Am răscolit biroul şi am găsit caietul de notiţe de la Hamlet. În dreapta sus a primii pagini scrie: "Nu contează rezultatul, ci călătoria." În partea de jos a paginii scrie cu litere albastre, de mână: "octombrie 2013". Îmi aduc aminte de ceea ce spunea Lenuş (n.r. coordonatoarea Atelierului de teatru) la început, referitor la acest proiect: că va fi o minuţioasă muncă de laborator, precedată de cercetări continue în ceea ce priveşte lumea, teatrul, istoria şi noi înşine.
Povestea e simplă. În toamna anului 2013 am început să ne gândim la noul spectacol la care am putea lucra. Personal, îmi doream de mult timp să abordăm un text despre nebunie, dar să aibă şi acel ceva care să trezească monstruleţii adormiţi, în căutare de adevăr, din sufletele noastre. Ne doream cu toţii ceva să ne dea de gândit, să ne determine să ne punem întrebări şi să ne provoace. După câteva propuneri şi discuţii, am ajuns la Hamlet, pe care îl luasem în vizor încă din luna iunie 2013. De la vorbă până la faptă e cale lungă. Nu şi dacă te pui imediat pe treabă. Odată cu energia investită într-un proiect, acesta începe să devină, uşor-uşor, o parte din tine. În cazul nostru, lucrurile au evoluat într-un mod foarte frumos şi neaşteptat. Ne-am hotărât să acceptăm provocarea şi să ne asumăm întru totul ceea ce avea să urmeze.
"E o nebunie..."
"Exact."
Bun. Ca puşti de liceu, când te gândeşti la Shakespeare deja ţi se pune un văl pe ochi care dă de înţeles că e prea greu de abordat, prea îndrăzneţ, prea puternic, prea serios pentru vârsta noastră, nu există aşa ceva, nu oricine face Shakespeare şi nu oricine îl poate înţelege. El e domnul care a scris Romeo şi Julieta şi A fi sau a nu fi? - aceasta-i întrebarea, asta dacă nu ai luat-o de bună ca fiind o vorbă din popor. Nu are cine să ne înveţe ce spune de fapt Marele Will în excepţionalele sale piese de teatru. Nu se dă la bac, deci nu prezintă interes pentru mulţi dintre noi. Şi dacă o face, nu avem timp să... ne dăm timp pentru a-l putea înţelege.
Cu toate acestea, chit că se apropiau tezele, am stabilit o perioadă de o săptămână în care trebuia să citim textul şi apoi să discutăm pe marginea lui. Primul pas a fost să ştergem cu buretele toate preconcepţiile pomenite mai sus şi să ne aruncăm în el cu mintea limpede. În momentul în care am reuşit să desfiinţăm această primă barieră, lucrurile au început să se schimbe. Libertatea pe care mi-a oferit-o citirea acestui text m-a uimit şi m-a bucurat. Şi, până la urmă, nu acesta este scopul? Să fii liber? Scopul cui?... Poate al vieţii, al teatrului sau al sufletului nostru. Sau al lui Dumnezeu, al Universului, al lui Shakespeare. Cine ştie? Ce contează? Toate îndoielile pălesc în faţa acestui lucru minunat. De ce să nu îl simţim mai des, atunci? Singurii care ne pot opri suntem noi înşine.
Caietul meu de notiţe era plin de idei tipic adolescentine, de genul: "Oamenii sunt tot oameni", "Nimic nu s-a schimbat?!", "Nicely done, Hamlet!" sau "Hamlet e un şmecher, serios!" Acum, ştiu că "şmecher" nu e cel mai potrivit cuvânt pentru a-l caracteriza... Dar poate că este.
La 17 ani, odată cu prima lectură, l-am simţit pe Hamlet incredibil de aproape de mine, ca un prieten. Am fost alături de el, trup şi suflet. Am râs, am plâns, l-am admirat, m-a şocat şi m-a făcut să îmi pun întrebări. De cele mai multe ori m-am identificat cu el şi l-am înţeles. Mi-am dat seama că, hei, eu totuşi citesc Shakespeare. Apoi am avut o revelaţie, urmată de o imensă bucurie, dar şi de o imensă tristeţe: Toţi puştii ar trebui să-l citească pe Will şi cu toţii ar trebui să îl întâlnească pe Hamlet, pentru că le va face bine experienţa asta. Cine a ridicat aceste bariere? Cine l-a urcat pe Shakespeare atât de sus şi ne-a spus că nu îl putem atinge, când el e aici, atât de aproape de noi? De ce nu ni se vorbeşte despre asta?
