Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2014

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mini-interviuri HOP, 2014 (XXVIII)


, un interviu cu

septembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Răzvan Corneci, 24 ani
Studii: Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB Cluj-Napoca, promoţia 2012.
Profesor: Miriam Cuibus.
Participă la Gala HOP cu nişte Treplev, cu aprobarea domnului Cehov. Şi cu nişte Bob Dylan prin Cate Blanchett. O să fie îmbrăcat frumos
.


Oana Hodade: Ce ţi s-a întâmplat între HOP 2013 şi HOP 2014?
Răzvan Corneci: Am jucat în Omul cu chitara, al lui Mihai Măniuţiu, şi în Există oameni? la Teatrul Municipal Turda (acum Teatrul Aureliu Manea), am făcut un spectacol cu Flavia Giurgiu de pe-aici, care se cheamă Teme.Te şi pe care l-am jucat prin ţară, apoi mi-am dat demisia de la Teatrul Municipal Turda (acum Teatrul Aureliu Manea) şi m-am mutat în Bucureşti unde am încercat să devin faimos, dar am reuşit până acum doar să cunosc oameni frumuşei şi să mă prefac pictor (nu credem că sunt). Dar la o petrecere cineva m-a recunoscut dintr-un film. A fost plăcut.

O.H.: Fiindcă despre prima amintire despre teatru ai vorbit în 2013, am să te întreb care e ultima amintire despre teatru?
R.C.: Ronald McDonald.

O.H.: Ce te face curios?
R.C.: Dacă e un televizor în cameră m-ai pierdut.

O.H.: Care e personajul tău special din copilărie (fie el real sau inventat, o mătuşă, un vecin, mama, tata, Peter Pan)?
R.C.: Când eram mic, sora mea mai mare l-a inventat pe Prinţul Revelion ca să mai avem un motiv de cadouri pe lângă Moş Crăciun, Nicolae şi Iepuraş. Dar asta e doar o informaţie. Personajul meu special eram eu. Încă sunt. Îmi place foarte mult cine cred că sunt. Dar ştiu că nu sunt ăla. De-asta sunt cu un pas înainte. Şi îmi place şi asta. Sunt destul de mândru de Găselniţă.

O.H.: Ce te bucură?
R.C.: Când întâlnesc oameni care se îndoiesc de orice cu naivitate şi prudenţă. Sau oameni care s-au născut vandali. Nu cunosc marcă mai pregnantă a înţelepciunii.
Şi Ronald McDonald.

O.H.: De ce are nevoie un om ca să fie actor (calităţi, defecte, abilităţi, idei, perspectivă, ureche muzicală, picioare lungi - ce)?
R.C.: De unde să ştiu eu?

O.H.: Ce te face vulnerabil?
R.C.: Trebuie descoperit prin încercări, nu se spune gratis.

O.H.: Ce te entuziasmează?
R.C.: Mi-ar plăcea să ştiu Adevărul. Dar ăsta nu există şi oricum nu e important deloc. Nimic nu e. Odată ce realizez acest lucru (e un proces ciclic) toate celelalte lucruri devin foarte apetisante. Ca de exemplu - bananele. Bananele sunt grozave.

O.H.: Cum e generaţia din care faci parte?
R.C.: Nu e la fel ca celelalte? Nu ştiu. Ce au răspuns ceilalţi.

O.H.: Ce te stimulează?
R.C.: Aici miroase a lapte cu cacao deja, aşa că am să merg în bucătărie să văd care-i treaba şi am să las întrebarea asta doar cu răspunsul implicit, bine?

O.H.: Ce te motivează?
R.C.: Nu ştiu. Mă trezesc făcând tot felul de lucruri neînsemnate cu o sete de cruciat.

O.H.: Ce te emoţionează?
R.C.: Nu ştiu. Ceva cu dragoste şi sex. Hai că vă zic altceva. N-am putut niciodată să mă emoţionez în faţa morţii. Am văzut mulţi oameni morţi, mulţi apropiaţi, într-o formă sau alta (doi în ultimele trei luni), dar n-am putut niciodată să simt fiorul ăla pe care (se presupune că) îl ai în preajma morţii. E o formă ciudată de impotenţă căreia trebuie să-i fac faţă. Nu simt nimic, de cele mai multe ori. Acum două luni o fată s-a aruncat de la etajul şapte al clădirii de vizavi şi am văzut sânge şi am văzut-o pe sora ei plângând cutremurată şi am văzut lumea ocolindu-i corpul şi am văzut paramedicii venind şi am văzut oamenii încercuind-o cu curiozitate şi cotidian şi am văzut medicii încercând să o resusciteze şi picioarele mişcându-i-se fără viaţă acolo. Am coborât să iau contact mai plin cu Lucrurile şi am văzut-o pe sora ei stând pe o bancă într-un colţ. Avea o expresie teribilă. Un tip care părea să fie prietenul ei nu mai vechi de o săptămână o consola dezgustător de stângaci şi chiar părea că nu vrea să fie acolo şi că nu ştie, dar regretă în ce s-a băgat. Asta m-a emoţionat. Dar în sensul ăla nasol. Fata asta părea singură tare. Şi n-am putut să nu mă întreb cât de singură se simţea oare cealaltă. Şi mi s-a părut un lucru destul de măreţ să poţi să Foloseşti moartea. Cred că trebuie să fii destul de departe ca să faci asta.

O.H.: Ce nu le-ai spune niciodată părinţilor?
R.C.: Ishmael.

O.H.: Ce iubeşti?
R.C.: Corola de minuni a lumii.

O.H.: Alege un video care ar spune mai multe despre tine decât acest interviu.





 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oana Hodade
 Alte articole de Răzvan Corneci


Alte articole

 Ada Lupu... Nu e ceea ce pare - câştigătoarea Marelui Premiu la HOP, 2014, Sonia Teodoriu, despre Ada Lupu
 Ziua 4 la Gala Tânărului Actor HOP, 2014, Oana Hodade
 Laureaţii Galei Tânărului Actor HOP 2014, Comunicat de presă
 Ziua 3 la Gala Tânărului Actor HOP, 2014, Oana Hodade
 Ziua 2 la Gala Tânărului Actor HOP, 2014, Oana Hodade
 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2014


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer