Drama cu accente de policier are ca punct de plecare decizia unui matematician de a publica o cercetare într-o revistă a unei universităţi americane, în 1984, fără acordul Partidului. Gestul său nu rămâne fără consecinţe. În rolurile centrale: Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu, alături de Florin Piersic Jr. Zilele acestea, filmul este proiectat la Festivalul Internaţional de Film de la Rio de Janeiro, în secţiunea Expectations 2014.
Potrivit publicaţiei americane Variety, Q.E.D. este excelent filmat în alb-negru şi reuşeşte "o remarcabilă recreare a epocii". Q.E.D. nu a fost convertit din color, ci a fost filmat direct pe peliculă ORWO alb-negru, mai costisitoare decât cea obişnuită, adusă special din Germania şi procesată la Budapesta, pentru că în România nu există laboratoare echipate pentru acest lucru. Pelicula alb-negru are o granulaţie deosebită şi un spectru special de redare a culorilor în griuri echivalente, diferit de un negativ color convertit în alb-negru.
"Pentru mine, ocazia de a mai face un film alb-negru, la 25 de ani după Moromeţii, a fost ca o reîntoarcere la iubirea dintâi...", spune Vivi Drăgan Vasile. În 1987, imaginea filmului adaptat după romanul lui Marin Preda şi regizat de Stere Gulea i-a adus un premiu important din partea breslei. "Cred că subiectul şi epoca sunt potrivite pentru o astfel de tratare, în griuri şi nu în culoare. Curajul polemic al regizorului şi al producătorului acestui film, într-o perioadă în care agresivitatea cromatică a digitalului ne-a invadat, mi se pare demn de luat în seamă", adaugă directorul de imagine.
Turnajul la Q.E.D., a avut loc în mai multe locuri din Bucureşti, în toamna lui 2012: lângă Ateneul Român, la Facultatea de Biologie, sediul Universităţii Politehnice de la Polizu, fostele Uzine Faur, Poligonul Dinamo sau zona Armenească. O parte consistentă din buget a fost alocată reconstituirii anilor '80. Scenografia este semnată de Cristian Niculescu, iar costumele au fost create de Svetlana Mihăilescu. Un alt punct forte al filmului, scenografia a fost remarcată şi premiată la Festival of Central and Eastern Film din Wiesbaden - goEAST. Montajul îi aparţine Danei Bunescu.
Vivi Drăgan Vasile (67 de ani) este unul dintre cei mai prolifici directori de imagine din România şi unul dintre cei care au inspirat şi format operatori din noua generaţie. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1973, iar în portofoliul său se regăsesc titluri ca Năpasta (regia Alexa Visarion), Drumul oaselor (regia Doru Năstase) Secretul armei... secrete (regia Alexandru Tatos), Patul conjugal (regia Mircea Daneliuc), Stare de fapt (Stere Gulea, premiul UCIN pentru imagine), Filantropica (regia Nae Caranfil), Occident şi Furia, debuturile în lungmetraj ale lui Cristian Mungiu, respectiv Radu Muntean, ambele premiate de UCIN pentru imagine. Din 1992, este producător şi director executiv al Fundaţiei Arte Vizuale. În 2003, a fost decorat cu Ordinul "Serviciul credincios" în rang de Cavaler.
Un film captivant despre compromis, prietenie şi trădare, Q.E.D. îi are în distribuţie şi pe Virgil Ogăşanu, Tora Vasilescu, Dorian Boguţă, Marc Titieni, Paul Ipate, Lucian Ifrim, Medeea Marinescu, Alina Berzunţeanu şi Mihai Călin. A obţinut Premiul Special al Juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Roma şi a fost proiectat în numeroase festivaluri, la New Directors/ New Films (New York), Göteborg, Vilnius, Karlovy Vary sau TIFF.
Filmul este produs de Velvet Moraru, prin ICON Production, casa de producţie din spatele Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu (regia Andrei Ujică, 2010).
Pelicula este realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, cu contribuţia Cinema City & The Group şi cu participarea Abis Studio şi HBO România.
Filmul este produs de Velvet Moraru, prin ICON Production, casa de producţie din spatele Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu (regia Andrei Ujică, 2010).
Pelicula este realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, cu contribuţia Cinema City & The Group şi cu participarea Abis Studio şi HBO România.