La finalul săptămânii ne-am întâlnit şi ceva se schimbase în privirea noastră. Vălul greoi era demult distrus şi înlocuit de sclipiri. "Dacă Hamlet ar avea 17 ani?" În caietul meu de notiţe apare la un moment dat: "E clar. Şi Shakespeare şi Hamlet sunt tot oameni" şi "O, mamă, mi-e pulsul ca şi-al tău, bate la fel". Acestea, alături de "Hamlet mi-e prieten", au stat la baza călătoriei ce avea să reprezinte una dintre cele mai fascinante experienţe trăite vreodată de noi: "a little drop of HAMLET".
Iată o nouă provocare! Dacă am reuşit să îl înţelegem, înseamnă că putem face în aşa fel încât să îl adaptăm pe Shakespeare, pentru a putea fi înţeles de puştii de liceu de pretutindeni. Hamlet trebuie să devină un subiect pe care să îl poţi discuta cu colegii în pauza mare, pentru că nu este foarte diferit de noi, iar ceea ce face el şi modul în care reacţionează la ceea ce i se întâmplă nu ne este chiar străin.
Varietatea problemelor aduse în discuţie face posibilă identificarea fiecărui individ în parte. Există momente în care te simţi singur, trădat, minţit, folosit, urmărit, criticat, indiferent de cine eşti şi ce faci. Mereu va exista cineva care va fi mai bun decât tine şi va şti mai bine ce trebuie făcut în anumite situaţii. Mereu va exista cineva care să te critice pentru cine eşti, cum gândeşti, pe cine iubeşti, ce faci. Mereu vor exista momente în care vei duce lupte interioare care te vor măcina şi care te vor determina să acţionezi în moduri incontrolabile. Nimeni nu va şti niciodată ce gândeşti şi ce simţi cu adevărat. Nici măcar cei mai apropiaţi oameni. Uneori, nici măcar tu. Ei bine, suntem exact la fel! Şi ţine minte, "nebunia nu e nimic altceva decât eu şi tu, amplificaţi".
Munca de laborator a presupus mai multe etape. Printre ele se numără: cercetări asupra abordării textului, atât în limba engleză, cât şi în română, comparând mai multe traduceri; discuţii cu oameni specializaţi, despre personaj, situaţie, poveste, poezie, provocări, întrebări şi răspunsuri; păstrarea unui "jurnal de călătorie" - s-a stabilit ca zilnic, la ora 21.00, fiecare dintre noi să îşi noteze în jurnal ceva legat de lucrul la acest proiect: idei, descoperiri, dorinţe; vizionarea de filme, documentare şi citirea unor articole legate de Hamlet, William Shakespeare, educaţie, personalitate, psihologie etc.
În paralel cu cercetările se desfăşura lucrul la text, în traducerea Ninei Cassian. Tăierea şi recompunerea acestuia a fost realizată asemenea unui puzzle. Fiecare tablou a fost refăcut astfel: citesc-înţeleg-filtrez-scriu. Datorită complexităţii textului, pentru fiecare scenă au existat mai multe variante şi rezolvări, toate valabile, pe care a trebuit să le recitim, reînţelegem, refiltrăm şi rescriem. Procesul a fost repetat de mai multe ori, până în momentul în care am ajuns la ceea ce consideram că se potriveşte cel mai bine Hamlet-ului nostru.
Lucrul la spectacol a început în momentul în care am finalizat această etapă. E destul de greu de exprimat în cuvinte cum este să îţi asumi o asemenea poveste. Fie că stai cu creionul pe hârtie, simţind fiecare bătaie de inimă şi respiraţie din text, fie că eşti cu colegii de trupă şi îţi oferi libertatea de a lăsa inima şi respiraţia să vorbească pentru tine, câştigul este imens. La acesta se adaugă, bineînţeles, şi inima publicului, format din oameni care păşesc într-o sală de teatru să vadă ce vrei tu să faci cu minunea asta. Energia acestor suflete adunate laolaltă naşte libertate.
