România Liberă / iunie 2005
Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul are loc în acest an între 16 şi 21 august, la Sfîntu Gheorghe, în Delta Dunării. Ca şi anul trecut, există trei secţiuni competitive, Anonimul fiind singurul festival din ţară care organizează competiţie şi pentru lungmetraj, şi pentru documentar, şi pentru scurtmetraj.

Pentru Trofeul Festivalului Anonimul, în valoare de 10.000 de dolari, concurează în acest an doar 7 filme. Rezultatele selecţiei vor fi cunoscute după data de 10 iulie, dar organizatorii anunţă că au lansat invitaţia de a participa la selecţie unor filme deja selecţionate ori premiate la festivaluri importante (Cannes, Veneţia, Salonic, Rotterdam, Buenos Aires, Sao Paolo).

La secţiunile documentar şi scurtmetraj înscrierile s-au deschis pe 28 martie. În urma preselecţiei vor rămîne în competiţie 12 documentare şi 48 scurtmetraje. Deja s-au înscris 150 de documentare şi 300 de scurtmetraje (din peste 30 de ţări), mult mai multe decît anul trecut. O altă noutate este înscrierea unor filme din Afganistan, Azerbaidjan, Republica Cecenia, Georgia, Haiti, Honduras, Irak, Malaezia, Palestina, Senegal şi Sri Lanka. Din România s-au înscris pînă acum peste 30 de filme. Termenul-limită de înscriere expiră însă pe 1 iulie, festivalul invitîndu-i pe realizatorii de film din toată ţara să îşi înscrie producţiile. Înscrierile se pot face direct la sediul festivalului din Bd. Primăverii, nr. 12, sector 1, Bucureşti (telefon 230.16.93), dar şi on-line la www.festival-anonimul.ro

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus