Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2014

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mini-interviuri HOP, 2014 (XI)


, un interviu cu

august 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Flavia Giurgiu, 23 de ani
Studii: Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, secţia Actorie, Profesori: Ionuţ Caras, Mara Opriş
Participă la Gala HOP la proba individuală cu
Trei surori, după textul lui Anton Pavlovici Cehov - cu toate trei, iar la proba obligatorie - Giulietta Masina.


Oana Hodade: Ce ţi s-a întâmplat între HOP 2013 şi HOP 2014?
Flavia Giurgiu: Profesional... mă gândesc să răspund. Aşadar, după şi în timpul Galei Tânărului Actor 2013, unde am participat la secţiunea grup s-a născut ceea ce se ştie a fi Hai iu iu nu hi you you (şi nu Hai iu iu nu hey you you), un concert remix Maria Tănase în conceptul lui Radu Afrim şi ritmurile lui Vlaicu Golcea, sprijinit de UNITER. Proiectul ăsta s-a bucurat tot anul şi a trăit în concerte cam prin toate oraşele în care era de trăit şi trăieşte şi acum, asta pentru că: se poate. Am continuat să exist şi în alte proiecte pe care le aveam sau pe care nu le aveam dar le am, cum ar fi: Omul cu chitara şi Fun în regia lui Mihai Măniuţiu, Cum vă place în regia-coregrafia lui Peter Uray, Există oameni? - regia Tudor Lucanu, Cabaretul cuvintelor, regia Ştefan Iordănescu şi, desigur, şi în alte proiecte independente, reclame, scurtmetraje nedifuzate vreodată, apariţii, manifestări şi performanţe pe care nu doresc să le mai înşir, dar care există, cu siguranţă.

O.H.: Fiindcă despre prima amintire despre teatru ai vorbit în interviul din 2013, am să te întreb care e ultima amintire despre teatru?
F.G.: Ultima, nu e chiar ultima, că a mai fost şi experienţa cu preselecţia pentru HOP, unde m-am simţit atât de bine că nici nu îmi dau seama în calitate de ce m-am simţit mai bine: spectator sau participant. Ultima-ultima, înainte să iau vacanţa, a fost cu sânge şi tăiat de degete, într-o repetiţie cu public. Nu eu am păţit, ci o colegă foarte curajoasă care a dus a doua zi tot spectacolul da capo al fine, cu modificările de rigoare. Nu era de râs deloc, dar ea, pentru că e deşteaptă, a râs. Râsul e semn de inteligenţă şi ţine loc de multe care ar putea fi spuse dar nu sunt. Totul a fost bine în final.

O.H.: Ce te face curioasă?
F.G.: Parolele. Da, mă refer şi la cuvinte.

O.H.: Care e personajul tău special din copilărie?
F.G.: Mătuşa Doina. A murit de boala ceasului de mână. Toată copilăria, cât a trăit, mi-a făcut mâinile şi picioarele ceas, de sus până jos. Ceasul de mână se face cu toată deschizătura gurii şi cu dinţii înfipţi în piele. De drag.

O.H.: Ce te bucură?
F.G.: Mă bucură să văd oameni fericiţi. Unii au în ei un fel de bucurie de a trăi şi radiază. Nu mă bucur pe cât ar trebui. Oricum, mă bucur că există oameni cu care empatizez, care au grijă de mine şi pe care îi respect şi apreciez.

O.H.: De ce are nevoie un om ca să fie actor? (calităţi, defecte, abilităţi, idei, perspectivă, ureche muzicală, picioare lungi - ce?)
F.G.: Nu vreau să vorbesc despre calităţi-defecte. Aş anula descrierile tipizate. Tocmai aici e curiozitatea: să fii frumos poate la fel de bine să nu fie o calitate, la fel cum poate să fie o mare artă să fii urât. E valabil şi invers şi simultan şi contrar, nu găsesc regulă. Răspunsul meu: să te prinzi singur ce te poate reprezenta. Nu te zbate prea tare că bate la ochi. Nu-ţi bate capul. Bate fieru' cât e cald.

