Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, promoţia 2013, Profesor: Adrian Titieni
Masterand U.N.A.T.C. Bucureşti, profesor Gelu Colceag
Participă la Gala HOP la secţiunea grup în spectacolul Paravan. Două telefoane
Oana Hodade: Ce ţi s-a întâmplat între HOP 2013 şi HOP 2014?
Mădălina Craiu: Am mai crescut un pic.
O.H.: Fiindcă despre prima amintire despre teatru ai vorbit în 2013, am să te întreb care e ultima amintire despre teatru?
M.C.: Crime - un spectacol de licenţă din Anglia foarte brechtian
O.H.: Ce te face curioasă?
M.C.: Multe lucruri. Acum sunt curioasă câţi ani are Wes Anderson. O să mă interesez.
M-am interesat. Are 45. I-aş fi dat mult mai puţin.
O.H.: Care e personajul tău special din copilărie? (fie el real sau inventat, o mătuşă, un vecin, mama, tata, Peter Pan)
M.C.: Snoopy the dog. Aveam o jucărie de când mă ştiu, cred că dintotdeauna, cu Snoopy, doar că pe a mea o chema Alina. A fost foarte prezentă în viaţa mea.
O.H.: Ce te bucură?
M.C.: Oamenii.
O.H.: De ce are nevoie un om ca să fie actor? (calităţi, defecte, abilităţi, idei, perspectivă, ureche muzicală, picioare lungi - ce?)
M.C.: Trebuie să-i placă. Mult. Atât.
O.H.: Ce te face vulnerabilă?
M.C.: Animalele. Şi repetiţiile.
O.H.: Ce te entuziasmează?
M.C.: Zilele cu filmări.
O.H.: Cum e generaţia din care faci parte?
M.C.: E singura din care fac parte. Deci e cu de toate. Şi-mi place.
O.H.: Ce te stimulează?
M.C.: Oamenii pasionaţi.
O.H.: Ce te motivează?
M.C.: Termenele limită.
O.H.: Ce te emoţionează?
M.C.: Zilele cu spectacole.
O.H.: Ce nu le-ai spune niciodată părinţilor?
M.C.: Că, probabil, n-o să mă las niciodată de fumat. Nici mie nu mi-aş zice asta.
O.H.: Ce iubeşti?
M.C.: Lumea din care fac parte.