Premiera spectacolului a little drop of HAMLET a avut loc în data de 21 iulie 2014, în cadrul celei de-a 15-a ediţii a Festivalului naţional pentru liceeni I.D. Fest, organizat de asociaţia Ingenious Drama, la teatrul Bacovia din Bacău, unde a avut un impact pozitiv, atât asupra publicului, cât şi a juriului.
Riscurile există. Dar bucuria, pasiunea şi emoţiile pe care le împărtăşeşti cu cei din jurul tău în cadrul acestei experienţe nu se pot compara cu nimic. Sunt de sine stătătoare, hrănite de ele însele şi nu sunt influenţate de nimic altceva în afară de muncă şi joacă. Poate şi de un strop de nebunie. Restul e tăcere.
Membri ai Atelierului de teatru, despre lucrul la proiect:
"Hamlet a însemnat o provocare, o provocare foarte mare pentru mine. Asta pentru că m-am zbătut şi am crezut în personajul meu, deşi iniţial nimeni nu era încântat de ceea ce îmi propuneam. Această experienţă mi-a dovedit foarte clar că atunci când lupţi cu adevărat pentru ceva şi crezi cu toată fiinţa ta totul se poate. Pe lângă asta, acest spectacol, repetiţiile, oboseala şi toate momentele de nervozitate şi de dragoste în acelaşi timp au creat ceva magic între noi, o legatura invizibilă... atât de puternică. E greu să explici în cuvinte ceea ce simţi. Pot spune doar atât: buburuzele şi cocorii au pus stăpânire pe sufletul meu." Raluca Viziteu - Polonius
"În Hamlet e frumos că nu contează ce vârstă ar trebui personajele să aibă. Fie că e Hamlet 17, Hamlet 20 sau Hamlet 30, fiecare la un moment dat se simte singur, în plus, trădat, trist. Toate sentimentele astea pe care noi nu le împărtăşim, le-am eliberat prin Hamlet. Şi acolo nu eram doar eu încercând să mă pun în situaţia dată, ci la fiecare situaţie dată, indiferent dacă era pentru mine sau nu, eu o simţeam pentru că am trecut prin fiecare stare măcar o dată. În Hamlet cred că ne-am regăsit cu toţii şi ne-am susţinut unii pe alţii, pentru că fiecare avea câte o "povară a sufletului", dar nu ezităm să luăm şi din ale celorlalţi. Hamlet îţi dă o stare ciudată. Eşti şi fericit şi trist şi îţi dai seama că problemele de pe vremea lui Shakespeare sunt aceleaşi ca acum. Făcând asta împreună îţi dai seama că nu eşti singur şi că oamenii sunt diferiţi... şi totuşi exact ca tine." Alexandra Mariniţu - Gertrude
Din public adunate, în urma premierei:
"Chiar dacă multă lume poate părea sceptică atunci când aude de Hamlet, ceea ce au făcut cei de la Atelierul de teatru e remarcabil. O adaptare interesantă a piesei şi lucrul care mi-a plăcut a fost că nu au pierdut esenţa, chiar dacă au modernizat povestea. Regia şi felul în care (s-)au jucat a fost plăcut de vizionat." Claudia Moroşanu - Heavenly Hell, Timişoara
"Hamlet este un exerciţiu curajos şi reuşit - cred că ce a plăcut cel mai mult a fost faptul că publicul n-a văzut Hamlet al lui Shakespeare, ci cel al Atelierului. De ce? Pentru că au reuşit să transforme un text clasic în textul lor, cu care s-au jucat şi cu care au experimentat - de la Laertes cu căşti în jurul gâtului până la mama Polonius. Un Hamlet de optsprezece ani şi un Claudius la fel de tânăr, perfect credibili, încadraţi într-un decor minimalist de efect. Ophelia cu flori imaginare, mesaje oficiale scrise de pe tabletă şi momente de jucat în sală. Nu e neapărat vorba de o reinventare a textului, ci mai mult de o personalizare a lui, şi asta am apreciat cel mai tare la spectacolul Atelierului de teatru." - Roxana Caia - Brainstorming, Bucureşti