O.H.: Ce te face vulnerabilă?
F.G.: Neatenţia, neputinţa, comunicarea stricată. Toate animalele se înţeleg şi dacă nu, rezolvă asta, numai noi nu putem. Suntem din cale afară de închişi şi de încurcaţi. Nu vreau să vorbesc în general. Să mă ierte cei care fac excepţie.

O.H.: Ce te entuziasmează?
F.G.: Exact asta, liniştea, nu tăcerea, dar calmul. Mă entuziasmează empatia, cu tot ce cuprinde ea. Mă entuziasmează simplitatea, să-i spun organică, în relaţii, în muncă, în întâlniri. E obositor să te explici, să te chinui cu prea mult efort să te faci înţeles, pe tine sau orice ai de spus.

O.H.: Cum e generaţia din care faci parte?
F.G.: Nu ştiu despre celelalte generaţii cum au fost, doar am auzit, nu le-am văzut. Nu pot să compar. Generaţia asta? Tinerii adică. Actori. Cum să fie, diferiţi, eu nu am de zis decât de bine despre oamenii pe care i-am întâlnit. Desigur, nu am putut să nu observ că sunt unii, şi nu e o ruşine, care i-au citit invers pe Stanislavski şi pe Brook, altfel nu îmi explic. Şi bravo lor, adică asta chiar e interesant de urmărit.

O.H.: Ce te stimulează?
F.G.: Din păcate fapte negative, spre exemplu criza de timp, groaza că mi-am pierdut iar actele, telefon, chei... da... Şi aberaţiile, tâmpeniile... Mă descriu ca fiind un om ghiduş. Mă atrag ghiduşeniile şi mă stimulează. Nici nu ştiu dacă se mai foloseşte cuvântul ăsta. Ghiduş. E un cuvânt care mă amuză.

O.H.: Ce te motivează?
F.G.: Mă cam motivez singură. Mă motivez, ca toată lumea care găseşte te miri ce în funcţie de interes să se motiveze. Mă motivez când mă simt bine unde sunt. Când îmi face plăcere şi zâmbesc. Mă motivez şi când nu îmi face plăcere, nu pot să mint chiar aşa.

O.H.: Ce te emoţionează?
F.G.: Mă emoţionez prea mult şi uneori nu mă emoţionez deloc. Nu am un stimul exact pentru emoţie. Mă gândesc că vine din nevoile mele, din ce îmi lipseşte sau ce mă face neputincioasă. Mă emoţionez şi când sunt foarte fericită şi atunci îmi vine să plâng. Nu simt fericirea constant şi când o simt mă bucur până la lacrimi. Mă emoţionează ochii, care emoţionează, care au viaţă şi vorbesc. Asta nu poţi să controlezi tu, îi ai sau nu şi mă incită aspectul ăsta. (Shia LaBeouf - mă emoţionează ochii lui)

O.H.: Ce nu le-ai spune niciodată părinţilor?
F.G.: Nu am ce să le ascund. Au încredere în mine. Şi dacă ar fi ceva, nu o fac public. Mama s-a prins cum se navighează pe internet.

O.H.: Ce iubeşti?
F.G.: Îmi iubesc copilăria la ţară. Am crescut fără griji acolo. Am mâncat ce a dat grădina bunicilor. Iubesc oamenii pe care îi ţin lângă mine, pe cei pe care i-am pierdut, dar îi port cu mine - asta am auzit de la cineva cu un suflet tare bogat: Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi, da' nu mai mult. Uite, aici mai greşesc.

O.H.: Alege un video care ar spune mai multe despre tine decât acest interviu.






 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oana Hodade
 Alte articole de Flavia Giurgiu


Alte articole

 Ada Lupu... Nu e ceea ce pare - câştigătoarea Marelui Premiu la HOP, 2014, Sonia Teodoriu, despre Ada Lupu
 Ziua 4 la Gala Tânărului Actor HOP, 2014, Oana Hodade
 Laureaţii Galei Tânărului Actor HOP 2014, Comunicat de presă
 Ziua 3 la Gala Tânărului Actor HOP, 2014, Oana Hodade
 Ziua 2 la Gala Tânărului Actor HOP, 2014, Oana Hodade
 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2014


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer