Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Gone Girl

Când marca personală devine (pur) comercială - Gone Girl


FilmSense, octombrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În cinematografia americană, există mai multe feluri de cineaşti. Unii care urmează linia creativă impusă de casele de producţie şi nu au suflu personal; unii care sunt independenţi şi sunt prezenţi pe la Sundance şi alte festivaluri similare; unii care deţin o marcă proprie datorită căreia, de la începutul carierei, manifestă un spirit vandabil. Ei se află între primele două categorii. David Fincher e unul dintre aceştia.
 
După vizionarea celui mai recent film al lui, i-am consultat filmografia. Numai titluri mari, pe care le vedem, le-am văzut sau le vom vedea, chiar şi de nu-i suntem fani. Le vedem pentru că se dau la televizor, pentru că cineva ni le-a recomandat (poate fără să ştie că însuşi Fincher e primul pe caseta tehnică a lor) sau pentru că am citit că merită văzute. Titluri care au intrat în istorie, care s-au diferenţiat, care au fost de impact. De fapt, după acest Gone Girl, Fincher îşi reconfirmă statutul (asumat) de cineast care trăieşte şi creează pentru a şoca şi, de ce să nu o spunem?, pentru a vinde. Uneori îi iese subtil-sublim, alteori doar subit-superfluu. Alien³Se7enThe GameFight ClubPanic RoomZodiacThe Curious Case of Benjamin ButtonThe Social NetworkThe Girl with the Dragon Tattoo sunt lucrări care atacă subiecte mari, puternice, inedite, rămânând pe retină şi în minte.
 
Acest cel mai recent film e numit cam evident şi pe tiparul titlurilor marca Fincher; care toate sunt pompoase şi cumva anunţă ce se va întâmpla, pentru a atrage publicul şi, mai ales, pentru a specifica clar în ce zonă se va îndrepta toată afacerea. De pildă, Panic Room e despre o cameră de refugiu, iar Fight Club despre un loc unde lumea se bate; dar niciodată, la Fincher, nu e doar atât. Întotdeauna, premisa se găseşte în titlu, dar e cumva dublată (chiar triplată) la nivel tematic, ideologic, al numărului de evenimente produse. Deci, primul nivel de interpretare rezidă în titlu, iar celelalte vin pe parcurs. Gone Girl respectă drumul şi stilul pe care Fincher l-a ales. E lung, e îmbârligat, are un twist puternic, se preface într-un joc al minţii, atât pentru ei, cât şi pentru noi. Perpetuarea temelor şi motivelor îl ridică pe Fincher la rangul de auteur, dar unul pe sistem-Tarantino, adică cumva prea autoreferenţial şi din ce în ce mai comercial.

În film, protagonistei nu îi ies lucrurile cum şi-a plănuit. Devine disperată şi acţionează ca atare. Toată lipsa de soluţii şi întreg actul din final par leite cu şi se trag din incapacitatea lui Fincher de-a scoate mai mult dintr-o poveste cu potenţial limitat, scrisă întâi ca roman, apoi ca scenariu de Gillian Flynn. Poate că problema vine şi din partea aceasta.

Pentru că nu i-am urmărit activitatea extra-filmică-propriu-zisă (de pildă interviurile), nu am capacitatea şi calitatea să fiu sentenţios, ci doar să observ un tipar şi să constat o stagnare, poate o involuţie. Pentru că vorbeam de twist, nu cred că are rost şi nu ar fi productiv să încep să aştern sinopsisul acestei producţii; aş dezvălui singurul lucru care menţine cât de cât interesul pe tot parcursul narativ. E de ajuns să spun că Rosamund Pike şi Ben Affleck sunt actorii principali care interpetează un cuplu căsătorit care, peste noapte, are probleme. Şi tot peste noapte, problemele lor ajung mediatizate, într-o satiră despre rating, despre cum opinia publică e manevrată atât de uşor de canalele media. Despre cum aparenţele înşală. Dar toate acestea au mai fost puse pe tapet într-un mod mult mai inspirat şi mai natural. Poate că Fincher a ajuns la o suprasaturaţie creativă. Rămâne de văzut!




 Toate articolele despre Gone Girl


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ion Indolean


Alte articole

 Acasă, în cinema - Gone Girl, Lucian Maier
 Cu cât mai sus crezi că eşti, cu atât cazi mai rău - Gone Girl, Cristina Iliescu
 Cum rezolvi o problemă ca Amy? - Gone Girl, Alex Mircioi
 Un film cu du-te-vino - Gone Girl, Alexandra Para
 Filmul hollywoodian al anului - Gone Girl, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre Gone Girl


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer