Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Gone Girl

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cu cât mai sus crezi că eşti, cu atât cazi mai rău - Gone Girl


octombrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Thriller-ul Gone Girl are în prim-plan picajul cuplului Nick şi Amy Dunne care, plasându-şi toată energia în construirea unei false imagini perfecte (inconştient impusă reciproc) ajung a fi deziluzionaţi de propria lor minciună. Încercarea de a se ridica la un standard inuman de armonie într-o relaţie este însă pedepsită chiar prin prisma unuia dintre cei doi. Totalul de factori exteriori poveştii de dragoste, precum copilăria lui Amazing Amy sau problemele financiare şi mutarea în Missouri, peste care intervine o monotonie atât de dăunătoare încât Nick este împins să facă o greşeală de neiertat - din perspectiva soţiei sale - reprezintă trăgaciul care odată declanşat, conduce la o explozie în lanţ. Dorinţa de răzbunare a unei femei trădate dă naştere în acest context la un plan de crimă aproape infailibil.

Întorcându-se acasă şi constatând lipsa soţiei sale, Nick este implicat într-o anchetă şi totodată într-un circ mediatic care capătă proporţii uriaşe. Detectivul Rhonda Boney încearcă alături de Nick să găsească dispăruta, urmând indiciile lăsate de Amy pentru vânătoarea de comori făcută anume pentru soţul ei, cu ocazia aniversării lor. Urmând indiciile, Nick bănuieşte că de fapt soţia şi-a înscenat dispariţia. Folosindu-se de mass-media, încearcă să o manipuleze pe Amy astfel încât aceasta să vină înapoi.

Filmul lui Fincher se desfăşoară prin alternarea (mai întâi) a două planuri, cel din prezent, care reprezintă viziunea lui Nick şi totodată desfăşurarea anchetei, condusă de Det. Boney şi perspectiva lui Amy cea perfect nevinovată, prezentată în jurnalul scris de aceasta. Până într-un punct în care situaţia este întoarsă printr-un unghi cu totul nou, cele două planuri menţin în picioare firul narativ al filmului, prezentând două ipoteze aflate în opoziţie, susţinute şi de paleta de culori a scenelor. În prima, Nick şi sora sa geamănă, Margo, cad de acord asupra faptului că Amy este o jigodie (predomină tonurile de albastru şi gri), în a doua, Amy se dezvinovăţeşte, părând nimic altceva decât o victimă, dacă nu a deciziilor soţului, atunci a situaţiei (scenele acestea sunt filmate în tonuri de portocaliu şi maro). Primul plan se deteriorează treptat, căci în cadrul anchetei sunt dezvăluite detalii despre Nick care, pas cu pas, îl fac să fie potenţialul răpitor al lui Amy. Planul jurnalului însă, ajunge să explodeze într-un anumit punct. În urma exploziei, Amy cea inocentă ni se dezvăluie într-o lumină total schimbată, vie şi nevătămată, dorind să se răzbune pe soţul ei printr-un plan malefic. Dacă Nick trece prin mai multe ipostaze, de la ok la not ok, la bad apoi la awful pentru a deveni deodată personajul pozitiv, Amy devine din victimă, răufăcător. Astfel, planul jurnalului este înlocuit cu unul care prezintă o Amy cu mult deasupra mediei de inteligenţă, însă pe care durerea de a fi uitată şi mai apoi înlocuită o transformă într-un personaj malefic, capabil să pună la punct un plan care îl va conduce pe Nick la moarte, acuzat pentru uciderea ei (în Missouri pedeapsa cu moartea este legală). Mecanismul capabil să declanşeze în mintea unei soţii dorinţa morţii perechii ei este, crede Amy, unul legat de reciprocitate, căci şi el a anulat-o pe Amy ca persoană, făcând din tânăra scriitoare newyorkeză, erudită şi uimitoare, o casnică de provincie al cărei unic scop în viaţa partenerului este să-l întreţină financiar.

Însă în ciuda inteligenţei şi a durerii, nicio femeie normală nu ar pune la punct un astfel de plan genial şi simultan malefic. Acest fapt trimite la copilăria lui Amy, pe care nu o putem percepe decât printr-un nor de ceaţă. Ştim numai că părinţii ei scriu o serie de cărţi pentru copii, în care fiica lor este personajul principal şi că toate insuccesele ei sunt transformate în scrierile părinţilor în succese. Nu pot pune degetul exact pe ceea ce au făcut părinţii lui Amy atât de greşit, dar există cel puţin două indicii: aceştia au preferat să se inspire din insuccesele fiicei; de altfel, la lansarea cărţii acestora, Amazing Amy, prezenţa lui Amy venea numai din obligaţie faţă de ai ei.

Deşi Nick rămâne acelaşi pe parcursul întregului film, Amy apare în trei ipostaze diferite, fiecare schimbată radical faţă de cealaltă: întâi inocentă, cu părul blond lung şi trăsături calme, frumoase, delimitând-o pe Amy aşa cum era descrisă de jurnal, apoi Amy care a fugit, cu părul mai scurt, vopsit prost, cu chipul umflat şi cu o expresie de nevastă acră, şi în cele din urmă, după întâlnirea cu colegul de liceu, aranjată, tunsă bob, capătă un tic de a-şi flutura nervos părul (scena în care îl omoară pe Desi, şi apoi simte nevoia să plângă, dar se abţine, scuturându-şi capul). Această Amy din urmă este femeia care deţine complet controlul. Nick, deşi înţelege aproape pe deplin ce i se întâmplă, nu are cum să acţioneze, căci a treia Amy reuşeşte să influenţeze din mers masele în favoarea ei, profitând de audienţa naţională la care a ajuns povestea. Astfel, Nick este prizonierul conştient într-o iluzie a unei familii perfecte.

Finalul filmului seamănă cu unul de tip fade-out ca acelea ale hit-urilor muzicale din anii '80: ipostaza în care se află familia nu este una definită, ci doar continuă să meargă iar şi iar pe aceeaşi nişă setată de Amy, iar ochii lui Nick se deschid din ce în ce, doar pentru a constata lipsa vreunei posibile evadări, totul finalizându-se în nota aceasta.

Gone Girl vrea aşadar să transmită că oricât vom încerca, oricât de frumoasă ar fi minciuna despre sine pe care uneori o croim cu grijă, oricât de demn ar părea zâmbetul din oglindă, niciunul dintre noi, nici măcar cei amazing, nu pot reuşi să ajungă omul din proiecţia sa. Mesajul acesta, alături de impactul datorat schimbărilor de situaţie, face din filmul lui David Fincher unul dintre main-urile care dau de gândit şi dincolo de uşile cinematografului.




 Toate articolele despre Gone Girl


1 comentariu

  • Îmi place
    Mircea O., 30.03.2015, 21:12

    ,..., îmi este utilă cronica dumitale de aici.
    Felicitări!

    O zi bună!

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Iliescu


Alte articole

 Acasă, în cinema - Gone Girl, Lucian Maier
 Cum rezolvi o problemă ca Amy? - Gone Girl, Alex Mircioi
 Un film cu du-te-vino - Gone Girl, Alexandra Para
 Filmul hollywoodian al anului - Gone Girl, Andrei Gorzo
 Când marca personală devine (pur) comercială - Gone Girl, Ion Indolean
 Toate articolele despre Gone Girl


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer