enumerate anterior, cea care s-a detaşat vizibil ca moment interpretativ de vârf al întregului traseu muzical a fost Patetica ceaikovskiană, oglindă semnificativă a temperamentului slav, atât de vulnerabil la nivelul metamorfozelor stării interioare, exploziv-implozive.
Sub formă de bis, Valsul din suita Masquerade de Aram Haciaturian şi Polka Tritsch Tratsch de Johann Strauss au constituit răspunsul elocvent al orchestrei la aplauzele repetate ale spectatorilor şi, totodată, o posibilă direcţionare către un final relaxant al întregii seri concertante înveşmântate în haina tinereţii.
După doar trei seri, la "Young Euro Classics", acelaşi ansamblu (afiliat, din 2014, Centrului Naţional de Artă "Tinerimea Română", sub conducerea maestrului Marin Cazacu) obţinea şi aprecierea publicului german, ca recompensă binemeritată pentru calitatea actului său interpretativ şi pentru dimensiunea empatică a comunicării artistice. Un motiv în plus de a elogia pleiada de muzicieni care aureolează şi astăzi România pe scenele lumii, prin talentul şi dăruirea lor!